Vintilă Corbul, romancier şi scenarist, stabilit în Franţa (din 1979), a obţinut notorietatea datorită romanelor ample care reconstituie panoramic mari evenimente istorice şi datorită literaturii poliţiste, creaţia cu cel mai mare succes fiind însă „Căderea Constantinopolului”.

Scriitorul s-a născut la 26 mai 1916, la Bucureşti. Licenţiat în drept (1938) şi în litere şi filosofie (1939) la Universitatea Bucureşti, a fost o vreme magistrat, apoi bibliotecar, pentru ca după 1952, din cauza originii sale burgheze, să fie nevoit să lucreze ca muncitor într-o întreprindere din Capitală.

A debutat literar cu o povestire în ziarul „Universul” (1938), iar editorial cu romanul „Babel Palace” (1939). Printre volumele sale se numără: „Sclavii pământului” (1945), „Dinastia Sunderland-Beauclair” (3 vol., 1967,1969), „Păsări de pradă”, „Cenuşă şi orhidee la New York” (1969), „Căderea Constantinopolului” (1976), „Cavalcada în iad” (1982), „Uragan deasupra Europei” (1979), „Iubirile imposibile ale lui Petronius” (1993) „Oameni în Rolls-Royce” (1993), potrivit volumului „Dicţionar General al Literaturii Române” (Ed. Univers Enciclopedic, 2004).

„Căderea Constantinopolului” este creaţia cu cel mai mare succes a lui Vintilă Corbul şi, totodată, cea mai vândută carte din beletristica românească, numai la primul tiraj având vânzări de 192.000 de exemplare. A fost editată în franceză, greacă, arabă, iar în Franţa a fost difuzată şi sub formă de teatru radiofonic. „Cenuşă şi orhidee la New York” a fost prima carte scrisă în colaborare cu Eugen Burada, punându-se astfel bazele unei lungi colaborări. De asemenea, cei doi şi-au pus semnătura pe scenariile peliculelor „Nea Mărin miliardar”, „Revanşa”, „Duelul” şi „Un comisar acuză” (scenariu compus în doar două săptămâni), ecranizate de Sergiu Nicolaescu.

În 1979, Vintilă Corbul a părăsit România, împreună cu Eugen Burada, stabilindu-se la Paris şi devenind scriitor de limbă franceză. La 11 martie 2004, autorul şi-a lansat, în România, volumul „Asediul Romei 1527″, în traducerea lui Dragoş Stoenescu şi Pavel Mocanu. Tot în 2004, a fost distins cu Ordinul Cultural în grad de Ofiţer. În 2007, au apărut, în Colecţia Adevărul, „Opere complete” de Vintilă Corbul.

A murit la 30 ianuarie 2008, într-o clinică din apropiere de Versailles, în Franţa.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail