Reamenajat după conceptul „muzeu – organism viu”, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe a devenit una din cele mai moderne instituţii de acest fel din ţară. Cele trei spaţii expoziţionale – sediul central, Prima Şcoală Românească din Sfântu Gheor­ghe şi Casa Memorială „Romulus Cioflec” din Araci  – atrag şi numeroşi vizitatori de peste hotare.

Muzeograful Andrea Deák ne-a declarat că, în medie, numărul oaspeţilor la expoziţia „Aşezarea preistorică Păuleni – Ciuc Dâmbul Cetăţii” a ajuns la 1.000 de persoane iar în continuare, în lunile iulie, august şi septembrie, se aşteaptă o creştere semnificativă a acestora. Cei mai mulţi dintre vizitatorii străini care trec pragul muzeului sînt americani, germani, francezi, ruşi, dar în ultima vreme printre turiştii străini s-au numărat şi bulgari sau turci.

Nici numărul celor care s-au dus să vadă expoziţiile muzeale de la Prima Şcoală Românească din Sfântu Gheor­ghe şi Casa Memorială „Romulus Cioflec” din Araci, nu este nesemnificativ, în ultima lună aici înregistrându-se un număr de aproximativ 300-400 de persoane. Se pare că oamenii sunt mult mai atraşi însă de segmentul de cultură din cadrul MNCR, fie datorită expoziţiilor cu caracter inedit, fie datorită turiştilor străini care au aflat de la prietenii români despre valoarea obiectelor expuse.

La sfârşitul săptămânii viitoare Mu­zeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni organizează un eveniment menit să ofere vizitatorilor o experienţă unică şi de neuitat. Astfel, aceştia se pot înscrie în grupuri de maxim 15 persoane pe baza unei programări la numărul de telefon 0267-314 139 pentru atelierele de modelaj manual în lut care însoţesc expoziţia „Aşezarea preistorică Păuleni – Ciuc Dâmbul Cetăţii”. Înscrierea la un astfel de atelier este de 10 lei/grup. Totodată cei de la MNCR au stabilit ca în această vară elevii şi tinerii până în 18 ani să beneficieze gratuit de expoziţiile de la MNCR, Casa memorială „Romulus Cioflec” din Vâlcele sau la „Prima Şcoală Românească”. Mai mult, copiii sub 7 ani, bursierii, persoanele cu handicap sau cu nevoi speciale precum şi  însoţitorii acestora se pot bucura  GRATUIT de toate aceste expoziţii muzeale. În rest preţurile biletelor de intrare în muzeu sunt  de 6 lei pentru adulţi, 3 lei pentru pensionari şi 1,50 lei pentru studenţi.

[slideshow id=11]

Programul de vizită pentru cele 3 complexe muzeale este de marţi până sâmbătă între orele 9:00 – 17:00 şi duminică între 10:00 – 15:00 la Expoziţia „Aşezarea preistorică Păuleni – Ciuc Dâmbul Cetăţii” situat pe str. Gábor Áron, nr. 16; de marţi până sâmbătă 10:00 – 16:00, duminică 10:00 – 15:00, la Prima Şcoală Românească str. Váradi József nr. 38 şi de marţi până sâmbătă 9:00 – 17:00, respectiv duminică 10:00 – 15:00, pentru Casa Memorială „Romulus Cioflec” din Araci, comuna Vâlcele.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail