Culturile de cartofi şi porumb s-au redus con­siderabil în ultimii ani în comuna Dobârlău, din cauza mistreţilor care dau târcoale zonei şi care au produs pagube însemnate agri­cultorilor.

Primarul comunei, Vasile Maxim, a declarat joi, pentru AGERPRES, că localnicii au renunţat aproape de tot la aceste culturi, preferând să însămânţeze lucernă, grâu, orz şi triticale.„Din cauza porcilor mistreţi, cartofii se mai cultivă pe maximum 6 – 10% din suprafaţa cultivată în urmă cu zece ani, iar porumbul pe maximum 5%”, a apreciat primarul. El a menţionat că la Primărie sunt teancuri întregi de dosare depuse de gospodarii care au solicitat despăgubiri pentru pagubele provocate de aceste animale.

De asemenea, edilul a mai spus că eforturile de a alunga mistreţii sunt zadarnice, deoarece animalele nu se mai tem nici de foc şi nici de zgomotele puternice.Vasile Maxim a menţionat că şi vulpile au început să le dea bătaie de cap localnicilor, deoarece caută hrană în gospodării şi atacă animalele domestice.

Nu numai locuitorii comunei Dobârlău, ci şi cei din alte localităţi, cum ar fi Zagon, Zăbala, Băţani sau Cernat, se plâng de ani de zile de stricăciunile provocate de animalele sălbatice. Potrivit estimărilor conducerii Asociaţiei Vânătorilor Sportivi Covasna, în judeţ trăiesc peste 1.800 de mistreţi şi cam tot atâtea vulpi, iar aceste animale s-au înmulţit foarte mult în ultimii ani pentru că au găsit habitat favorabil.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail