Regele Mihai I a murit la 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani, la reședința din Elveția, a anunțat Casa Regală.

Majestatea Sa Regele Mihai I; 25 octombrie 2012

Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al regelui Carol al II-lea (1930-1940) și al reginei Elena, principesă a Greciei.

După decesul regelui Ferdinand (n. 12/24 august 1865-m. 20 iulie 1927), bunicul său, în condițiile în care prințul Carol, moștenitor al tronului, renunțase oficial la succesiune, Mihai I a devenit rege al României, la numai șase ani.

Din cauza vârstei, prerogativele demnității regale au fost asumate, în 1927, de o Regență (1927-1930), în componența căreia intrau unchiul regelui, principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație, potrivit site-ului www.familiaregala.ro.

Contrar angajamentului de a nu mai avea nicio pretenție asupra tronului, Carol al II-lea a revenit în țară, în 1930, proclamându-se rege. În această situație, lui Mihai i s-a conferit, la 8 iunie 1930, titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În aceeași lună, regina mamă Elena a plecat în exil, regele Mihai rămânând în grija tatălui. A urmat cursurile unei școli pe care regele Carol al II-lea a organizat-o la Palat, alături de copii ce proveneau din toate colțurile țării și din toate categoriile sociale. Mai târziu, a urmat cursuri de sport și a început pregătirea militară, devenind, la vârsta de 14 ani, sublocotenent în Armata Română, se arată pe site-ul citat anterior.

După o domnie controversată, Carol al II-lea a fost nevoit să cedeze, la 5 septembrie 1940, principalele prerogative ale puterii generalului Ion Antonescu, iar la 6 septembrie 1940, a transmis prerogativele regale fiului său, Mihai, care a revenit, astfel, la tron, potrivit volumului „Istoria României în date” (2003).

Începând cu 1943, în jurul regelui s-a coagulat o opoziție antonesciană, pe fondul schimbărilor de pe fronturile celui de-Al Doilea Război Mondial.

La 23 august 1944, începând cu ora 22.12, s-a transmis, la radio, Proclamația către țară, prin care regele Mihai anunța „ieșirea noastră din alianța cu puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite”, potrivit lucrării „Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), volumul IV — Mihai I”, de Ioan Scurtu. În același timp, s-a anunțat formarea unui guvern de uniune națională, care a fost însărcinat cu încheierea păcii cu Națiunile Unite: „din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite”.

În urma încheierii celui de-al Doilea Război Mondial, monarhul român a fost decorat, în iulie 1945, cu ordinul Pobeda (Victoria), una dintre cele mai înalte distincții sovietice, ”pentru actul curajos al cotiturii hotărâte a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă și alierea cu Națiunile Unite”, potrivit volumului „Istoria României în date” (2003).

După 1944, treptat, atribuțiile regelui au fost reduse, până când au devenit simbolice, ca urmare a strategiei puterii politice de la Moscova. În 1947, în condițiile ocupației militare sovietice și a eliminării de pe scena politică românească a partidelor politice tradiționale, PNȚ și PNL, monarhia a devenit ultimul obstacol în calea subordonării țării intereselor dictate de Moscova.

La 30 decembrie 1947, politicienii comuniști l-au forțat pe regele Mihai I să abdice și să părăsească țara, în ianuarie 1948, împreună cu familia. La scurt timp, acesta a făcut declarații privind abdicarea sa forțată. Reacția conducerii comuniste nu a întârziat să apară: în urma deciziei Consiliului de Miniștri din 22 mai 1948, Familiei regale i s-a retras cetățenia română și s-au confiscat bunurile membrilor săi.

Mihai I s-a căsătorit, la 10 iunie 1948, la Atena, cu principesa Ana de Bourbon Parma (n. 18 sept. 1923-m. 1 aug. 2016), din familia regală a Danemarcei. Au avut cinci fiice: Margareta (n. 1949), Elena (n. 1950), Irina (n. 1953), Sofia (n. 1957) și Maria (n. 1964).

Familia Regală a locuit, până la sfârșitul anului 1948, la vila Sparta din Florența, locuința reginei mamă Elena. Din 1949, regele Mihai I și regina Ana s-au mutat la Lausanne, iar din 1950, în Marea Britanie, unde au locuit până în 1956, când s-au stabilit în Elveția, la Versoix, lângă Geneva. Din 2004, s-au mutat la Aubonne, în Elveția. Regele Mihai a supervizat activitatea Comitetului Național Român, gândit ca un guvern al României în exil. A păstrat legătura cu refugiații români din străinătate și s-a adresat țării prin mesajele de Anul Nou, transmise de la postul de radio Europa Liberă.

În aprilie 1992, regele Mihai, împreună cu familia sa, au sărbătorit, pentru prima oară după 44 de ani, zilele de Paști la Mânăstirea Putna și au vizitat Bucureștiul, în cadrul unei vizite cu caracter privat. Totodată, de marile sărbători creștine și în funcție de angajamentele lor publice, regele Mihai și regina Ana au participat la diverse manifestări organizate fie la Castelul de la Săvârșin, fie la Palatul Elisabeta din București.

La 21 februarie 1997, prin Hotărârea de Guvern nr. 29, s-a revocat Decizia Consiliului de Miniștri din 22 mai 1948, Mihai I devenind cetățean român.

În cadrul unei ceremonii private, la 30 decembrie 2007, regele Mihai I a semnat noul Statut Dinastic al Familiei Regale a României, prin care a desemnat-o pe principesa Margareta drept succesoare dinastică și moștenitor la Șefia Casei Regale a României.

Mihai I a fost membru de onoare al Academiei Române (19 decembrie 2007) și i-au fost acordate, de-a lungul timpului, titlurile de Profesor Honoris Causa Extraordinar și Senator ad Honorem ale Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca (12 aprilie 2003), Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara și Cetățean de Onoare al municipiului Timișoara (21 mai 2009), Doctor Honoris Causa al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca (7 octombrie 2009), medalia „Dr. Alexandru Șafran”, din partea Federației Comunităților Evreiești din România (13 octombrie 2010), distincția „The Freedom of the City of London” din partea Guild of Freemen of the City of London, pentru că a scurtat „cu cel puțin șase luni” cel de-Al Doilea Război Mondial, salvând mii de vieți (10 mai 2011), titlul de cetățean de onoare al orașului ceh Kromeriz, acordat în semn de recunoștință pentru rolul pe care l-a jucat în cel de-Al Doilea Război Mondial, în eliberarea de sub ocupația nazistă a mai multor orașe (23 octombrie 2011).

La 2 martie 2016, Consiliul Regal a transmis faptul că regele Mihai se retrage din viața publică, după ce a fost diagnosticat cu leucemie și cancer, fiind supus unei intervenții chirurgicale, Casa Regală urmând a fi reprezentată în toate acțiunile publice de către fiica sa, Margareta. „Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestății Sale, care a fost supus recent unei operații chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicală sunt: „carcinom epidermoid metastazant” și „leucemie cronică”. Majestatea Sa urmează un tratament complex și solicitant, care îl împiedică să apară în public, și va petrece, de aici înainte, o perioadă de refacere”, a anunțat, din Elveția, Andrew Popper, șeful Casei Majestății Sale.

La 6 noiembrie 2017, Casa Regală anunța, prin intermediul unui comunicat de presă, că starea generală a Regelui Mihai s-a agravat și prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenței, adăugând că Principesa Moștenitoare Margareta s-a întors în Elveția, iar la 8 noiembrie 2017, Regele Mihai I se afla „în stare de suferință”, la reședința din Elveția, alături de principesa Margareta și de principele Radu. „Astăzi, 8 noiembrie 2017, marea sărbătoare a Sfinților Mihail și Gavriil îl găsește pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferință, la reședința din Elveția, înconjurat de Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu. De asemenea, la reședință se află angajații Casei Majestății Sale detașați în Elveția și maicile de la mănăstirile din România care îl asistă pe Rege neîncetat”, informa un comunicat postat pe site-ul romaniaregala.ro. Totodată, Casa Regală a precizat că în cursul serii de 7 noiembrie 2017, un trimis al ÎPS Iosif — mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale a venit la reședința din Elveția pentru a da regelui Sfânta Împărtășanie, în prezența Principesei Moștenitoare.

 

Iohannis: Regele Mihai și-a servit țara cu demnitate și responsabilitate până în ultima clipă

Regele Mihai și-a pus întreaga viață în slujba țării, prin tot ceea ce a făcut, și a servit-o cu demnitate și responsabilitate până în ultima clipa, a afirimat, marți, președintele Klaus Iohannis.

„Astăzi, națiunea noastră este în doliu. Un mare om de stat și un mare român a plecat dintre noi. Am primit cu profundă durere și tristețe vestea morții Majestății Sale Regelui Mihai I. Călătoria aproape seculară a ultimului Suveran al României se încheie aici. Prin tot ceea ce a făcut, Regele Mihai și-a pus întreaga viață în slujba țării noastre și a servit-o cu demnitate și responsabilitate până în ultima clipa. În aceste ore, vă îndemn pe toți să avem puterea și înțelepciunea să onorăm așa cum se cuvine meritele lui Mihai I. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Iohannis pe Facebook.

Președintele Klaus Iohannis i-a transmis, marți, o scrisoare de condoleanțe Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta în care arată că a primit cu îndurerare vestea morții Majestății Sale Regele Mihai I.

„Personalitate remarcabilă a României contemporane, servindu-și țara cu mult angajament și responsabilitate, domnind probabil peste cea mai tulbure perioadă din secolul XX, Regele a știut mereu să fie un model de comportament și atitudine. Prin modul în care a acționat ca șef al statului nostru, prin curajul și dăruirea de care a dat dovadă, Mihai I a transformat sintagma ‘Regele și Patria’ într-una care i-a definit întreaga viață. Cu credință și încredere în misiunea sa, Mihai I a domnit peste vremuri în care democrația a fost pusă la grea încercare și în care respectarea drepturilor omului a fost o misiune dificilă. Cu toate acestea, rolul său în apropierea noastră de valorile europene este pe deplin cunoscut astăzi. El s-a opus cu tărie extremismelor, în încercarea de a-și salva țara și Poporul, și de aceea merită pe deplin respectul și omagiul nostru”, se arată în scrisoare, conform unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

Iohannis subliniază că Regele Mihai, ultimul șef de stat al unei puteri beligerante în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și mareșal al Armatei Române, a contribuit decisiv la scurtarea războiului și la salvarea a sute de mii de vieți omenești și a apărat cu toate puterile și prerogativele sale statalitatea în momentele cele mai dificile ale domniei.

„O nedreptate istorică l-a îndepărtat de la domnie și l-a alungat din țară, dar acest trist eveniment nu l-a împiedicat ca în amarul Exil să rămână atașat continuu valorilor autentice și credinței neabătute că România va reveni la statutul firesc de stat european democratic. După 1989, ținut departe de țara și poporul său, Regele a continuat să militeze pentru propășirea României. Turneele și misiunile diplomatice pentru aderarea României la NATO și la Uniunea Europeană ne arată devotamentul prin care a rămas necondiționat fidel Națiunii sale”, precizează șeful statului.

El punctează că modelul inspirator dovedește că pentru Mihai I a fi în serviciul țării a fost o profesiune de credință.

„Prin tot ceea ce a făcut, Regele Mihai și-a pus întreaga viață în slujba națiunii române și a servit cu abnegație, demnitate și responsabilitate țara în care s-a născut. Pentru aceste merite, Guvernul va organiza funeralii de stat pentru Mihai I, potrivit rangului și meritelor sale. Astfel, vom arăta că ne respectam istoria și că știm să onorăm așa cum se cuvine un mare om de stat”, adaugă președintele Iohannis.

Șeful statului își exprimă speranța că societatea românească și reprezentanții ei politici nu vor lăsa ca moștenirea lui Mihai I să se piardă.

„Avem în continuare nevoie în viața noastră publică de continuitatea acțiunilor Familiei Regale, care a dovedit în atâtea rânduri utilitatea și simțul datoriei, precum și loialitatea față de interesele fundamentale ale statului român”, mai arată președintele Iohannis, care transmite condoleanțe Familiei Regale.

 

Tăriceanu: Regele Mihai rămâne un simbol al patriotismului, al dragostei față de țară și popor

Regele Mihai rămâne un simbol al patriotismului, al dragostei față de țară și popor, a afirmat, marți, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, transmițând sincere condoleanțe Familiei Regale.

 

„Cu profund regret și durere în suflet am aflat de dispariția dintre noi a Majestății Sale Regele Mihai I. Ziua de astăzi este una tristă pentru poporul român”, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.

El a amintit că Majestatea Sa a reprezentat țara, în perioada domniei sale, cu demnitate și curaj.

„Am avut onoarea să îl cunosc pe Majestatea Sa Regele Mihai și să-i simt căldura, grija și dragostea pentru țară și poporul român. Majestatea Sa a arătat în perioada domniei sale, în vremuri deosebit de grele, ce înseamnă să reprezinți țara cu demnitate și curaj”, a subliniat Tăriceanu.

Acesta a menționat că Regele Mihai a fost respectat în țară și în lume pentru modul în care s-a dedicat slujirii poporului sau în spiritul apărării libertății și valorilor democratice.

„Regele Mihai rămâne un simbol al patriotismului, al dragostei față de țară și popor. Îi vom păstra vie amintirea și îi vom simți lipsa. În aceste momente grele, gândurile mele se îndreaptă către Familia Regală, căreia îi transmit sincere condoleanțe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a mai scris Tăriceanu.

Dragnea: Sunt profund întristat de vestea morții Regelui Mihai; golul lăsat în urmă este imens

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, lider al PSD, s-a declarat profund întristat de moartea Regelui Mihai, afirmând că golul pe care acesta îl lasă în urmă este imens.

„Sunt profund întristat de vestea morții Regelui Mihai! Lunga sa suferință nu a putut atenua șocul acestei vești. Aceasta este dovada cea mai palpabilă a prezenței Regelui Mihai în sufletele noastre, a importanței sale pentru noi, românii. Golul pe care îl lasă în urmă este imens. Imensă este însă și contribuția Regelui în cel de-al Doilea Război Mondial și în salvgardarea destinului românesc. Regele Mihai a luptat pentru o Românie întreagă, democratică și europeană, care-și respectă propria tradiție și propriile valori naționale. Testamentul său politic este limpede și nu avem decât să-l urmăm toți, indiferent de convingerile politice! Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris marți Dragnea pe Facebook.

Guvernul va sprijini organizarea funeraliilor naționale care vor avea loc în memoria Regelui Mihai (oficial)

Guvernul va sprijini organizarea funeraliilor naționale care vor avea loc în memoria Regelui Mihai, se arată într-un comunicat al Executivului remis marți AGERPRES.

„Guvernul va sprijini organizarea funeraliilor naționale care vor avea loc în memoria Regelui Mihai. În acest sens, reprezentanții instituțiilor guvernamentale implicate în organizarea ceremoniilor funerare vor avea astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire tehnică cu reprezentanții Casei Regale a României pentru stabilirea detaliilor și calendarului funeraliilor naționale. Guvernul României este alături de Casa Regală în aceste momente grele și transmite sincere condoleanțe!”, se arată în comunicat.

Totodată, premierul Mihai Tudose a transmis un mesaj de condoleanțe, în care arată că Regele Mihai I a fost „un model de moralitate și demnitate pentru români”.

„Poporul român se desparte îndurerat de Regele Mihai, un model de moralitate și demnitate pentru români, o personalitate care a marcat puternic istoria României. Îi vom simți mereu lipsa, cu atât mai mult anul viitor, atunci când vom celebra Centenarul Marii Uniri de la 1918, un moment cu o semnificație deosebită pentru națiunea noastră. Amintirea Majestății Sale va rămâne mereu vie. Condoleanțe Casei Regale a României, vă suntem alături și vă asigurăm de întregul nostru sprijin. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris Tudose pe Facebook.

Regele Mihai I, fostul suveran al României, a murit marți la vârsta de 96 de ani la reședința din Elveția, a anunțat Casa Regală.

Astăzi va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail