Acum, când, forțați de împrejurări nefaste, oamenii sunt nevoiți să stea captivi în casele lor, pentru a alunga plictisul și stresul, ei trebuie să-și găsească preocupări atractive, una dintre ele fiind lectura. În acest sens, am pregătit pentru cititori un text, în traducere din Esperanto, menit a le atrage atenția asupra unei teme actuale, mai ales în preajma sărbătorii Paștelui, despre moarte și înviere.
Chiar dacă titlul pare puțin șocant, sperăm că ideile filozofului danez Martinus vor fi mai mult logice decât șocante pentru cititorul român. În același timp însă avertizăm pe iubitorii de lectură creștini că trebuie să extragă din conținutul textului doar ceea ce se potrivește cu învățăturile biblice, textul în sine fiind destinat unei mai bune înțelegeri a fenomenului morții, dar și a modului în care gândim, căci gândurile noastre, ca formă de energie, au efecte nebănuite asupra prezentului și viitorului celui/celei care le posedă, căci până la urmă „ești ceea ce gândești”:
„1. Nicio ființă nu poate dispărea pentru totdeauna; moartea este o naștere într-o altă lume
Dacă există ceva care poate umple conștiința oamenilor cu teamă și teroare, aceasta este gândul despre moarte. Gândul că cineva ar dispărea pentru totdeauna apare celor mai mulți oameni ca ceva oribil și groaznic. Nu este nimic ciudat în aceasta, pentru că „a trăi” este, fără îndoială, o stare naturală și necesară pentru „ființa vie” și „a muri” este ceva nenatural și nepotrivit, la care ființa reacționează. ”Dar oare întotdeauna este așa?”, probabil unii oameni vor să contraargumenteze, atrăgând atenția că există oameni care se sinucid și bătrâni care, desigur, își așteaptă moartea. Dar nici una dintre cele două categorii efectiv nu doresc să moară. Primii menționați, sinucigașii, doresc să scape dintr-o anumită situație neplăcută în care se află și care întunecă conștiința lor, astfel că ei nu mai pot vedea altă rezolvare decât „să-și ia viața”, cum se spune. Ei nu doresc să moară, ci doar se străduiesc să iasă din situația respectivă, care ocupă toate gândurile lor și umple mintea lor cu întuneric. Ei sunt ca niște oameni care țin un obiect micuț înaintea ochilor lor, așa încât el le barează toate razele soarelui, și ei trag concluzia că lumina soarelui este departe pentru totdeauna. Oamenii bătrâni de asemenea nu doresc să moară; și ei doresc să se elibereze dintr-o anumită situație, și anume de a se afla într-un corp care nu mai este capabil să le servească drept instrument valoros pentru percepere și manifestare în lumea fizică. Prin urmare, și sinucigașii și bătrânii, care sunt „sătui de viață”, doresc să fie departe de starea lor actuală, dar ei nu doresc să moară. Nimeni nu dorește să moară, și faptul că unii oameni cred că cineva poate muri în sensul că ar putea dispărea în neant și n-ar mai putea experimenta și crea, este cea mai mare superstiție care există în general. Singura moarte care există este acea stare în care se află oamenii, când ei cred în moarte și se înfășoară într-un mod de a gândi materialist, care se bazează pe egoism și „dreptul celui mai puternic”. Această stare este „împărăția morților”, și este vorba despre o stare fizică, cu toate că ea de asemenea se poate extinde până la o stare trăibilă în timpul primei perioade după ce omul a părăsit corpul său fizic. În acest caz, ea devine un fel de „trăire în purgatoriu”, care nu trebuie interpretată ca pedeapsă a unui Dumnezeu supărat, ci ca o urmare naturală a modului de a gândi și a întregii atitudini de viață a ființei. Eu totuși nu menționez aceasta pentru a speria oamenii și a face să crească teama de moarte, pe care ei deja o simt. Dimpotrivă, eu vreau să subliniez că ceea ce oamenii în mod obișnuit numesc „moartea” este un început al unei vieți noi, și deci efectiv este vorba despre o „naștere” și ar trebui să fie la fel cum nașterea copilului uman în mod obișnuit este însoțită de bucurie și fericire, și în viitor de asemenea va fi bucurie și fericire, când un om părăsește lumea fizică și se naște în altă lume.
- Pentru a stăpâni teama de moarte, oamenii trebuie să cunoască legile vieții
Dar cum este posibil să alungi credința superstițioasă despre moarte din mintea oamenilor? Acest lucru este posibil prin faptul că înțelegerea despre viață și legile acesteia crește în conștiința acelor oameni. Oamenii pământeni trebuie să ajungă la înțelegerea că viața nu este legată de materia fizică, nici nu depinde de ea, ci dimpotrivă, este materia care se combină în anumite forme făcute de ceea ce este viu, și depinde de curgerea acestuia. Când acel „ceva” viu nu curge în organismul unui om, el devine cadavru, care încă pentru un scurt timp va mai păstra forma pe care i-a dat-o ceva-ul viu, dar care în curând se va dizolva, astfel că rămâne numai scheletul. Deloc surprinzător, scheletul a devenit un simbol pentru moarte și nimicire și a devenit un obiect horror înfricoșător pentru oameni. Adevărul cosmic despre schelet totuși este numai faptul că el e un suport excelent, care poartă și protejează organismul omenesc; o măiestrie tehnică, al cărei egal oamenii nu-l pot construi, nici prin genialitatea lor tehnică.
- Ceea ce numim noi viață sunt exprimări de viață ale ființei vii
Ce este deci acel „ceva viu”, a cărui prezență face un organism să fie viu, și a cărui retragere îl face cadavru? Acesta este „ființa vie” însăși. Tot ce noi numim viață sunt exprimări de viață ale ființelor vii, și când așa-numita moarte se întâmplă, aceasta doar înseamnă că ființa vie încetează să se manifeste sau să se exprime într-o anumită combinare de materie pe care ea o folosește ca instrument vreme de un timp mai mult sau mai puțin lung. Oamenii trăiesc în marea neînțelegere că ființa vie este identică cu organismul fizic, dar ei cândva vor ajunge la înțelegerea că organismul fizic este numai un instrument pentru ființa vie, și chiar un instrument care din diverse cauze și la anumite intervale este schimbat, și că atunci ființa vie experimentează și se manifestă prin alte organisme, care nu sunt fizice, până când ea din nou, cu ajutorul unui organism fizic nou, devine capabilă să trăiască o nouă viață în lumea fizică.
- Principiul trinitar există în spatele întregului univers ca ființă vie, la fel cum el există în spatele fiecărei ființe vii în parte din univers
În analizele mele cosmice din principala mea operă „Livets Bog” (Cartea Vieții) eu analizez cele trei principii eterne, care există în spatele întregului univers ca ființă vie, și am arătat că aceleași principii există în spatele tuturor ființelor vii din univers. Omul, la fel ca toate celelalte ființe, este cu adevărat creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, cum este scris în Biblie, și așa este, pentru că ele prin cele trei principii, care efectiv sunt un singur principiu, principiul trinitar, sunt una cu Tatăl etern sau ființa universală, în interiorul căreia, ele „trăiesc, se mișcă și există” etern. În spatele vieții universului există Creatorul etern cu puterea sa creatoare, care este la fel de eternă, și rezultatul etern al creatorului și puterea creatoare, adică creația, este eternă în sensul că ea este etern schimbătoare. A crea nu înseamnă a face ceva să existe din nimic, acest lucru nu este posibil. A crea înseamnă a transforma ceva dintr-o stare în alta, și în spatele acelei schimbări de stare se află legea despre cauză și efect și ciclul etern al vieții. Știința fizică începe să fie pe cale către anumite adevăruri universale, dar modul ei de gândire materialist o împiedică să ajungă mai departe. După cum am spus, aceasta nu e o critică, pentru că este, fără îndoială, chiar sarcina științei materiale de a descoperi însușirile și structura materiei fizice. Dar această știință conduce direct la granița cu altă știință, adică știința spirituală, a cărei sarcină este de a povesti oamenilor despre materiile spirituale sau cu forme radiante, care alcătuiesc o scală care duce de la materiile fizice mai delicate până la materiile spirituale sau psihice crude, și mai departe până la materiile spirituale sau psihice din ce în ce mai delicate. Munca științei fizice despre radiații și unde, despre electricitate și magnetism, a arătat nu puținilor oameni care s-au eliberat din gândirea rutinală și prejudecăților materialiste, cât de mari posibilități vor apărea înaintea oamenilor în viitor, de a cerceta regiuni necunoscute până acum ale vieții și legilor acesteia. Problema despre moarte este unul dintre lucrurile care, printr-o astfel de cercetare și descoperiri noi, va înceta să fie o problemă pentru oameni, pentru că ei vor începe să vadă că așa-numita moarte este numai unul din procesele de transformare, care pe actuala treaptă de evoluție a oamenilor este necesar și logic, la fel cum este necesar și logic pentru anumite insecte de a se transforma din omidă în crisalidă și în fluture.
- Viața după moarte se formează după modul de a gândi al individului respectiv; după nivelul moral și intelectual al acestuia
Când oamenii gândesc despre moarte, și în conștiința lor sunt deschiși la posibilitatea că poate exista viață după moarte, gândul următor este: Cum se va forma o astfel de viață? Și răspunsul trebuie să fie: posibilitățile de a se manifesta și a acumula experiență după părăsirea organismului fizic se formează după modul de a gândi, obiceiurilor, credințelor, și nivelului moral și intelectual al omului respectiv. Ceea ce într-un grad special a ocupat mintea omului, în timp ce el încă trăia în lumea fizică, va influența la fel și existența după ce el va fi părăsit acea lume. Fără îndoială, gândurile unui om nu sunt ceva palpabil; unii oameni chiar spun: „Gânduri, desigur, lucrul acesta este nimic”. Dar aceasta este o mare greșeală. În mod clar, gândurile nu sunt palpabile când ele nu se manifestă fizic, dar totuși ele există, și ele sunt ceva esențial la oameni. Întreaga civilizație modernă este alcătuită din gânduri manifestate, ceea ce efectiv sunt gânduri materializate. Materializarea adică nu este numai ceva care se întâmplă la ședințele spiritiste; toată creația fizică este o varietate reală de materializare. Este vorba despre transformarea bazată pe ciclurile materiei, și acea transformare poate avea loc rapid sau încet, la fel cum o roată poate să se învârtă repede sau încet. Un exemplu despre o materializare înceată poate fi construirea unuia dintre măiestriile tehnice ale oamenilor, un pod peste o prăpastie sau ceva asemănător. Un gând se înlănțuie cu un alt gând în conștiința tehnicianului, capacitatea de rezistență a construcției este calculată scrupulos, este creat un ocean de schițe, poate și un model, și multe alte stadii sunt străbătute mai înainte ca podul terminat să poată duce oameni peste prăpastie. Dar acel pod terminat este alcătuit din gânduri materializate, chiar dacă pentru materializarea lor a fost nevoie de mai mulți ani. Un exemplu de materializare rapidă din viața de fiecare zi a oamenilor sunt emisiunile radio. Gândurile prezentatorului se materializează în cuvinte în formă de unde sonore specifice, care din nou se dematerializează prin intermediul microfonului și cu o rapiditate necredibilă traversează spațiul. Radioreceptorul nostru încă o dată materializează undele radio în unde sonore, care ajung în urechile noastre și prin intermediul sistemului nostru nervos și al conștiinței din nou se materializează și devin gânduri. Ceva atât de obișnuit ca și construirea unui pod și emiterea de unde radio deci efectiv are legătură cu ceea ce oamenii în mod obișnuit înclină să-l numească supranatural. Într-un fel asemănător multe lucruri din ceea ce oamenii numesc supranatural sunt total naturale, când cineva puțin câte puțin începe să cunoască legile din spatele așa-numitelor fenomene supranaturale.
- Oamenii se încarnează în lumea fizică pentru a învăța să gândească
Când oamenii încep să înțeleagă că viața lor în lumea fizică este o viață într-o lume de gânduri materializată, atitudinea lor față de problemele spirituale puțin câte puțin se schimbă, și prin aceasta și atitudinea lor referitoare la așa-numita moarte. Dar oamenii încă sunt atât de obișnuiți cu ideea că gândurile nu înseamnă ceva, se spune că „gândurile sunt fără granițe”. Dar adevărul este că și la transformarea din lumea spirituală în cea fizică, deci la naștere sau încarnare, și la fel la transformarea din lumea fizică în cea spirituală, deci la așa-numita moarte, fără îndoială trebuie „plătită vamă” pentru gândurile unora, căci crearea sorții și în lumile fizică și spirituală depinde de modul de a gândi al cuiva. Oamenii se încarnează aici în lumea fizică pentru a învăța să gândească logic, ceea ce înseamnă a gândi în concordanță cu legile vieții. Când oamenii nu fac acest lucru, ei gândesc greșit, și în lumea fizică „doare” să gândești greșit.
- În lumile spirituale nu se evoluează moral, nici intelectual
Faptul că „doare” a gândi în neconcordanță cu legile vieții, puțin câte puțin, îi face pe oameni să încerce a gândi în alte feluri decât acelea care au creat suferințe și dureri; atitudinea lor de viață și conduita se schimbă. Dar oare oamenii cu adevărat n-ar putea învăța ceva de acest fel în lumea spirituală? Nu, ei n-ar putea face acest lucru, pentru că în lumea spirituală nu există suferință, nici durere. Că acele sentimente pot exista în starea de tranziție sau în perioada de început imediat după ce ființa a părăsit lumea fizică, se datorează doar faptului că acea stare este o parte a lumii fizice, în care oamenii sunt captivi în propriul lor mod de a gândi materialist. Din ea îi eliberează îngerii protectori, când ei cer ajutor, și începând de atunci ei trăiesc experiența mersului lor prin sferele spirituale. Trăirile lor acolo depind de conținutul de gânduri omenești curate din conștiința lor. Bucuria de a fi împreună cu alți oameni, cu care cineva este pe aceeași lungime de undă, fără îndoială, poate fi mare deja aici în lumea fizică, dar acest lucru totuși este nimic în comparație cu bucuria și iubirea față de aproapele său, pe care cineva o va simți emanând de la ființele din lumile spirituale. Muzica, arta și știința sunt climate mentale aparte, cu care toți cei care se interesează se pot pune în acord în sfera spirituală într-o formă pe atât de concentrată, după cum permite conștiința lor. Cineva deci nu învață ceva nou în lumile spirituale în acel sens, că evoluează moral sau intelectual. Dar cineva descoperă că poate folosi capacitățile pe care le-a evoluat în lumea fizică la o scară mai mare și printr-o putere de realizare imediată. Cineva gândește și imediat gândurile apar ca imagini în materie spirituală. De asemenea, și corpurile spirituale ale ființelor sunt alcătuite din materie de gânduri, și de aceea nimic nu împiedică oamenii, care s-au cunoscut unul pe altul și s-au plăcut unul pe celălalt, să poată relaționa în continuare în lumea spirituală. Ei pot acest lucru și când se gândesc unul la altul, ei se vor întâlni, și se vor arăta unul celuilalt într-o formă asemănătoare cu cea prin care ei s-au cunoscut unul pe altul în lumea fizică, chiar dacă corpul spiritual va fi mai frumos.
- În timpul când cineva trăiește în sfera fizică, el trebuie să-și transforme lumea sa de gânduri
Nu există un motiv să saturi teama de moarte, pentru că moartea poartă omul într-o lume de gânduri frumoasă și luminoasă, dar există toate motivele posibile pentru transformarea propriei sale lumi de gânduri în timpul când cineva trăiește aici, în sfera fizică, deoarece prin aceasta își creează posibilități chiar mai mari și mai frumoase pentru ceea ce lumile spirituale îi pot aduce, și în același timp el/ea își creează posibilități mai bune pentru ceea ce viitoarea încarnare îi va aduce în legătură cu trăirile și evoluția pe mai departe. Când omul pământean, printr-un șir de încarnări fizice cu pauză în lumile spirituale, care se formează ca ciclu prin sferele spirituale, își va fi purificat lumea sa de gânduri de resturi de egoism și materialism, el va trăi sclipiri cosmice în timpul încarnării fizice și după aceea conștiință cosmică deplină. Atunci el va fi fost învățat a gândi în concordanță cu legile, el va putea gândi gândurile lui Dumnezeu, și evoluția lui mai departe se va forma ca și colaborare diurn-conștientă în serviciul lui Dumnezeu. Atunci el/ea, prin gândurile sale, a stăpânit moartea și a devenit una cu lumea de gânduri a lui Dumnezeu.
Articolul se bazează pe un manuscris pentru o prelegere făcută de Martinus la Institutul Martinus, duminică 1949-11-13, apoi prelucrat de Morgens Møller și acceptat de Martinus. Publicat pentru prima dată în scrisorile de contact daneze nr. 14-15, 1959. Articolul M0160. A tradus Ejnar Langkilde, Hokan Lundberg, Henning Sato von Rosen”.
Comentariu introductiv și traducere în limba română: Mihai Trifoi
