Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a declarat marţi, la finalul unei vizite de lucru efectuate la Sfântu Gheorghe, că a constatat că firmele mari nu au înţeles mesajul obligativităţii decalării programului de lucru al angajaţilor în scopul prevenirii răspândirii noului coronavirus, tratând cu lejeritate această cerinţă.
„Am mers la Inspecţia Muncii şi am avut o abordare, dacă vreţi, neobişnuită, în sensul în care după ce am avut o mică discuţie în cadrul Inspectoratului cu şeful instituţiei, discuţie care mi-ar fi creat impresia că totul este în regulă, că se fac verificări pe teren şi că totul este în regulă în urma verificărilor, (…) l-am luat pe inspectorul şef cu mine şi ne-am dus la doi angajatori. Nu era deloc în regulă, în sensul în care verificările făcute la cei doi angajatori nu atinseseră exact punctul cel mai important pe care premierul l-a cerut Inspecţiei Muncii în aceste săptămâni şi anume să se discute cu angajatorii de o manieră civilizată, fară abuzuri, fără exces cu privire la decalarea programului de intrare la serviciu şi ieşire din tură de la serviciu. Exact acest lucru nu se discutase, acolo unde se duseseră să verifice, verificau contractele de muncă, ceea ce este foarte bine, ţine de atribuţiile dumnealor, dar nu se întâmplă exact ceea ce reprezintă una dintre cele mai presante nevoi în acest moment şi anume să conştientizăm angajatorii că trebuie să ia măsuri de organizare la intrarea la program şi la ieşire, astfel încât să se evite aglomeraţia la nivelul angajaţilor”, a declarat ministrul Muncii.
Aceasta a cerut Inspecţiei Muncii să verifice cu rigurozitate acest aspect şi să explice angajatorilor importanţa respectării acestor măsuri.
„Obiectivul nostru nu este să speriem angajatorii sau să le întrerupem activitatea, obiectivul nostru este să ne asigurăm că aceste informaţii ajung la dânşii şi că ştiu ce au de făcut. Am rugat şi angajatorii pe care i-am întâlnit să formalizeze, să ia o decizie internă, să o comunice. Mi s-a spus că li s-a explicat verbal angajaţilor: ‘veniţi dumneavoastră mai devreme, dumneavoastră mai târziu’. Nu aşa se fac lucrurile. Fiecare angajator trebuie să ia o decizie internă care să fie adusă la cunoştinţa salariaţilor, ei trebuie să ştie în mod organizat care dintre dânşii vin, la ce oră, tocmai pentru a se evita aglomeraţia. Tind să cred că se tratează uşor lejer la nivelul angajatorilor această solicitare şi nu vreau să sperii pe nimeni, ci doar îmi doresc o Inspecţie a Muncii care să preia acest mesaj, să iasă pe teren şi să explice oamenilor de ce este important să îşi organizeze salariaţii corespunzător. E vorba de firme mari, am văzut o firmă de 200 şi o firmă de 500 de angajaţi, deci vorbesc despre firme mari care au această obligaţie de a decala programul de intrare şi de ieşire de la serviciu a angajaţilor, astfel încât să nu se creeze aglomeraţie. În general, însă, am observat că erau respectate măsurile de bază în protecţia angajaţilor, chiar am fost atentă (…), angajaţii purtau mască, într-adevăr, am văzut şi soluţie de dezinfectare la intrare, am văzut şi circuite separate, însă, repet, nu am văzut că s-a înţeles mesajul obligativităţii decălării programului angajaţilor în firmele cu peste 50 de angajaţi”, a mai spus ministrul Violeta Alexandru.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES