În garnizoana Târgu Ocna s-au desfăşurat, în perioada 01-02.11.2018, activităţi organizate cu ocazia sărbătoririi Zilei Vânătorilor de Muntel la care au participat și Militarii Batalionului 22 Vânători de Munte „Cireşoaia” din Sfântu Gheorghe.
În data de 1 noiembrie a.c., la Sala de conferinţe Sat de Vacanţă Casa Creangă a avut loc seminarul de profil cu tema „Vânătorii de Munte – Trupe de elită ale Forţelor Terestre din Armata României”.
Potrivit organizatorilor, această activitate s-a bucurat de prezenţa unui număr însemnat de personalităţi militare şi civile, care au dat greutate evenimentului. Printre participanţi, menţionăm: comandanţii brigăzilor de Vânători de Munte din armata României, reprezentanţii Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” , Biroului Vânători de Munte din Statul Major al Forţelor Terestre, Bazei de Instruire pentru Vânători de Munte, comandanţii structurilor militare din subordinea brigăzilor de Vânători de Munte, foşti comandanţi ai trupelor de Vânători de Munte, personalităţi civile şi reprezentanţi mass-media.
În cursul aceleași zile, cei prezenți la Piaţeta Regina Maria di Târgu Ocna au participat la o prezentare tehnică și au putut vedea armament și aparatură din dotarea vânătorilor de munte.
A doua zi, 2 noiembrie, a fost dedicată ceremonii militare şi religioase care au avut loc
la Piaţeta Regina Maria din centrul localităţii Târgu Ocna și la „Cimitirul Eroilor” din Poieni.
M.D.C.