Împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române a fost marcată la Sfântu Gheorghe, pe parcursul a două zile. Programul a cuprins un simpozion dedicat evenimentului, dar și un ceremonial militar și religios, alocuțiuni și o Horă a Unirii.

Foto: Mesagerul de Covasna – Silviu Ipatioaei

Manifestările dedicate Micii Uniri au debutat marți, 23 ianuarie, printr-un simpozion care a avut loc   la Cercul Militar din Sfântu Gheorghe.
Miercuri, în 24 ianuarie, programul a debutat la ora 10.30, la „Grupul statuar Mihai Viteazul” din municipiu, în prezența reprezentanţilor autorităţilor publice centrale şi locale, cadrelor militare în activitate, în rezervă sau în retragere, veteranilor de război, a localnicilor și chiar și a unor persoane venite din alte județe, în ciuda vremii reci de ianuarie.

După întâmpinarea prefectului judeţului Covasna, Sebastian Cucu,  însoţit de comandantul garnizoanei, acordarea onorului militar de către garda de onoare și salutul drapelului de luptă, s-a intonat instrumental şi vocal Imnul Naţional,  după care a avut loc oficierea serviciului religios de către preotul militar Ioan Costin Cucu.

Prefectul județului, Sebastian Cucu, a dat apoi citire mesajului transmis de premierul interimar Mihai Fifor, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române:

„Sărbătorim, astăzi, 159 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, <<actul energic al întregii naţiuni române>>, așa cum o caracteriza unul dintre artizanii acesteia, Mihail Kogălniceanu. Călăuziți, ca multe alte popoare europene ale acelor vremuri, de dorința de emancipare națională, conștienți de legitimitatea aspirațiilor lor, românii din cele două Principate reușeau, la 24 Ianuarie 1859, să dea istoriei un alt curs decât cel stabilit de harta intereselor externe. Alegerea colonelului Cuza drept domn în ambele Principate a reprezentat mult mai mult decât o soluție inedită la o problemă ce părea de nerezolvat. Unirea Principatelor a fost posibilă, deopotrivă, prin eforturile politice și diplomatice ale unor oameni de stat vizionari, prin relațiile de prietenie cu țări-cheie în concertul european al momentului și, cel mai important, prin convergența în spirit a întregii națiuni, care a determinat masele populare din Principate să-și ia în propriile mâini destinul. Visul unității tuturor românilor, sădit în conștiința națională de Mihai Viteazul la 1600, prindea contur la 24 Ianuarie 1859 și se desăvârșea în anul 1918, odată cu făurirea Marii Uniri, pe care o sărbătorim în acest an la centenar. Dacă astăzi România are un cuvânt de spus în cadrul unor organizații internaționale puternice, dacă putem călători liber peste hotare, aceste realități concrete ale vieții noastre se datorează în mare măsură și actului istoric de la 24 Ianuarie 1859. Nu în ultimul rând, sunt convins că sunt multe familii de români care se pot mândri cu un strămoș unionist de la ’59 și de aceea sper ca sărbătoarea de astăzi să primească și o fărâmă de emoție din partea fiecăruia dintre noi. Dincolo de datoria morală pe care o avem, aceea de a ne onora înaintașii pentru actele de patriotism de multe ori duse până la jertfă, această zi este și un prilej de reflecție asupra măsurii în care trecutul poate crea la nesfârșit viitor, prin orizontul de speranță pe care îl oferă. Respect și gânduri calde pentru înaintașii noștri patrioți, la mulți ani România!”

Prezenți la sărbătoarea Unurii Principatelor Române, membrii Corului „Voievozii Munților” din Vâlcele au  prezentat un emoționant program de cântece patriotice.

Au urmat depuneri de coroane şi jerbe de flori, defilarea gărzii de onoare, după care, în încheierea evenimentului, toți cei prezenți s-au prins în Hora Unirii.

„Am fost alături de delegația comună a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș și Asociația Calea Neamului. Aceștia au depus o coroană de flori la grupul statuar Mihai Viteazul. Mi-am amintit cum anul trecut am stat și meditat la mormântul acestui brav conducător, la Turda (Primul pas spre Unire îl datorăm lui Mihai Viteazul). Mulțumesc domnului Mihai Tîrnoveanu și tuturor celor ce m-au primit cu drag în mijlocul acestor români ce stau cu fruntea sus.”-  a spus o participantă din Brașov.

Videoclipurile postate pe pagina de socializare Facebook a ziarului nostru au avut un mare impact, fiind urmărite și apreciate de sute de mii de persoane  din toate colțurile țării și chiar și din diaspora.

Redăm în continuare doar trei  mesaje transmise de prieteni de-ai  noștri, alături de mulțumirile că ne sunt alături cu vorba și cu gândul bun:

„Inima țării este vie și bate tare; voievozi mulți și vrednici ridică spre cer cânt de slavă cârmuiți în drumul lor de <<preoți cu crucea- n frunte>>. Armata este împreună cu noi și asta este foarte important în acest an centenar în care încercările au început chiar din primele zile. Dumnezeu e mare! La mulți ani tuturor românilor oriunde v-ați afla! (…)”.

„Impresionant! Felicitări tuturor celor care au organizat această sărbătoare și celor care au participat la sărbătoare! Mi s-a umplut sufletul de bucurie pentru locuitorii acestui oraș! Minunat!!!”

„Fie ca ziua de 24 ianuarie 2018 să aducă unirea tuturor românilor din țară si din străinătate să nu mai fie atâtea divergențe, nenorociri și răzmirițe. Dumnezeu să binecuvânteze pe români și pe România.”

Programul a fost organizat de Prefectura Covasna şi Garnizoana Militară Sfântu Gheorghe.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail