Printr-un proiect în valoare de un milion de lei câştigat de Primăria Sfântu Gheorghe de la Fondul de Mediu, în Cartierul Oltului se va amenaja un parc asemănător Parcului Elisabeta.
De la viceprimarul oraşului, Sztakics Eva, am aflat că lucrările de amenajare au început în urmă cu aproximativ două săptămâni. Aceasta ne-a spus că proiectul implică extinderea spaţiului verde prin instalarea unor sisteme de irigare automatizate şi montarea de bănci şi corpuri de iluminat.
Din păcate, realizarea parcului din acestă zonă a presupus desfiinţarea terenului de joacă însă, cei de la conducerea primăriei au hotărât să amenajeze în apropierea cartierului un alt loc cu o asemenea destinaţie. Cheltuielile cu amenajarea noului spaţiu de joacă pentru copii vor fi suportate de către primărie.
Odată cu aceste lucrări se va realiza şi reabilitarea şi modernizarea spaţiilor verzi dintre blocurile de pe străzile Sportului, Nuferilor, Narciselor şi Lăcrămioarei.
Conform edililor, toate lucrările de amenajare se vor încheia cel târziu până la sfârşitul acestui an.
Anna-Maria Chiţu