Lucrările  din cadrul proiectului  „ Construcția rețelei de apă și apă uzată în satul Araci,  Comuna Vâlcele, Județul Covasna”, începute la jumătatea lunii martie a.c., înaintează cu fiecare zi ce trece, firmele contractante reușind să fie în grafic cu realizarea acestora, până la această dată.

Viceprimarul comunei Vâlcele, Nicolaie Cucu, a declarat că treaba ar fi mers și mai bine dacă nu ar fi fost restricțiile impuse de pandemia de coronavirus.

„Se înaintează bine cu lucrarea de apă. Se introduce conducta de aducțiune a apei  de la capătul satului Araci până la ieșirea din Vâlcele, spre Sf.Gheorghe. La Araci se lucrează  la sistemul de canalizare precum și  la rețeaua de apă. Cele două  firme  care au câștigat licitația își văd de treabă,  astfel că  suntem în grafic cu lucrările”- a declarat  Nicolaie Cucu.

La momentul  începerii lucrărilor, acesta  declara că  deși alimentarea cu apă și canalizare sunt necesități urgente pentru populația din întreaga comună, singura  așezare  care a îndeplinit toate  condițiile pentru alimentare  cu apă este  satul Araci,  deoarece are peste 2000 de locuitori (cerință obigatorie în documentația proiectului). Drept urmare, administrația locală  a fost  nevoită să caute soluții suplimentare pentru ca această importantă investiție  să poată fi efectuată  în toată comuna Vâlcele.

Lucrările din cadrul proiectului  „Construcția rețelei de apă și apă uzată în satul Araci,  Comuna Vâlcele, Județul Covasna”, a căror termen de realizare este de 12 luni, sunt  executate de o firmă din  Brașov în colaborare cu o firmă din Bistrița.

Proiectul „ Construcția rețelei de apă și apă uzată în satul Araci,  Comuna Vâlcele, Județul Covasna” în valoare de 11.316.725,58 lei + TVA, este realizat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) și finanțat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale ( AFIR). 

Maria CREȚU-GRAUR

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail