Nu se poate vorbi de ridicarea liderilor autentici şi morali ai vieţii satului copilăriei mele fără a vorbi şi de cei care s-au afirmat în perpetuarea comorii datinilor de demult ale obştii noastre rurale, de cei din practicarea formelor specifice ale culturii populare, unde parcă totul se concentra pe însăşi afirmarea culturală a satului nostru în zonă, cu oameni falnici şi făloşi – fala fiind nu o intenţie de negare a celuilalt, ci o atitudine dătătoare de direcţie în viaţă: omul de aceea e om ca să se afirme plenar şi demn. Şi unde este prilejul cel mai potrivit de afirmare a plenitudinii fizice şi psihice, a bucuriei de a trăi, a demonstra că eşti puternic – vitalitatea este pe bună dreptate asociată ţăranului – şi iscusit decât la jocul popular, la dans.
După atâtea munci grele de peste săptâmănâ, venea şi momentul cel mult aşteptat al sărbătorii jocului/dansului. Sigur că nu comunitatea Silivaşului de Câmpie a inventat miracolul trăirii ţărăneşti plenare prin joc/dans popular. Noi suntem cei care ne afiliem la lumea transilvană veche a lui Rebreanu, cu dorul nostru faţă de descrierea minunată a vârtejului jocului de la Prislopul cel drag nouă, de demult. Atunci, cu siguranţă, şi la noi, în Silivaşu de Câmpie trăia tot o astfel de lume a vieţii ţărăneşti fericite prin aceste înălţări sufleteşti ale jocului în ograda şi şura ale vreunui lider al comunitătii de atunci.
La noi se juca în copilăria mea îndeobşte dansul învârtita. Aici era prilejul pentru tineri şi pentru cei maturi, chiar şi pentru bătrâni, să-şi afirme măiestria în faţa satului întreg, care asista duminica şi de sărbători la jocul în aer liber în Parcul cel mare, pe platoul unde este astăzi magazinul zis odinioară „coperativa”, chiar în centrul administrativ, nu departe de biserică şi şcoală, de căminul cultural şi de primăria cu sediul cel vechi.
Dacă satul avea lideri în viaţa economică, în lucrările câmpului, în viaţa morală din acest punct de vedere, în viaţa bisericească prin curatorii aleşi din oameni de onoare, gravi şi demni, atunci avea şi alţi lideri care se ridicau prin practica datinilor şi jocului popular. Nu se poate imagina o comunitate ţărănească fără acest moment de mare încărcătură emoţională pozitivă care este jocul/dansul popular, atât pentru jucători, cât şi pentru public. Aspectul general era cel moral: jocul/dansul era un principal liant al colectivităţii. În copilăria mea s-a format o generaţie de aur a jocului popular românesc din Silivaşu de Câmpie, care a dus fala satului nostru pe diferite scene ale ţării, până târziu, la bătrâneţea acestori jucăuşi bărbăţi, cu frumoasele lor perechi feminine. Jocul nostru popular s-a afirmat şi la emisiunea televizată Dialog la distanţă, prin anii `60, care se desfăşura între regiuni (atunci încă nu erau judeţe). În treacăt fie spus, oamenii de la noi erau încântaţi să concureze, să-şi arate lumii măiestria şi autenticitatea trăirii lor în frumos, nu se temeau de faptul că sunt folosiţi în propagandă comunistă. Pentru ei conta bucuria afimării pe plan naţional, măiestria şi eleganţa dovedite în iureşul tot mai accelerat al jocului, strigăturile puternice şi făloase de afirmare a fericirii din acel timp întotdeauna special al vieţii lor, faptul că erau sănătoşi şi optimişti, cu încredere în solidaritate şi prietenie, în posibilitatea omului de a trăi de parcă ar avea aripi alături de zânele prinse şi ele în joc, după muzica măiastră a ceteraşilor.
Copil fiind, eram uimit de eleganţa jocului unor adevăraţi „lideri” recunoscuţi de tot satul, de frumuseţea chipurilor zânelor de la noi, de măiestria cu care cântau la vioară maeştri ţigani de la noi, vestiţi prin toată împrejurimea, care erau mereu cu broboane de sudoare pe chip, ca să ţină continuu ritmul celor prinşi in joc. Păcat că aceste momente unice de trăire a jucăuşilor în ritm ameţitor, cum zicea Rebreanu, cu cele ale întregului sat care-i privea, au pierit în neant, poate au rămas înregistrate doar clipele de joc de la Dialog la distanţă. Din echipa de aur a jocului popular silivăşean de demult făceau parte, dintre liderii pe care mi-i amintesc, următorii: Augustin Sabău (zis Gucinu, văr al meu dinspre mamă), Ioan Mihalte (zis Nucuţu) cu soţia Carolina, Zaharie Dârjan cu soţia Cornelia, Toader Cherecheş cu soţia Maria (născută Furnea), Vasile Boanta (zis Cişica Santinii) cu soţia Santina, Vasile Răzoare cu soţia Lenuţa, Ioan Răzoare cu soţia Lucreţia (născută Cherecheş), Simion Tomşa, Zaharie Cuc, Vasile Dâmbean cu soţia Minuţa, Petrea lui Cotoc, Irina, sora lui Petrea lui Cotoc, Iacob Sâmbotelecan tânărul, lista urmând a fi completată cu atâţia alţi mari jucăuşi din sat. Tonic este faptul că o pleiadă de tineri şi de zânuţe frumoase tinere din sat le continuă azi măiestria.
Dr. Vasile Lechințan
Top of Form
Bottom of Form
