În episoadele anterioare am vorbit despre părinţi: cum trebuie să-i cinstim când îi avem şi cum trebuie să le cinstim memoria când nu mai sunt. Părinţi însemnând – după spusele Sfinţilor Părinţi – întruparea lui Dumnezeu pe pământ. Dacă de la oameni primim sfaturi, nu întotdeauna bune, de la părinţi primi „iubire” urmată de fapte. Ei sunt cei care nu ne lasă buzunarele goale şi ne umplu cămările. De aceea la Români există vorba că de „sărăcia” pe care o dobândeşti după plecarea părinţilor în eternitate nu scapi niciodată.
*
Noi Românii pe Mamele vrednice le comparăm cu Maica Domnului. Când ne rugăm Maicii Domnului, avem în faţă pe mamele noastre, care ne-au iertat oricât am greşit. De cele mai multe ori, ne adresăm Maicii Domnului ca mamelor noastre. Îi cerem să ne scape de „nevoi” şi „necazuri”, să ne binecuvânteze familiile şi să ne ocrotească în viaţă. De ce o facem? Pentru că în Molitfelnic, la slujba parastasului şi a înmormântării avem următoarea cântare: „Preaslăvită Născătoare de Dumnezeu, în vremea vieţii mele nu mă părăsi pe mine, ajutorului omenesc nu mă încredinţa, ci singură mă apără şi mă miluieşte.” Iar o „Priceasnă” din popor ne spune: „Dacă drumul vieţii mele / Va fi Maică tare greu / Să-ţi întinzi în zile grele / Pentru mine braţul Tău”.
*
De-a lungul celor 42 de ani de pastoraţie am cules multe „expresii” adresate Maicii Domnului de diferiţi teologi creştini. Le redau în cele ce vor urma:
„Un păcătos a spus Maicii Domnului: Arată-te că-mi eşti mamă; ea i-a răspuns: Arată-te şi tu că-mi eşti fiu”. (Pr. Arsenie Papacioc)
„Adevărata mamă nu este cea care-i dă viaţă copilului, ci buna creştere” (Sf. Ioan Gură de Aur)
„Maica Domnului se numeşte „rana dracilor”, fiindcă satana nu-l poate pierde pe omul care se roagă ei”. (Sfântul Serafim de Sarov)
„Sfânta Fecioară Maria, prin viaţa sa, şi-a împletit o cunună pentru ea însăşi şi cu propria sa mână. Ea a împlinit şi a biruit acolo unde toţi au fost biruiţi”. (Nicolae Cabazila)
„Cine cinsteşte pe Maica Domnului şi îi urmează faptele, Hristos îl învredniceşte de mare cinste de a fi numit fiul ei”. (Arhiepiscop Iustinian Chira)
„Mama este începutul tuturor începuturilor” (Grigore Vieru)
„Când Mântuitorul îl încredinţează pe Ioan mamei Sale, făcând din ea mama lui, face din noi toţi fiii Maicii Domnului”. (Mitropolit Antonie Plămădeală)
„Cei care doresc să aibă copii vrednici, vor face bine dacă se vor transforma în părinţi vrednici, cerând ajutorul Maicii Domnului”. (Sfântul Filaret al Moscovei)
„Nu există Ortodoxie fără Maica Domnului. Aşa că întrebarea de căpetenie pentru fiecare dintre noi este, totuşi, eu personal cum mă raportez la Maica Domnului; cât mă gândesc eu la Maica Domnului, cum o am în vedere pe Maica Domnului?” (Pr. Teofil Pârâianu)
„Noi, creştinii ortodocşi, cinstim pe Maica Domnului mai mult decât pe toţi sfinţii din cer, pentru că ea s-a învrednicit să nască pe Hristos, Mântuitorul lumii, prin umbrirea Duhului Sfânt”. (Arhimandrit Ilie Cleopa)
Preot Ioan Tămaș Delavâlcele