„Cimitirele” sunt adevărate arhive ale oamenilor şi amintirilor. În cimitir se întâlnesc, întru îmbrăţişarea iubirii, viii cu morţii, acolo îşi plâng durerea şi dorul, acolo este poarta dintre două tărâmuri. După felul felul cum sunt îngrijite mormintele, în special, şi cimitirele, în general, se pot cunoaşte oamenii, colectivităţile. Cimitirul, mormântul, poate constitui o inconfundabilă carte de vizită pentru o localitate, pentru o familie.
Am avut prilejul să vizitez multe cimitire, unele de laudă, altele de plâns. În unele am văzut multă ordine şi curăţenie, flori pe morminte, pomi sădiţi şi îngrijiţi, garduri împrejmuitoare bine întreţinute. În altele am văzut multă nepăsare, indiferenţă şi dispreţ.
Legătura între starea religioasă a unei localităţi şi starea cimitirului mi se pare evidentă. Desigur că intervine în astfel de cazuri şi activitatea preotului sau a administraţiei. În mediul rural, cimitirele sunt în administraţia parohiilor, în oraş în administraţia primăriilor.
*
În cimitir poţi vedea bogăţia şi sărăcia, concepţia despre lume şi viaţă a oamenilor. În cimitir se scrie istorie şi literatură. Acolo sunt cruci şi morminte care amintesc de oameni care au avut de jucat roluri importante în viaţa localităţii, a ţării, întâlneşti versuri şi texte de mare vibraţie artistică. Stan Pătraş din Săpânţa Maramureşului a devenit celebru în lume tocmai legându-şi viaţa şi munca de înfrumuseţarea cimitirului din localitate. Cimitirului i se spune „vesel” datorită versurilor scrise pe cruci. În versuri mai mult sau mai puţin reuşite, pline de cacofonii, este redată viaţa omului cu bune şi rele.
*
Eu aş supune atenţiei cititorului următorul fapt: Mântuitorul Iisus Hristos a înnobilat Sfânta Cruce lăsându-se răstignit pe ea şi sfinţind-o cu Sfânt Sângele Său! El este „proprietarul” de drept al ei! El i-a adus cinstirea universală! La a doua venire se va arăta pe cer semnul Sfintei Cruci! Sfânta Cruce, pentru cei ce se mântuiesc, este puterea lui Dumnezeu şi moştenirea raiului, iar pentru ce-i ce n-o cinstesc – infernul! Eu cred că pe Sfânta Cruce trebuie să fie pictat sau sculptat doar „proprietarul” ei, adică Iisus Hristos, nu fiece pământean, fie şi vrednic! „Versurile” sau „citatele” de pe Cruce, trebuie să aibă legătură cu mesajul divin, nu cu „viciile” şi „plăcerile” pământeşti ale individului.
*
În „spiritul” cimitirului vesel de la Săpânţa – eu fiind maramureşean – s-ar putea încrusta pe crucea de la mormântul meu următoarele versuri: „La căsuţa cea de veci / Tot aştept să vină-o fată (muza) / Că aleile-s pustii / Şi-am intrarea separată”. Dacă nu mă vor îngropa după „plăcerile” mele de-o viaţă, la dezhumare, după şapte ani, vor găsi sicriul gol, cu un „bileţel” pe care va fi scris: „Sunt la Lina lui Melinte, cu trei morminte mai înainte”!
Preot Ioan Tămaș Delavâlcele
