Ce punem la mormânt: Sfânta Cruce sau un stâlp? Întrebarea aceasta am pus-o mai multor credincioşi din mai multe localităţi unde am fost invitat la înmormântări. Am văzut cum în cimitirele catolice la românii maghiarizaţi în loc de Sfânta Cruce era un stâlp. Prin cele ce vor urma doresc să clarific această problemă.
Eu în Maramureşul istoric n-am întâlnit aşa ceva. La început am crezut că este ceva întâmplător, că ar fi căzut braţul orizontal al crucii de lemn. Dar, văzând că stâlpii de lemn se găsesc la mai multe morminte, mi-am dat seama că este vorba de o practică greşită şi i-am întrebat pe credincioşi pentru ce n-au pus cruci? Oamenii au răspuns liniştiţi: „Aşa este obiceiul aici, ca la bărbaţi să se pună la morminte stâlpi, iar nu cruci!” Cu inima plină de durere m-am hotărât să combat acest obicei greşit.
*
Pentru noi, Românii ortodocşi, nu este bine să punem stâlp în loc de cruce la mormântul bărbaţilor. De ce? Cei din familie nu ştiu dacă aici este înmormântat soţul, tatăl sau bunicul celui decedat. Pentru cine se pune stâlpul? Şi la ce foloseşte? Cu ce îl ajută pe cel îngropat acolo? Pentru ce trebuie să facem deosebire între sexe? Nu le cunoaşte Dumnezeu? Are El preferinţă pentru un sex sau altul? Nu suntem noi, bărbaţi şi femei, de egală valoare în faţa lui?
Valoarea omului o dă sufletul său, viaţa sa, felul cum a trăitt în lume, ca adevărat creştin sau păgân, iar nu sexul.
Istoria Bisericii creştine ne arată că în rândul Sfinţilor, al Aleşilor lui Dumnezeu, s-au ridicat în egală măsură atât bărbaţi, cât şi femei. Harul lui Dumnezeu nu părtineşte pe nimeni, ci se dă tuturor oamenilor la fel – bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, săraci sau bogaţi – dacă îl cerem cu credinţă şi colaborăm cu el ca să ne mântuim.
*
După înţelepciunea cea tainică a lui Dumnezeu noi suntem diferenţiaţi în bărbaţi şi femei, numai în lumea aceasta trecătoare. Şi tot ce este trecător dispare, piere, se schimbă. Aşa este şi sexul, care se stinge în mormânt odată cu trupul, care se preface în pământul din care a ieşit. Numai sufletul raţional şi liber – esenţa omului – rămâne nemuritor şi acelaşi la bărbat şi la femeie. Deosebirea dintre suflete o face calitatea lor, virtutea lor prin care ne apropiem de Dumnezeu şi devenim asemenea Lui, sau ne îndepărtăm de El.
*
Identitatea sufletelor omeneşti în această viaţă şi dispariţia deosebirii dintre sexe o arată însuşi Mântuitorul Hristos, în convorbirea Sa cu fariseii şi saducheii ispititori, zicând: „La înviere, oamenii nu se mai însoară şi nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în ceruri” (Evanghelia după Matei 22, 30). Dumnezeu, ca Atotştiutor, cunoaşte pe toţi, vii şi adormiţi, şi n-are trebuinţă să fim arătaţi şi deosebiţi în faţa Lui, prin semne exterioare, văzute, puse la mormânt. Iar noi rugându-ne Lui, cerem iertarea păcatelor, odihnă şi fericire sufletelor lor, fără deosebire de sex.
*
Aş dori să vă spun că stâlpul la mormânt – din piatră sau lemn – îl pun numai creştinii care nu cred în Sfânta Cruce, cum sunt luteranii, calvinii şi unitarienii, care nu cred nici în sfinţi, nici în icoane, nici în Sfânta Treime etc. Această credinţă eterodoxă, adică străină de cea ortodoxă, o au saşii şi ungurii în Transilvania. Ei au trăit şi trăiesc în contrast cu noi şi chiar au dorit şi doresc să facă prozeliţi între noi, să ne atragă la confesiunea lor, dar noi am refuzat în decursul istoriei şi-am rămas ortodocşi. Vieţuind împreună cu aceşti eterodocşi, unele sate româneşti din Transilvania au fost influenţate de obiceiurile lor şi între aceastea este şi aşezarea stâlpului la mormânt. Acesta este semn de aducere aminte că aici este îngropat un oarecare, de orice credinţă, chiar păgână. Noi trecem grăbiţi pe lângă el, fără să-l luăm în seamă, ca pe lângă un „băţ” cu care unii se bat şi se distrug reciproc, la îndemnul diavolului. Stâlpul se pune pentru cei de pe pământ şi n-are nici o semnificaţie, nici o însemnătate, pentru că eterodocşii nu fac pomenirea morţilor, nu pun parastas pentru ei.
*
Aşezarea stâlpului la mormânt este străină de legea noastră strămoşească şi preotul este chemat să explice acest lucru în faţa credincioşilor. Preotul reuşeşte acolo unde credincioşii ascultă de el. Dacă stâlpul continuă să rămână strajă în unele cimitire ortodoxe, este semn că preotul nu şi-a făcut datoria şi va răspunde înaintea lui Dumnezeu de drumul greşit pe care merg oile sale.
Preot Ioan Tămaș Delavâlcele
