Privită în sine, moartea nu este nici bună şi nici rea; dar poate fi bună sau rea, după cum ne-o pregătim fiecare prin viaţa noastră, împăcaţi cu Dumnezeu sau în duşmănie cu El.
*
„De când a venit Hristos şi a murit pentru viaţa lumii, moartea nu se mai numeşte moarte, ci somn şi adormire” (Ioan 11, 11), nume neînţeles la început nici de Apostolii Săi care înţelegeau că dacă Lazăr doarme, se va însănătoşi (Ioan 11, 11) (după Ioan Hrisostom).
*
Pentru cei drepţi, moartea este uşa de scăpare de păcat şi mijloc de intrare la „izvorul vieţii” veşnice, în locul de odihnă.
*
Moartea trupului nu atinge cu nimic viaţa sufletului imaterial şi nemuritor. Moartea fizică este un fenomen biologic firesc, este uşa prin care se eliberează de legătura sa cu tot ce este trecător şi intră în veşnicia din care a ieşit.
*
După moarte nimic nu se mai poate schimba, nimeni nu mai poate deveni bun sau rău. Cu ea se lasă noaptea, când nimeni nu mai poate lucra (Matei 24, 42; 25, 13).
*
Starea sufletească din clipa morţii este decisivă şi definitivă, bună sau rea, ea rîmâne aceeaşi în veci.
*
Moartea este clipa de trecere şi hotar între viaţa de aici şi veşnicia de dincolo, care ne aşteaptă.
*
Cu moartea nu se sfârşeşte viaţa, ci continuă cu viaţa sufletului în veşnicie.
*
Începând cu Domnul Iisus Hristos, moartea nu mai desparte, ci uneşte pe toţi care cred în El. Ea devine punte de trecere de pe pământ la cer.
*
Ne naştem egali şi murim egali (Seneca).
Preot Ioan Tămaș Delavâlcele
