Să primim moartea ca un sol ceresc care ne cheamă la împărăţia lui Dumnezeu pentru care am fost creaţi. Prin ea ne ridicăm la cer, care este deschis ca să intrăm în comunitate de viaţă fericită cu Dumnezeu.
*
Prin moarte scăpăm viaţa spirituală de furtuna păcatelor.
*
Pentru creştinul adevărat nu există moarte, ci trecere în viaţa veşnică (Ioan 6, 54).
*
Înţelepciunea creştină spune să ne împrietenim cu moartea, ca să ne sfătuim cu ea în ceea ce facem – mai înainte de a sosi la noi. Să ne întrebăm: mă voi bucura sau mă voi întrista când va veni?
*
Moartea nu înşeală şi nu cruţă pe nimeni niciodată. Ea grăieşte tuturor prin conştiinţa sa, prin bucuria sau frica pe care o simte fiecare când aceasta stă în faţa noastră.
*
În faţa morţii, omul îşi schimbă gândurile, vorbele şi faptele, îşi schimbă chiar concepţia despre lume şi viaţă. Astfel se bucură de ceea ce s-a întristat în viaţă: Dumnezeu, Biserică, suflet, iubire, milostenie, cinste, dreptate, etc. – şi se întristează de ceea ce s-a bucurat: ispite, păcate, fărădelegi.
*
În şcoala morţii, omul cu minte învaţă să creadă, să năzuiască şi să iubească pe Dumnezeu şi pe semenii săi, să aibă răbdare, să fie bun, blând şi binefăcător cu toţi, să nu urască şi să ierte pe duşmani. Învaţă să grijească mai mult de suflet şi să jertfească totul pentru mântuirea lui.
*
Moartea este sfetnic credincios al sufletului şi ne spune că atâta fericire avem în viaţa de dincolo, câtă fericire aducem aici celor din jurul nostru.
Preot Ioan Tămaș Delavâlcele
