„Moartea” este un dar ceresc. „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 4, 29). În fiinţa Sa, Dumnezeu este iubire (I Ioan 4, 8), dreptate (Fap. Ap. 10, 34) şi bunătate (Luca 18, 19). Din iubire a creat lumea şi pe om, din dreptate l-a pedepsit pe Adam cu moarte, iar din bunătate l-a iertat şi a prefăcut moartea în dar ceresc, dorită de mulţi şi binefăcătoare tuturor. Dintru început, Dumnezeu a pus moartea ca pedeapsă pentru păctul protopărinţilor – zice Sfântul Ambrozie din Milan – dar văzându-le suferinţele şi durerile, necazurile şi bolile care au venit peste ei, s-a milostivit din bunătatea Sa şi a prefăcut-o în dar ceresc pentru cei ce mor cu credinţa în Dumnezeu.
*
Înviind din morţi Hristos-Dumnezeu, Omul cel fără de păcat, ne-a arătat că există înviere, că şi noi vom învia (Ioan 11, 25-26), că moartea nu are ultimul cuvânt, cu ea nu se termină totul în lume, mormântul nu este punctul final al vieţii. Ea este un prag peste care trecând intrăm într-o altă viaţă în care sufletul nostru va trăi veşnic, în rai sau în iad, după cum am trăit în viaţă, ca adevăraţi creştini sau păcătoşi.
*
Dacă moartea ar avea ultimul cuvânt, dacă după ea nu mai există nimic, atunci ce rost ar avea viaţa noastră? Pentru ce am fost creaţi? Dacă toţi oameni mor, nu înseamnă că moartea este ultimul scop al vieţii. Căci nu pentru moarte am fost făcuţi, ci pentru Dumnezeu, să reflectăm chipul Lui, să fim asemnea cu El şi să fim în etern fericiţi.
*
Înviind Hristos-Dumnezeu din morţi, a nimicit moartea, păcatul lui Adam şi păcatele de moarte, ne-a adus la înviere, viaţă veşnică şi la bucuria libertăţii. Pe drept, Sfântul Apostol Pavel se întreabă: „Moarte, unde este boldul tău? Iadule, unde este biruinţa ta?” (I Cor. 15-55). Înviind Domnul Iisus, viaţa noastră a tuturor s-a umplut de lumină – zice cântarea pascală – moartea a dispărut, iar noi am fost chemaţi la viaţă veşnică.
*
Judecând după mintea omenească „moartea” este înfricoşătoare şi temută, dar privind-o în lumina credinţei în Hristos Cel Înviat din morţi ca un Dumnezeu, ea este pentru cei buni şi drepţi de dorit şi de aşteptat, pentru că este mângâiere şi uşurare. Nu este o întâmplare, ci o adâncă înţelepciune a Bisericii noastre că în timpul când se face slujba de îngropare a unui mort, toate Evangheliile care se citesc sunt ale învierii. Biserica le-a rânduit în aşa fel ca să mângâie pe cei care ascultă. Cu glasul său părintesc, Biserica zice celor rămaşi în urma mortului: „Nu fiţi trişti, iată că Hristos a înviat, deci şi cel de care vă despărţiţi acum va învia. Moartea nu mai are sensul tragic sau lipsa de sens pe care ar fi avut-o fără învierea Domnului” (D. Stăniloae).
*
Numai pentru cei păcătoşi moartea rămâne suferinţă şi teamă, din cauza fărădelegilor lor. Ei rămân condamnaţi la moartea veşnică. Prin Învierea Domnului toate s-au umplut de lumină. Toate au fost făcute pentru ca prin ele oamenii să-L cunoască pe Hristos ca Dumnezeu al iubirii de oameni. Nu putem vedea altfel lumea decât ca un tot armonic, formată de Dumnezeu care ne iubeşte şi care a făcut totul din iubire.
Preot Ioan Tămaș Delavâlcele
