Astăzi, 28 februarie, a.c., la sediul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Gheorghe Doja” Covasna a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanţii CNSLR – FRĂŢIA, CARTEL-ALFA și CSDR.

Organizarea și desfășurarea adunărilor publice, din perspectiva măsurilor de ordine publică și siguranță a participanților, sunt reglementate de Legea 60/1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, astfel că discuțiile pe marginea acesteia au fost unul dintre punctele atinse în cadrul discuțiilor purtate.

Un alt punct important a fost consfătuirea pe marginea Deciziei Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie nr. 19 din 15 octombrie 2018 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, care stabilește faptul că există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) sau în alte locuri prevăzute de lege, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.

Suntem deschiși dialogului, scopul nostru fiind unul singur: acela de a garanta desfășurarea oricărui tip de manifestație, de a garanta un drept stabilit prin constituție, dar cu respectarea tuturor actelor normative incidente.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail