Serviciul de Probaţiune Covasna a anunţat că, începând de vineri, nu va mai desfăşura activităţi de evaluare, supraveghere şi reintegrare socială cu persoanele din evidenţă care au călătorit sau vor călători în afara graniţelor ţării, măsura fiind luată pentru prevenirea extinderii infecţiilor cu noul coronavirus.

„Serviciul de Probaţiune Covasna anunţă luarea unor măsuri pentru limitarea extinderii infectării cu virusul COVID-19, în baza Deciziei nr. 33/27.02.2020 a Directorului Direcţiei Naţionale de Probaţiune, prin limitarea activităţii cu publicul, astfel: începând cu data de 28.02.2020, Serviciul de Probaţiune Covasna nu va mai desfăşura activităţi specifice (evaluare, supraveghere, programe de reintegrare socială) cu persoanele din evidenţă care au călătorit sau vor călători în afara ori din afara graniţelor ţării, într-un interval de 30 de zile anterior datei fixate pentru întrevedere, indiferent de ţara de destinaţie ori de provenienţă sau de mijlocul de transport utilizat”, se arată într-un comunicat de presă, dat vineri publicităţii.

Activitatea instituţiei va fi reluată în funcţie de decizia conducerii Direcţiei Naţionale de Probaţiune.

„Persoanele aflate în evidenţa Serviciului de Probaţiune Covasna pot anunţa situaţiile privind deplasarea la numerele de telefon: 0739012745 şi 0726754477 sau la adresa de e-mail [email protected]. Acestora li se va solicita transmiterea unei declaraţii scrise privind deplasarea, prin e-mail ([email protected]). Până la reluarea activităţii în regim normal, persoanele supravegheate pot transmite prin e-mail ([email protected]) orice documente specifice procesului de supraveghere”, se mai arată în comunicat.

 

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail