Grupul „Româncuțele”, format în urmă cu un an, din femei și fete dornice să ducă mai departe tradiția șezătorilor, se întâlnește din nou, sâmbătă.
„Româncuțele” este, de fapt, genericul sub care se desfășoară, frecvent, un cerc de cusut și de creație populară, la Sfântu Gheorghe.
Întâlnirea următoare, derulată sub forma unei șezători, va avea loc sâmbătă, 23 februarie, la Centrul Ecleziastic și de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din municipiu, cu începere de la ora 14,00, a anunțat inițiatoarea evenimentului, doamna Maria Mariș.
„Sâmbătă, 23 februarie, de la ora 14.00, va avea loc la Centrul Ecleziastic, șezătoarea populară, evenimentul fiind deschis tuturor!”- a spus Maria Mariș.
Originară din județul Mureș, aceasta s-a stabilit cu mulți ani în urmă în județul nostru. Coase, croșetează, brodează din copilărie și și-a propus să dea mai departe din experiența sa, dedicându-și timpul învățând pe oricine dorește, diverse tehnici de cusut, brodat ori croșetat.
A lansat grupul „Româncuțele” în luna februarie a anului trecut, inițiativei alăturându-i-se femei și fete din oraș și din zonă, care s-au întâlnit lunar, cu excepția perioadei de vară, și au descoperit tainele lucrului de mână, și-au dezvoltat abilitățile în acest sens, au socializat și au avut parte de momente de la suflet la suflet.
Ana Ciorici COSTACHE