În luna octombrie, polițiștii covăsneni vor continua activitățile pentru creșterea siguranței rutiere, atenția fiind îndreptată cu precădere către participanții la trafic care se deplasează pe două roți: bicicliști, conducători de trotinete electrice, motocicliști și conducători de mopede.

Acțiunile vor urmări atât prevenirea și combaterea abaterilor care pot genera accidente, cât și informarea participanților la trafic cu privire la riscurile specifice și la importanța respectării regulilor de circulație.

Recomandări pentru participanții la trafic pe două roți

Pentru bicicliști:

  • respectați regulile de circulație și semnificația indicatoarelor și marcajelor rutiere;
  • deplasați-vă pe partea corespunzătoare a drumului și utilizați pistele pentru biciclete, acolo unde acestea există;
  • semnalizați din timp schimbarea direcției de mers;
  • asigurați-vă înainte de orice manevră și nu efectuați schimbări bruște ale direcției;
  • purtați echipament de protecție și asigurați-vă că bicicleta este echipată corespunzător pentru deplasarea pe drumurile publice;
  • pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, utilizați corespunzător elementele de iluminare și dispozitivele reflectorizante.

Pentru utilizatorii trotinetelor electrice:

  • respectați regulile de circulație și acordați atenție celorlalți participanți la trafic;
  • utilizați infrastructura destinată deplasării, acolo unde aceasta există și este prevăzută pentru categoria respectivă de vehicul;
  • reduceți viteza în apropierea trecerilor pentru pietoni, în zonele aglomerate și în apropierea unităților de învățământ;
  • nu transportați alte persoane pe trotinetă și nu efectuați manevre care pot pune în pericol propria siguranță sau pe cea a celorlalți;
  • nu utilizați telefonul mobil sau alte dispozitive care vă pot distrage atenția în timpul deplasării;
  • asigurați-vă că trotineta este echipată corespunzător și este vizibilă în condiții de lumină redusă.

Pentru motocicliști și conducătorii de mopede:

  • respectați regimul legal de viteză și adaptați permanent viteza la condițiile de drum;
  • păstrați o distanță corespunzătoare față de celelalte vehicule;
  • purtați echipamentul de protecție și casca de protecție omologată;
  • nu efectuați depășiri riscante și nu vă angajați în manevre fără o asigurare temeinică;
  • acordați o atenție sporită intersecțiilor și zonelor în care vizibilitatea este redusă;
  • nu conduceți după consumul de alcool sau substanțe psihoactive;
  • asigurați-vă că vehiculul este în stare tehnică corespunzătoare și că toate elementele de iluminare și semnalizare funcționează.

Un trafic sigur presupune responsabilitate din partea tuturor.

Fie că vorbim despre bicicliști, utilizatori de trotinete electrice, motocicliști, conducători de mopede, pietoni sau conducători auto, respectarea regulilor de circulație și atenția acordată celorlalți participanți la trafic sunt esențiale pentru prevenirea accidentelor.

Polițiștii covăsneni vor continua acțiunile de informare, prevenire și control, cu scopul de a contribui la creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice și la reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere.

IPJ Covasna- Compartimentul Relații Publice

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail