Un cluster dedicat biomasei a fost înființat în cursul săptămânii trecute, în Republica Moldova, după modelul și cu sprijinul celui din România, cu sediul la Sfântu Gheorghe – „Green Energy”.

În perioada 19-24 martie, o echipă din cadrul „Green Energy” din Sfântu Gheorghe a efectuat o vizită de lucru în Republica Moldova, în cadrul căreia a participat la discuții privind sistemele de încălzire pe bază de biomasă și la înființarea unui cluster dedicat acestui domeniu.

Președintele clusterului inovativ al biomasei „Green Energy”, Vajda Lajos, a declarat că activitățile din cadrul vizitei au făcut parte dintr-un proiect (intitulat „Energie şi Biomasă”) finanțat de UE și implementat de Programul Națiunilor Unite, în scopul promovării sistemelor de încălzire pe bază de biomasă, în Republica Moldova.

„În Republica Moldova există un amplu proiect pe tema biomasei și bioenergiei, implementat de Programul Națiunilor Unite. Noi, cei din clusterul <<Green Energy>> am participat, împreună cu partenerul nostru din Norvegia, la o licitație și câștigând acea licitație, am ajuns să ne implicăm în proiectul din Republica Moldova, să oferim sprijin firmelor participante și să împărtășim din experiența noastră în domeniul biomasei. În cadrul proiectului, am fost de două ori în vizită de lucru în Republica Moldova, iar în perioada 19-24 martie (a.c.) ne-am deplasat din nou acolo, pentru a participa la constituirea unui cluster pe biomasă.” – a declarat Vajda Lajos.

Potrivit acestuia, acordul privind înființarea Clusterului Energiei din Biomasă, din Republica Moldova, a fost semnat vineri, 24 martie (a.c.).

Potrivit comunicatului de presă transmis de PNUD, clusterul, primul din Republica Moldova, s-a înființat după modelul României, pentru a promova dezvoltarea sectorului energiei din biomasă și va întruni companii private, autorități publice, instituții de cercetare, universități, asociaţii active în sectorul energiei verzi.

Potrivit aceluiași comunicat, „clusterul va asigura un cadru de cooperare între actorii cheie pe piața biocombustibilului, va contribui la crearea parteneriatelor locale, regionale și internaționale în domeniu. Membrii acestuia vor identifica problemele cu care se confruntă sectorul și vor stabili prioritățile de activitate, care să contribuie la dezvoltarea sectorului.”

Este important să avem o entitate ce să reprezinte interesele tuturor actorilor din sector. Clusterul ne va ajuta să fim o voce unică ce ne va face mai auziţi în promovarea sectorului energiei din biomasă aflat , deocamdată, pe linia de strat al dezvoltării”, a afirmat Vladimir Brăgaru, preşedinte al Asociaţiei „Bioenergetica”, membru al Consiliului de Coordonare din cadrul clusterului, conform comunicatului.

Necesitatea clusterelor intervine la un anumit grad de maturizare a pieței, pentru a asigura continuarea creșterii și depășirea problemelor legate de lipsa de interacțiune între companii, organizații de cercetare sau instituții de învățământ, finanțatori sau autorități publice”, a afirmat Vajda Lajos, președintele Clusterului Inovativ al Bioenergiei „Green Energy” din România.

Clusterul Energiei din Biomasă  din Republica Moldova întrunește, în prezent, 23 de membri, printre care Agenţiile de Dezvoltare Regională (Nord, Sud, Centru), Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, universităţi, asociaţii, ONG-uri, reţeaua incubatoarelor de afaceri, agenţi economici din sector şi alte instituţii. Invitaţia de aderare este deschisă pentru noi membri, conform comunicatului.

Proiectul „Energie şi Biomasă în Moldova” este un proiect cu durata de 7 ani, derulat între perioada 2011-2017. Proiectul îşi propune să contribuie la producerea sigură, competitivă și durabilă a energiei din biomasă, cea mai viabilă şi accesibilă sursă de energie regenerabilă în Republica Moldova. Proiectul Energie şi Biomasă este finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, se arată în comunicatul de presă.

Vajda Lajos a menționat că „Green Energy” este deschis să sprijine clusterul Energiei din Biomasă -din Republica Moldova și în afara acestui proiect.

Clusterul inovativ al biomasei „Green Energy” s-a înființat în februarie 2011, sediul său fiind la Incubatorul de Afaceri din Sfântu Gheorghe. În prezent, „Green Energy” are peste 70 de membri – reprezentanți economici, administrații publice locale, universității, firme de consultanță și instituții.

Scopul „Green Energy” este să contribuie la dezvoltarea domeniului energiei verzi și la obținerea și valorificarea biomasei ca sursă de energie regenerabilă. În acest sens, de-a lungul timpului, clusterul s-a implicat în proiecte internaționale, având legături cu clustere și cu entități din domeniul biomasei, din diverse țări.

Ana Ciorici Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail