Antrenorul echipei de fotbal Sepsi OSK Sântu Gheorghe, Marin Barbu, care a preluat echipa luna aceasta după plecarea lui Eugen Neagoe, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că „jucătorii au fugit ca potârnichile”, luându-şi vacanţă înainte de finalul campionatului.

„Vin la o conferinţă de presă la care, sincer să fiu, nu prea îmi face plăcere, având în vedere lucrurile care sunt în desfăşurare la echipă. Din păcate, mulţi dintre jucători, din varii motive, au fugit ca potârnichile, au rămas jur de 13-14 jucători, iar cu aceştia încercăm să ne facem datoria, să ne prezentăm la meciul cu Astra. (…) Au fugit ca potârnichile. Unora li s-au terminat contractele, altuia i-a născut soţia, altul trebuie să o opereze, unul a făcut întindere, altul a făcut ruptură, deci nişte lucruri pe care nu prea le întâlneşti la multe echipe. Dar sper (…) ca pe viitor lucrurile astea să nu se mai întâmple. Adică jucătorul pleacă în vacanţă în minutul 90, după ultimul fluier şi trebuie, în mod normal, să îşi facă datoria până la capăt. (…) Eu nu pot să fac nimic. Ca să poţi să îi amendezi trebuie să ai un regulament de ordine interioară, dar eu nu am avut acest regulament, nu am nicio putere să amendez, singurii care au putere se amendeze sunt oamenii care decid în fotbalului de la Sfântu Gheorghe”, a declarat Marin Barbu.

Acesta a menţionat că, din cauza situaţiei create, în meciul de luni, cu Astra Giurgiu, va introduce pe teren şi un junior din lotul Under-17.

Barbu a ţinut, totuşi, să evidenţieze că Sepsi OSK a avut un parcurs bun în acest campionat, terminând pe locul 6 în play-off.

„Echipa avut un sezon bun, locul şase nu e aşa de uşor de obţinut. Şi în viitor va fi foarte greu, dar nu imposibil, să mai prindem un loc 6. Eu îi felicit pentru turul de campionat pe care l-au făcut. Sunt puţin dezamăgit de profesionalismul unora, în sensul că nu a început fotbalul şi nu s-a terminat la Sfântu Gheorghe. Sunt unii fotbalişti care nu au luat salarii de trei-patru luni, uitaţi-vă la cei de la Mediaş, şi din respect pentru meseria lor au jucat chiar foarte bine pe burta goală”, a mai adăugat tehnicianul Sepsi OSK.

Căpitanul echipei, ivorianul Ousmane Viera, a declarat că nu ştie în acest moment dacă va rămâne în continuare la Sfântu Gheorghe, deoarece contractul său se încheie la finalul campionatului.

„Eu cred că a fost un sezon bun, chiar dacă în ultimele două luni nu prea am bătut pe nimeni şi am jucat foarte slab. Dar, am intrat în play-off şi eu cred că, dacă vrem să facem un bilanţ, a fost un sezon bun, pentru că am fost în primele şase echipe din România şi nu este ceva uşor. (…) Eu cred că suporterii au dreptate să fie supăraţi pentru că am jucat foarte bine până în iarnă şi apoi ceva s-a tăiat în echipă, nu pot să îmi explic ce nu a mai mers. Eu cred că noi, jucătorii, avem vina maximă, pentru că noi suntem pe teren. Cred că a fost o delăsare, un dezinteres şi vina în proporţie de 90% este la jucători. Nu ştiu dacă rămân la echipă, pentru că am contract până la sfârşitul campionatului. Să văd ce îmi oferă ei, dacă mă mai vor în continuare. Eu sunt deschis la orice”, a declarat Viera.

Meciul dintre Sepsi OSK şi Astra Giurgiu din ultima etapă a play-off-ului Ligii I de fotbal se joacă astăzi, de la ora 21:00, la Sfântu Gheorghe.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail