Consiliul Judeţean (CJ) Covasna a aprobat, joi, suplimentarea bugetului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cu suma de 3 milioane de lei, pentru asigurarea cheltuielilor de funcţionare până la sfârşitul anului.

Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, a menţionat că această instituţie s-a aflat în impas financiar la finele anului trecut, fiind în situaţia de a nu mai putea plăti salariile celor aproape 600 de angajaţi.

„Bugetul nostru ne permite să alocăm 3 milioane de lei pentru sistemul de protecţie a copilului, ca să nu ajungem în situaţia de la sfârşitul anului trecut când, din neputinţa Guvernului, a trebuit să amânăm şi plata salariaţilor. Anul acesta avem asiguraţi banii şi-i vom asigura din timp ca să nu ajungem în situaţia neplăcută de anul trecut”, a declarat Tamas Sandor.

Tot joi, consilierii judeţeni au aprobat, printre altele, alocarea sumei de 2 milioane de lei pentru întreţinerea drumurilor judeţene pe timpul iernii şi 4 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de reparaţii şi modernizare a secţiei de Boli Interne de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, care funcţionează într-o clădire veche.

 

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail