. . Peste 240 de elevi sunt așteptați să participe la etapa județeană a olimpiadei de limbă, comunicare și literatură română ce se va desfășura la acest sfârșit de săptămână, la Sfântu Gheorghe.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna și inspectorul de limba și literatura română, prof. Maria Pandele, etapa județeană a olimpiadei de limbă, comunicare și literatură română – adresată elevilor din clasele V-XII – va avea loc sâmbătă, 27 februarie, la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, începând cu ora 10.00. La această etapă sunt așteptați să participe 245 de elevi elevi din gimnaziu și liceu. Aceștia vor fi primiți în săli în intervalul orar 9,15 – 9,45, profesorii supraveghetori vor fi prezenți la ora 8,45, iar profesorii evaluatori la ora 13.30.

Potrivit aceleiași surse, durata probei va fi de trei ore, pentru fiecare nivel de studiu. Elevii trebuie să aibă la ei carnetul de note sau cartea de identitate.

Pentru a se califica la etapa națională, elevii de la secția română vor trebui să obțină minim 100 de puncte, iar cei de la secția maghiară,  85 de puncte.

Etapa națională este programată în perioada 16 -19 aprilie 2016, la Râmnicu Vâlcea – pentru gimnaziu și în perioada 20-24 aprilie – pentru liceu, la Târgoviște.

Inspectorul școlar prof. Maria Pandele a transmis că duminică se va desfășura și etapa județeană o Olimpiadei de limbi clasice- limba latină, pentru elevii claselor a VIII-a – a XII- a, tot la Colegiul Național „Mihai Viteazul”.Etapa națională a acestei olimpiade este programată pentru perioada 20-24 aprilie, la Pitești.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail