„Aşadar, rezolvarea nu poate fi numai alegerea unei limbi comune, ci trebuie să fie şi faptul ca acea limbă să se poată învăţa pe deplin uşor de către toţi, fără mare pierdere de timp. Acea limbă, uşor de învăţat de către oamenii tuturor popoarelor, şi uşor de însuşit, nu numai superficial, ci în profunzime, ca limba proprie, există: ea este Esperanto.
Eu n-am timp acum pentru a vă arăta de ce esperanto este uşoară, datorită logicii ei, datorită structurii ei simple, datorită genialului ei sistem de formare a cuvintelor cu ajutorul afixelor etc.
Totuşi, acum există o mulţime de experienţe acumulate de-a lungul a mai mult de 70 de ani de existenţă a limbii, şi aceste afirmaţii nu sunt fantasmagorii, ci sunt fapte care se pot constata la toate cursurile noastre, care au loc în întreaga lume, la cele mai diverse popoare.
Deja înaintea războiului, cunoscutul Institut Pedagogic Jean Jacques Rousseau din Geneva, prin cercetări psihotehnice precise, făcute cu elevi în mai mult de 80 de cursuri care au avut loc în diverse ţări, a putut constata că uşurinţa învăţării limbii esperanto este aproape egală pentru toate popoarele, şi că rezultatele la care s-a ajuns, în comparaţie cu învăţarea altor limbi, sunt în medie de şase ori mai mari. Odată a fost în Torino un profesor de fiziologie japonez de la Universitatea din Tiba, prof. Suzuki, care fiind intervievat de jurnalişti, a declarat: Eu am studiat de-a lungul anilor cu mare străduinţă limbile engleză şi germană, şi totuşi, folosind aceste limbi, eu mă simt inegal faţă de vorbitorii nativi. În schimb eu am studiat esperanto aproape jucându-mă, numai câteva luni, şi acum o folosesc cu aceeaşi libertate cu care mă exprim în propria mea limbă.
O experienţă asemănătoare am şi eu însumi, precum şi toţi cei care au învăţat Esperanto şi alte limbi. Aşadar, de ce nu s-ar folosi această limbă uşoară şi în domeniul ştiinţei?
Încă de la început, chiar autorul însuşi, Dr. Zamenhof, a dat exemple de traducere a unor studii ştiinţifice, mai ales medicale.
Chiar de la început oamenii de ştiinţă au fost atraşi de simplitatea limbii esperanto şi au devenit pionierii ei. Oameni de ştiinţă foarte renumiţi, precum Naville, Sébert, Bourlet, Bertelot, membri ai Academiei de Ştiinţă din Franţa, fiziologul Richet, premiat Nobel, Bujwid, cunoscut colaborator al faimosului Pasteur, şi mulţi alţi oameni de ştiinţă, profesori şi rectori ai unor Universităţi, au fost şi sunt esperantişti. Încă de la începutul răspândirii limbii esperanto, s-a fondat Asociaţia Mondială a Medicilor, şi Asociaţia Internaţională de Ştiinţă, care au editat reviste de specialitate. Ele au fost leagănul limbii în scopuri ştiinţifice.
Pentru că totuşi trebuie gândit că este mult mai simplă şi mai uşoară folosirea limbii pentru scopuri comune, dar şi pentru cele literare, decât pentru cele ştiinţifice, pentru care sunt necesare o mulţime de cuvinte tehnice speciale şi precise.Şi de fapt marea problemă, care acum este bine rezolvată, era cea a dicţionarelor tehnice. Dar şi din acest punct de vedere astăzi esperanto este perfect pregătită pentru introducere în folosirea practică.
Deja au apărut mai mult de 110 terminologii specializate despre 44 ramuri ştiinţifice şi tehnice diverse. Între ele ar fi de menţionat în special terminologiile referitoare la Anatomie, Arhitectură, Aviaţie, Botanică, Chimie, Electrotehnică, Educaţie, Drept, Medicină generală, Muzică, Matematică, Farmacie, Navigaţie, Filozofie, Fizică, Radio, Psihologie, Zoologie, Statistică, Căi Ferate, Ştiinţă generală. Acum sunt în pregătire noi dicţionare de specialitate despre Radiotehnică şi Aeronautică. Institutul de Esperanto Japonez a alcătuit o terminologie ştiinţifică generală cu ultimii cei mai moderni termeni apăruţi între timp.
Aceste dicţionare nu reprezintă numai o elaborare teoretică a unor comisii speciale care se îngrijesc de crearea unor cuvinte noi necesare, dar ca şi pentru restul limbii esperanto, îmbogăţirea cu cuvinte noi are loc total spontan, prin intermediul unei creaţii continue.
Deoarece nu numai că există Reviste de Esperanto tehnice, între care demne de menţionat ar fi Revista Ştiinţifică şi Revista Medicală, ci au fost de asemenea editate cărţi de ştiinţă în Esperanto, în domeniul Medicinei, Antropologiei, Botanicii şi Radiotehnicii. Printre acestea ar fi de menţionat cartea lui Aisberg: „În cele din urmă eu am înţeles radiaţia”, care, editată prima dată în esperanto, a fost apoi tradusă în 16 limbi, şi cartea danezului Paulo Neegaard: „Despre viaţa plantelor”, cu adevărat atât de interesantă, încât acum ea este tradusă în multe alte limbi. Dacă oamenii n-ar fi atât de plini de prejudecăţi faţă de esperanto, dacă în toată lumea oamenii ar dedica numai un singur an de studiu al acestei limbi, iată că acele scrieri ar fi imediat înţelese în întreaga lume, fără a fi necesare traduceri.
Un alt izvor important al limbii ştiinţifice esperanto îl reprezintă rezumatele în această limbă, care mereu apar în număr tot mai mare în diverse reviste ştiinţifice naţionale, mai ales în revistele medicale
………………………………………………………………
Dar marele avantaj pe care esperanto trebuie să-l aducă în domeniul ştiinţific este folosirea directă a limbii vorbite.
Ludwig Lazarus Zamenhof, inventatorul Esperanto
Pentru a vă convinge de adecvarea ei specială în acest domeniu, este suficient să participaţi, în timpul unui Congres Universal de Esperanto, la aşa-numita Universitate de Vară. La aceasta se poate vedea cu adevărat reînviind miracolul aşa-zişilor „clerici vagantes” din evul mediu, adică a studenţilor Universităţilor de atunci, care, fără griji pentru diversitatea limbilor naţionale, mergeau să frecventeze cursurile unei Universităţi sau ale alteia. Şi iată, în timpul Universităţii de Vară, profesori aparţinând celor mai diferite naţiuni, francezi, germani, italieni, englezi, danezi etc. îşi pot prezenta lecţiile ascultătorilor aparţinând a 25-30 de naţiuni diferite, şi ei pot vorbi toţi fluent despre temele lor, şi pot fi înţeleşi nemijlocit, fără ajutorul (sau să zicem fără obstacolul) traducătorilor.
Oare este într-adevăr nevoie de reînnoirea unui miracol religios? Nu, ci de o bunăvoinţă simplă din partea oamenilor care şi-au dedicat 40-60 de ore din viaţa lor pentru studierea acestei limbi, simplă, logică şi uşoară, care este Esperanto, şi care au avut curajul să rupă rutina, cu care în mod obişnuit unii preferă în continuare să se zbată între greutăţile multilingvismului, din cauza căruia în timpul congreselor ştiinţifice ascultătorii adevăraţi ai cuvântărilor sunt întotdeauna puţini, fapt pentru care marea majoritate a lucrărilor oamenilor de ştiinţă rămân aproape necunoscute celorlalţi.
Aşadar, instrumentul care reprezintă rezolvarea problemei este pregătit. Mulţi oameni de ştiinţă deja îl folosesc cu profit. Ei vor şti în mod sigur, puţin câte puţin, să atragă atenţia celorlalţi şi să-i convingă. Eu sunt sigur de acest lucru.
Filozoful german Nieztsche deja în anul 1866 a scris în opera sa că în mod sigur va veni timpul în care omenirea va avea o limbă comună, precum în mod sigur va veni timpul în care omul va călători prin aer.
Noi deja vedem împlinită a doua parte a previziunii filozofului. Eu sunt sigur că şi prima parte se va împlini, şi că ea nu va fi realizată printr-o limbă naţională dificilă, ci prin simpla, frumoasa, clara şi flexibila esperanto. Şi în secolele viitoare, când folosirea Limbii Internaţionale va fi un fapt cotidian obişnuit, oamenii se vor mira gândindu-se câte împotriviri, câte prejudecăţi au trebuit să învingă pentru a ajunge la acel rezultat simplu şi logic.”
Ca participant la multe congrese, conferinţe şi întâlniri internaţionale pot afirma cu toată sinceritatea şi convingerea că autorul rândurilor de mai sus, Prof. Dr. Giorgio Canuto, are dreptate. Că previziunile înaintaşilor noştri nu se vor realiza chiar în viitorul apropiat, n-are importanţă. Dar într-un viitor oarecare ele totuşi se vor împlini, căci mersul evoluţiei nu poate fi oprit. În timpul când Jules Verne îşi publica „închipuirile” oare câţi oameni credeau că acestea se vor împlini într-un viitor relativ apropiat? Şi noi, oamenii, cu fiecare pas pe care-l facem ne îndreptăm spre viitor…
Mihai Trifoi
Citeşte şi ESPERANTO – utopie sau realitate? (I)
