Sute de persoane, de toate vârstele, au participat ieri la adunarea populară și la programul derulat în cadrul ediței cu numărul XXIX a manifestării „Mihai Viteazul și visul Unirii”.
Evenimentul, organizat de aproape trei decenii de către Fundația „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, reprezintă un omagiu adus patronului său spiritual, fiind dedicat, totodată, celor 419 ani de la intrarea domnitorului în Alba Iulia şi de la realizarea primei Uniri a Ţărilor Române.
„Fire energică, nestrămutat în hotărârile luate, avea planuri mărețe de eliberarea țării de sub stăpânirea turcească. După victoria strălucitoare de la Călugăreni, <<o întâmplare dezastruoasă>> pentru otomani, cum o numește chiar un cronicar turc, Domnitorul înțelege repede că independența țării, cucerită prin lupte grele de popor, trebuia păstrată cu orice preț, mai ales că Țara Românească era înconjurată din toate părțile de dușmani. Prin lupte grele, Mihai a încercat să unească cele trei țări române, urmărind să dezvolte și legăturile economice într-o piață unică a teritoriului românesc, între locuitorii care vorbeau aceeași limbă. Intrarea sa triumfală în Alba Iulia, la 1 noiembrie 1599, după victoria de la Șelimbăr, a rămas în istoria românilor un reper măreț, iar faptele săvârșite de popor sub conducerea sa sunt printre cele mai de seamă din istoria noastră. Ele s-au săpat adânc în inima poporului trezindu-i conștiința demnității și râvna pentru libertate și unitate, și ne-au lăsat cel mai de preț vis: VISUL UNIRII. An de an, Fundația sărbătorește numele Marelui Voievod, patronul său spiritual, și aduce în conștiința publicului faptele sale, organizând evenimentul <<Mihai Viteazul și Visul Unirii>>”, a declarat președinta Fundației „Mihai Viteazul”, prof. ing. Maria Peligrad.
Ediția din acest an a debutat ieri, 28 octombrie, prin deja cunoscuta Adunare populară derulată după Sfânta Liturghie de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe, la grupul statuar Mihai Viteazul, din Sfântu Gheorghe.
Acolo, mângâiați de razele soarelui, participanții au urmărit cele aproximativ două ore de program. Evenimentul a debutat cu intonarea imnului național, apoi, președinta Fundației, prof. ing. Maria Peligrad, s-a adresat celor prezenți:
„Cred că și soarele ne binecuvântează; ne trimite razele sale calde, în inima noastră deja caldă. Bine ați venit, să fim împreună la omagierea trecutului nostru, la omagierea unei mari personalități istorice, Mihai Viteazul, patronul spiritual al Fundației noastre. (…) În An Centenar, când declarăm marea bucurie pe care o purtăm în suflet de 100 de ani, în fiecare zi a fiecărui an din cei 100, doresc să vă spun că această manifestare, ca toate celelalte, este dedicată acestei mari sărbători a poporului român. Din toate manifestările, trei au patronajul înalt al Instituției Prefectului. Aceasta este una dintre ele”, a spus prof. ing. Maria Peligrad, invitându-l apoi pe prefectul județului, Sebastian Cucu, să ia cuvântul.
„Pe 28 octombrie 1599 avea loc una dintre marile bătălii pe care Mihai Viteazul le-a susținut și le-a câștigat: cea de la Șelimbăr, și cea care-i deschidea calea pentru a intra, ulterior, în Alba Iulia. Iată că la mai bine de 400 de ani de atunci, datorită Fundației Mihai Viteazul (…), celebrăm această imensă personalitate a istoriei noastre, marele voievod Mihai Viteazul. Cineva spunea că dacă vrei să atentezi la ființa unui neam, atunci trebuie să îi duci în derizoriu personalitățile, elitele politice, sociale, miturile istorice. Pentru noi, Mihai Viteazul este unul dintre aceste mituri și dacă cineva mi-ar cere să definesc istoria noastră în două cuvinte, cel mai probabil, aș spune: Mihai Viteazul (…). ”- a spus prefectul Sebastian Cucu.
Prof Corina Bărăgan Sporea, președintă a Despărțământului ASTRA „Buzăul Ardelean”, a prezentat evocarea cu titlul „419 ani de la intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia și realizarea primei uniri a Țărilor Române”.
„L-am auzit odată, în Aula Universității din București, pe unul dintre profesorii mei, rostind o întrebare: <<Oare v-ați gândit cum ar arăta istoria noastră și a Europei dacă Mihai ar fi domnit atât cât a domnit Ștefan cel Mare?>> Sigur că era o foarte bună provocare pentru viitorii cercetători și istorici, să se aplece spre documente. Mihai Viteazul a fost un vizionar. Mai nou, istoricii și comentatorii îi pun și alte epitete, alături de viteaz: erou, martir, vizionar, unificator. Sigur că toate acestea corespund și sunt adevărate. Pentru a judeca faptele unui mare conducător ca Mihai Viteazul, trebuie să ținem cont de niște criterii, de epoca în care a domnit. Să ne gândim că el continuă epopeea altor mari voievozi, Țepeș, Iancu, Ștefan cel Mare, care, defapt, au continuat politica Bizanțului, politica aceea de a duce o cruciadă neîncetată împotriva Imperiului Otoman. Dar, cum puterile creștin-europene aveau alte interese, nu s-au unit niciodată, vine un Mihai, la Dunăre, un domn al unei țări mici, și ridică sabia pentru întreg poporul român și pentru statele Europei (…)” –a spus prof. Corina Bărăgan Sporea.
Evenimentul a continuat cu un program artistic, potrivit momentului, susținut de către preșcolari de la Grădinița cu Program Prelungit „Rază de soare”, din Sfântu Gheorghe, coordonați de doamnele educatoare Ionela Coliban și Carmen Marin. A urmat program pregătit de Grupul Folcloric „Junii Întorsurii”, de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” și Casa de Cultură din Întorsura Buzăului, coordonat de Ciprian Mazăre. Alături de grupul folcloric a fost și solista Daria Timaru, care a încântat publicul cu o parte din repertoriul său.
A urmat un emoționant moment poetic pregătit de eleva Lorena Ana Bota și elevul Tudor Andrei Goicea, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, coordonați de doamna profesoară Maria Mona Stoica.
Doi membri ai Grupului Folcloric „Junii Întorsurii” – Andrei Teliu și Lucian Nichili, au interpretat câteva piese la saxofon și la sintetizator, după care Ansamblul „Florile Zagonului”, coordonat de Marin Bălăcean, a prezentat programul său. Tinerii din „Florile Zagonului” au fost îmbrăcați în frumoase costume populare, achiziționate prin eforturile Frăției Ortodoxe „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și ale Asociației „Calea Neamului”.
„Am avut ocazia, în ultima perioadă să cunosc o parte dintre activitățile tinerilor din Ansambul <<Florile Zagonului >>(…) și datorită acestor activități și văzând dragostea membrilor ansamblului și devotamentul față de valorile noastre naționale (…), noi, membrii ai Frăției Ortodoxe, în colaborare cu Asociația <<Calea Neamului>>, am dorit să facem o bucurie acestor tineri și să îi încurajăm să continue ceea ce au început. (…) Un ierarh al Bisericii Ortodoxe Române (…) puncta că în lume există trei categorii de haine care trebuie să fie cinstite (…): haina preotului, haina soldatului român și haina populară. Haina populară îmbină cele două tipuri de haine, a preotului și a soldatului român. În momente de pace, haina populară aduce recunoștință pentru jertfa primelor două categorii – din care fac parte preoții și soldații români”, a declarat, prezent la eveniment, un reprezentant al Frăției Ortodoxe „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Evenimentul s-a încheiat cu programul de cântece patriotice pregătit de Corul bărbătesc „Voievozii Munților” din Vâlcele. Membrii Corului au fost dirijați, de această dată, de către domnul Nicolaie Cucu, viceprimar al comunei Vâlcele, întrucât părintele Antonie Tămaș, coordonatorul grupului, nu a putut fi prezent.
Toți cei prezenți s-au prins, apoi, în Hora Unirii.
„Ne bucurăm că împreună am adus un omagiu strămoșilor noștri, celor care au luptat pentru independent și libertatea țării noastre, pentru că ne-a păsat și ne pasă de trecutul nostru, ne pasă de prezentul nostru, ne pasă de viitorul copiilor și nepoților noștri și în final, și în totalitate, ne pasă de România întreagă și frumoasă!” – a declarat, în încheiere, prof. ing. Maria Peligrad, care a transmis mulțumiri tuturor celor implicați în derularea evenimentului.
Potrivit acesteia, următoarea acțiune, din cadrul manifestării, este concursul de istorie – literatură „Mihai Viteazul – flacără nestinsă a întregirii noastre”, adresat elevilor din clasa a VIII- a și liceu, din județ, care va avea loc la Colegiul Național „Mihai Viteazul” în data de 7 noiembrie 2018, ora 10,00.
Pentru premianții concursului, pentru participanți (în limita locurilor disponibile), în data de 10 noiembrie va fi organizată o excursie în țară, cu tema „Pe urmele lui Mihai Viteazul.”
Întreaga manifestare se derulează sub înaltul patronaj al Instituției Prefectului Județul Covasna și are sprijinul domnului Inspector de specialitate, prof. Victor Sibianu, al profesorilor și al școlilor din care vor proveni echipajele concurente- a spus prof. ing. Maria Peligrad.
„Toate activitățile derulate până acum și cele care se vor desfășura în continuare sunt dedicate înaintașilor noștri, celor care de-a lungul veacurilor au făcut posibilă această aniversare: CENTENARUL MARII UNIRI”, a spus prof. ing. Maria Peligrad.
FOTO pe fb
Ana Ciorici COSTACHE