Emil Rebreanu a fost un sublocotenent austro-ungar care s-a remarcat pentru faptele sale de arme în timpul Primului Război Mondial. Născut în comuna Maieru, pe atunci aflată sub jurisdicția comitatului austro-ungar Bistrița-Năsăud, Emil Rebreanu este fratele cunoscutului scriitor român Liviu Rebreanu. Viața sa a devenit subiectul unuia dintre romanele de succes din literatura română, Pădurea spânzuraților (1922).
Absolvent al liceului din Năsăud, în 1913, Emil Rebreanu s-a înscris inițial la Facultatea de Drept a Universității Franz Jozef din Cluj-Napoca. Izbucnirea războiului îi schimbă traiectul, iar anul 1914 îl găsește printre cadeții școlii de ofițeri de la Tg. Mureș. Este încorporat în august 1914, în armata Imperiului Austro-Ungar, iar în decursul unui an ajunge la gradul de sublocotenent, fiind avansat la 1 ianuarie 1916.
Faptele sale de arme, pe fronturile din Rusia și Galiția, îi aduc avansarea rapidă, precum și un statut aparte, el fiind rănit de mai multe ori în timpul operațiunilor militare. Este trimis în Italia, unde luptă cu aceeași abnegație, motiv pentru care este decorat cu Medalia de Aur pentru Vitejie, cea mai înaltă decorație pentru ofițeri.
Distrugerea unui reflector italian care lumina sectorul de front îi aduce ordinul pentru avansare și decorare. În tot acest răstimp ține legătura prin scrisori cu familia, el fiind expeditorul a 25 de epistole către fratele său Liviu.
În toamna anului 1916, ce lipsă de tact din partea superiorilor săi, este transferat pe frontul românesc. Scrisoarea sa, data poștei 9 septembrie 1914, surprinde contrastant lipsa de apetență a lui Emil Rebreanu pentru îndeplinirea obligațiilor de militar. Una dintre temerile sale majore, care reiese din propozițiile scrisorii, era că datoria îl va obliga să îl ucidă pe fratele său Liviu.
Permisia pe care a obținut-o în ianuarie 1917 poate fi interpretată drept punct culminant al poveștii sale de viață. Emil vine acasă, în comuna Maieru, unde are discuții contradictorii cu mai multe persoane cunoscute, în legătură că datoria sa de ofițer austro-ungar, pe frontul românesc. Revine la unitatea sa, dar în suflet îi încolțise un plan care a fost bine ticluit, de a trece în liniile armatei române.
Astfel, în noaptea dintre 10 și 11 mai 1917, Emil Rebreanu a evadat din infirmeria unde era sechestrat, cu gândul de a traversa frontul pentru a ajunge la pozițiile românești. Avea asupra sa planurile de poziționare și împărțire a trupelor austro-ungare din zonă, însă strategia sa a fost dejucată de o patrulă de ofițeri imperiali, care l-a arestat.
Judecat rapid de curtea marțială a Brigăzii 16 Honvezi, a fost degradat și condamnat la moarte sub acuzațiile de trădare și dezertare. Metoda de execuție, spânzurătoarea, a fost aleasă ca umilință suplimentară pentru gestul lui Emil Rebreanu.
Mai mult, soldații români care serveau Imperiul Austro-Ungar, aflați în zona respectivă, au fost aduși, măsură de avertisment, să asiste la executarea sublocotenentului Emil Rebreanu. Condamnatul a ales să moară demn, și, înainte de punerea în aplicare a sentinței, 14 mai 1917 ora 22.00, la lumina torțelor, a strigat către asistență: Trăiască România Mare!
Ordonanța sa, croatul Jovan Kunici, a înștiințat familia despre cele petrecute în trei scrisori datate 14 august, 7 și 18 octombrie 1917, acestea putând fi văzute la Muzeul Literaturii Române din București.
Fratele său, romancierul Liviu Rebreanu, i-a dedicat apoi cartea de succes Pădurea spânzuraților, care a văzut lumina tiparului în 1922. Liviu a aflat despre cele întâmplate abia în 1919 și, după efectuarea mai multor vizite în zona pasului Ghimeș-Palanca, unde fusese executat fratele său, a decis să scrie acel roman.
Oricum, Liviu Rebreanu, pe baza celorlalte scrisori trimise de pe front de Emil, plănuia să scrie o carte în care să surprindă atmosfera din tranșeele austro-ungare. Sfârșitul tragic al fratelui său i-a alimentat intenția și i-a oferit dramatismul în jurul căruia s-a construit una dintre capodoperele literaturii române. Personajul principal al cărții, locotenentul Apostol Bologa, urmărește realitatea descrisă prin cărți poștale de Emil Rebreanu și experiența militară a acestuia.
La granița dintre localitățile Ghimeș-Făget și Palanca, altădată graniță între România și Austro-Ungaria, în apropiere de locul unde se crede că a fost spânzurat Emil Rebreanu, a fost ridicat un monument în memoria bravului sublocotenent român în uniformă austro-ungară.
Tot acolo, conform dorinței scrise de Emil Rebreanu, a fost reînhumat în 1921. În același areal a mai fost construit, după Al Doilea Război Mondial, un monument care cinstește memoria ostașilor sovietici, iar la mică distanță este și o groapă comună.
Pădurea din apropiere, formată din arbori diverși, nu este naturală, aceștia fiind sădiți de oameni ca o trimitere simbolică la pădurea unde austro-ungarii ar fi executat, prin spânzurătoare, mai mulți militari de-ai lor.
Romanul de război și de analiză psihologică Pădurea spânzuraților a fost publicat la Editura Cartea Românească din București, în 1922, iar în 1924 a obținut Marele premiu al romanului, acordat de prestigioasa Societate a Scriitorilor Români. Dilema morală în care se zbate locotenentul Apostol Bologa înseamnă mesajul încifrat al dramei lui Emil Rebreanu, surprins între datoria de ofițer și cea simbolică de român.
Apariția în roman a ofițerului ceh Svoboda, executat prin aceeași metodă, nu este deloc întâmplătoare. Traducerea numelui din limba cehă înseamnă libertate, iar aspectul respectiv poate fi interpretat de criticii literari drept cheia de boltă a operei literare rebresciene. Inclusiv scena doborârii reflectorului, povestită în scrisorile de pe front, a fost magistral surprinsă de Liviu Rebreanu în lucrarea sa.
Cartea, de o forță incredibilă, este în programa analitică de studiu pentru elevii de liceu. În 1965, după un scenariu de Titus Popovici, Liviu Ciulei a reușit o ecranizare de succes a romanului, opera cinematografică obținând premiul pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, din 1965.
http://presamil.ro/
