Elevii cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani se pot înscrie până joi, 1 noiembrie, în campania „Ziua Ștafetei” , prin care li se oferă posibilitatea să „preia” meseria mult visată, pentru o zi.

Aflată la cea de-a VII-a ediție, „Ziua Ștafetei” este derulată de Fundaţia „Terre des hommes” Elveţia, împreună cu partenerii săi, și își propune, printre altele, să creeze un cadru în care copiii și tinerii să-și exploreze vocația, să se exprime și să-și dezvolte potențialul; dar și să  faciliteze incluziunea socială a copiilor și tinerilor vulnerabili și respectarea drepturilor acestora.

Ediția din acest an se derulează în perioada 12 – 23 noiembrie 2018.

„Obiectivul  principal este de a facilita copiilor participarea la deciziile importante din viața lor și a comunității în care trăiesc. Conceptul este următorul: pe durata unei zile, copii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani vor experimenta concret profesiile visate:  ambasador, pilot, make-up artist, farmacist,  actor, psiholog, vânzător, contabil, profesor, medic, jurnalist, compozitor, manager, fotograf, judecător etc. Sunt doar câteva dintre profesiile la care visează copiii și tinerii de astăzi. De aceea, aceștia trebuie încurajați să se gândească la viitorul lor, să se implice în luarea deciziilor care îi privesc direct, să își răspundă la o importantă întrebare pentru viață: <<Ce vreau să devin când voi fi mare>>?”- au transmis organizatorii,  conform unei adrese a Ministerului Educației (susținător al campaniei), postată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean  (ISJ) Covasna.

Potrivit acestora, copiii participanți vor avea ocazia să acționeze în mod autentic în meseria aleasă și să ia decizii în mod real, în locul adulților, în perioada 12-23 noiembrie 2018. Ei vor experimenta astfel provocările reale ale profesiilor alese și nu vor fi doar simpli observatori.

Înscrierile se fac până joi, 1 noiembrie 2018, prin intermediul site-ului www.ziuastafetei.ro.

Sunt aşteptate să se înscrie organizaţii nonguvernamentale, instituţii publice, şcoli, instituţii de protecţie a copilului, instituţii private, copii, tineri.

Cu această ocazie, Fundaţia „Terre des hommes” invită companiile, organizaţiile şi şcolile să sprijine participarea unui copil sau a unui grup de copii în cadrul propriilor sedii, prin implicarea unor voluntari mentori care doresc să predea ştafeta în profesiile dorite de copii.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute de pe site-ul www.ziuastefetei.ro.

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail