Elevii au reușit să vadă un document oficial emis de domnitorul Mihai Viteazul, la Alba Iulia, în 1600
Un grup de elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe au efectuat ieri o vizită de documentare la Direcţia Judeţeană Covasna a Arhivelor Naţionale, în cadrul căreia au descoperit, printre altele, aspecte interesante legate de unitatea de învățământ, dar și un document oficial semnat de patronul spiritual al Colegiului.
Vizita a făcut parte din activitățile proiectului cu care Colegiul Național „Mihai Viteazul” din municipiu participă la concursul național „EUROSCOLA”, ediția a X-a (2017-2018), proiect în care Direcţia Judeţeană Covasna a Arhivelor Naţionale se numără printre parteneri. De această dată, doar câțiva dintre elevii implicați în proiect au vizitat Arhivele.
„Această vizită de documentare face parte din cadrul proiectului pe care noi deja îl derulăm (…), Euroscola, proiect prin care noi promovăm clădirea Colegiului Naţional <<Mihai Viteazul>> ca obiect de patrimoniu, despre care cu toții știm că este un monument istoric și are peste 100 de ani de existenţă. Este a doua oară când am desfăşurat activităţi la Arhive. Prima dată, ne-am obișnuit puțin cu ceea ce înseamnă activitatea de cercetare în arhive, cu modul în care trebuie să lucrăm cu documentele istorice, iar acum am mers, efectiv să studiem documente în care găsim informații despre Colegiul Național <<Mihai Viteazul>>, începând de la nașterea acestei instituții de educație și până unde se păstrează astfel de documente.” – a declarat, ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, unul dintre coordonatorii ai proiectului „Euroscola”- CNMV și directorul adjunct al Colegiului, prof. Maria Băilă.
„Dorim să îi apropiem pe elevi de istorie, să îi apropiem de studiu, să aducem trecutul în prezent, să actualizăm tot ce este important și este legat de școala noastră.” – prof. Maria Băilă
Documente privind istoria unității de învățământ ce astăzi poartă numele domnitorului Mihai Viteazul și chiar un document oficial semnat de voievod au fost văzute de către elevii Colegiului, în cadrul vizitei pe care au efectuat-o ieri la Direcţia Judeţeană Covasna a Arhivelor Naţionale.
„A fost foarte interesant că am găsit un Anuar care datează din anul 1923 şi redă activitatea instituţiei de învăţământ pentru anul şcolar tocmai încheiat – 1922/1923. Acesta este un anuar foarte interesant şi important deoarece datează din perioada imediat următoare Marii Uniri și face referire la principalele activități care se derulau în Școala normală de fete <<Regina Maria>>, numele sub care era cunoscută unitatea noastră de învățământ, la vremea respectivă. Am găsit și o serie de cataloage, astfel încât elevii au putut să vadă sistemul de notare de atunci; ce discipline se studiau atunci și au putut să facă o comparație cu disciplinele pe care noi le studiem astăzi; am mai găsit niște cataloage, registre – cu informații despre examenul fetelor care absolveau Școala normală de fete (…), calificativele pe care le puteau obține; cum erau notate şi care erau disciplinele care compuneau acest examen final. Este foarte interesant că elevii au putut să ia în mână niște documente precum –<<Foaia de avere a școlii>> – în care erau trecute tot felul de informații din perioada 1944 – 1945, despre bunurile pe care le aveau școlile la vremea respectivă. Am găsit câteva informații și despre grădinița care a funcționat în sediul actual al școlii noastre.
Cred că lucrul cel mai important este că astăzi (ieri – n.r), elevii au reușit să vadă un document oficial emis de domnitorul Mihai Viteazul, la Alba Iulia, în 1600. Era un act prin care erau întărite privilegiile locuitorilor din Scaunul Cașin. Nu se referă la localitatea noastră sau la colegiul nostru, dar fiind un document semnat de mentorul nostru spiritual, este un document de mare valoare istorică. A fost un moment emoționant! Elevii au fost foarte impresionaţi şi emoţionaţi. Sunt elevi în clasele a IX-a şi a X-a, deci, la început de drum, dar eu cred că este important pentru ei să <<simtă>> documentul, să <<simtă>> istoria mai aproape. Acesta este chiar scopul nostru final: să îi apropiem pe elevi de istorie, să îi apropiem de studiu, să aducem trecutul în prezent, să actualizăm tot ce este important și este legat de școala noastră.” – a spus directorul adjunct Maria Băilă.
Potrivit acesteia, până la finele lunii septembrie se dorește ca toți elevii implicați în proiectul „Euroscola” să viziteze Direcţia Judeţeană Covasna a Arhivelor Naţionale.
Ce este „Euroscola”?
Concursul național „EUROSCOLA”, ediția a X-a (2017-2018) a fost lansat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), în contextul în care, la începutul anului 2017, reprezentanții Parlamentului European și ai Consiliului Uniunii Europene au ajuns la un acord provizoriu cu privire la decizia de proclamare a anului 2018 drept „Anul european al patrimoniului cultural”.
„Scopul acestei inițiative este de a aduce mai puternic în centrul atenției istoria și valorile europene și de a întări sentimentul existenței unei identități europene. Principalele obiective ale inițiativei sunt: promovarea diversității culturale, a dialogului intercultural și a coeziunii sociale; sublinierea contribuției economice a patrimoniului în sectoarele creative și culturale, precum și la dezvoltarea locală și regională; reliefarea rolului patrimoniului cultural în relațiile externe ale Uniunii, inclusiv sub aspectul prevenirii conflictelor, al reconcilierii post-conflict și al refacerii elementelor distruse ale patrimoniului cultural. În același timp, inițiativa atrage atenția asupra posibilităților oferite de patrimoniul nostru cultural, precum și asupra provocărilor cu care acesta se confruntă, putând fi enumerate aici impactul trecerii la era digitală, presiunile fizice și de mediu asupra siturilor de patrimoniu și traficul ilicit cu bunuri culturale.” – se arată pe site-ul Biroului de Informare al Parlamentului European în România (BIPE).
Potrivit aceleiași surse, cea de-a X-a ediție a „Euroscola” se derulează sub titlul generic „Rolul patrimoniului românesc în consolidarea identității europene”, fiind adresată unităților de învățământ liceal.
Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe se implică în concurs cu un proiect intitulat – „Clădirea Colegiul Național Mihai Viteazul – obiect de patrimoniu“, în care sunt implicați 24 de elevi și doi profesori coordonatori (respectiv directorul adjunct al unității de învățământ, prof. Maria Băilă și prof. Constanța Balog). Lansarea proiectului a avut loc în cursul lunii iunie, la sediul unității de învățământ, iar activitățile cuprinse în acesta se vor încheia în luna octombrie (a.c.).
Concursul se derulează în două etape. În prima etapă, elevii implicați trebuie să identifice un obiectiv/ obiect/ element de patrimoniu (denumit în continuare „obiect de patrimoniu”) din localitatea sau din județul în care locuiesc și să facă o prezentare de maxim două pagini a acestuia cu evidențierea valorii sale de patrimoniu în context național și european (arhitecturală, istorică, artistică, ştiinţifică ș.a.m.d.). În a doua etapă, aceștia trebuie să conceapă și să implementeze un proiect de campanie de informare și conștientizare a publicului larg cu privire la valoarea de patrimoniu a obiectului de patrimoniu respectiv și cu privire la măsurile care trebuie întreprinse pentru protejarea/conservarea și promovarea acestuia.
Printre obiectivele proiectului se numără o mai bună cunoaştere a valorilor pe care se întemeiază Uniunea Europeană; conștientizarea și responsabilizarea elevilor cu privire la patrimoniul local/regional/național, la rolul acestuia în promovarea diversității culturale la nivel European și la conservarea lui pentru generațiile următoare; informarea publicului cu privire la importanța respectării patrimoniului național și a locului lui în patrimoniul cultural european; dezvoltarea abilităților creative ale elevilor; realizarea unei campanii de informare și conștientizare desfășurată în localitatea de reședință despre obiectul de patrimoniu ales.
***
Potrivit site-uluiwww.europarl.europa.eu/romania/ro/ue_si_tinerii/euroscola.html, Parlamentul European a creat programul Euroscola pentru a informa tinerii despreprocesul de integrare europeană și pentru a promova participarea lor la construcția UniuniiEuropene. Programul reunește periodic elevi de liceu din cele 28 de state membre, oferindu-le ocazia, pe parcursul unei zile, de a afla cum funcționează Parlamentul European, de a se cunoaște între ei, de a-și împărtăși viziunile și așteptările.
Conform sursei citate, evenimentul „Ziua Euroscola” este organizat la Strasbourg de mai multe ori pe an. Fiecare eveniment reunește peste 500 de elevi din toatăUniunea Europeană.
Participanții la Strasbourg sunt împărțiți în grupuri multilingve. Pentru o zi, ei devin membri ai Parlamentului European. În această calitate ei discută în comisii șiformulează propuneri legislative, dezbat propunerile în plen, adresează întrebări, fac comentarii și adoptă sau resping propunerile legislative într-o altă limbă decâtlimba maternă. La sfârșitul zilei, fiecare participant va primi un certificat de participare semnat de Președintele Parlamentului European. Parlamentul European pune la dispoziție o subvenție pentru acoperirea costurilor călătoriei la Strasbourg.
Ana Ciorici Costache