Poeta Mihaela Aionesei, din Târgu Secuiesc, membră a Uniunii Scriitorilor din România- Filiala București, a finalizat un nou volum de poeme, al treisprezecelea: „Duminică, în octombrie”. Volumul, reprezentând cea de-a cincisprezecea apariție editorială ce poartă semnătura scriitoarei, a văzut lumina tiparului la Cluj, la editura „Neuma”. Cartea cuprinde 80 de poeme, trecute prin suflet; cuprinde trăiri și transformări, transpuse în condei.
„Duminică, în octombrie” este „o sărbătoare a sufletului care a găsit o crevasă de a se strecura din imensa calotă glaciară în care trăim departe de suflarea divină a Lui Dumnezeu, care înseamnă și emoție, iubire, compasiune, empatie”, după cum a mărturisit chiar autoarea, în interviul pe care vi-l prezentăm astăzi.
-Felicitări pentru noul volum! Ne poți dezvălui povestea acestuia?
– Îți mulțumesc! Mă faci să zâmbesc, Ana. Citind întrebările tale, înțeleg că scurtul poem și coperta postate pe Facebook, prin care anunțam apariția acestui nou volum de poeme, au avut un impact pozitiv.
Este justificată curiozitatea ta și a oricărui cititor de a ști ce se află în spatele creației unui scriitor. Dar a explica, însemnă să-i strivesc poeziei corola. E ca și cum te-ai minuna de un fluture, dar pentru a-i afla secretul zborului l-ai prinde în palme și i-ai smulge aripile. Ce-ar mai rămâne? Poezia este un mister. Să păstrăm deci, taina acestei duminici în octombrie. Și poate, citind volumul, se vor deschide porțile înțelegerii.
Cititul unei cărți este ca o călătorie. Ar fi păcat să-i arăt cititorului calea spre miezul cuvintelor ori să-i divulg esența cărții. I-aș lua bucuria de a descoperi singur mirajul dintre pagini, furându-i posibilitatea de a avea propria interpretare. Să-i lăsăm cărții dreptul de a fi descoperită. Eu voi aștepta cu emoția începătorului, păreri.
– Ce simți, acum, la apariția celui de-al 13-lea volum de poeme?
– O mare emoție! Mă încearcă sentimentul ciudat că abia acum mă nasc… ca poet! Deși înaintea acestuia mai sunt publicate 12 volume de poezie, un jurnal de călătorie, unul de publicistică și peste 30 de antologii de poezie în care sunt coautor. N-aș putea să explic de ce.
Poate pentru că îmi dau fiori conotațiile negative ale cifrei 13, chiar dacă nu cred în superstiții. Poate pentru că publicarea cărții se face pentru prima dată la o editură cu renume, recunoscută de Uniunea Scriitorilor din România. Poate pentru că am găsit cheia potrivită de a deschide colivia și a elibera păsările încătușate în piept, după o perioadă în care am stat închisă în sine. Aveam nevoie de această descătușare, de acest salt spiritual într-un strop de frumos. Departe de urâțenia lumii… Și mai departe de cântatul asurzitor al cocoșilor. Poate nevoia de a crea un alt cadru, o altă lume, prin care să pot supraviețui miraculos acestui dezastru planetar, care vrând-nevrând, ne-a afectat pe toți. Poezia are această putere de transformare, se știe. Iar poetul, darul de a îmbrăca stropul de realitate în metaforă, cu sensibilitate și multă fantezie, astfel încât să poată rezista.
– Care este semnificația titlului: „Duminică, în octombrie” și cum a fost aleasă coperta, care înfățișează fluturele?
– Titlul acesta este exemplul cel mai simplu despre felul în care un poet poate face dintr-o zi banală pentru unii, o adevărată sărbătoare. Explicația ar uimi, dar odată oferită, ar fura din profunzime și ar strica farmecul acestei firești asocieri de cuvinte.
Să-i lăsăm duminicii octombrele!
Dincolo de aparențe, este o sărbătoare a sufletului care a găsit o crevasă de a se strecura din imensa calotă glaciară în care trăim departe de suflarea divină a Lui Dumnezeu, care înseamnă și emoție, iubire, compasiune, empatie… Dar ele parcă au dispărut!
Nu ți se pare că ne-am înstrăinat de scopul pentru care am fost creați, că ne-am îndepărtat de la ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu pe pământ, să fim? Iubire înainte de ură. Spirit înainte de carne. Pace înainte de război. Iertare înainte de judecată. Prea trăim vremurile nefaste ale asupririi sufletului de către om, sub toate formele, uitând să mai strigăm: „Suflă peste mine, suflarea Ta, Doamne! Umple-mă cu viață din nou, ca să pot iubi ceea ce iubești Tu și să pot face ceea ce ai face Tu.”. Am strigat, am primit, sunt un om nou, împăcat, împlinit.
Despre înțelegere și întâlnirea unui sine cu alt sine, despre armonia dintre arte, ar putea fi povestea coperții. La această întrebare mai potrivit să răspundă ar fi artistul Gelu Iordache – designer-grafician al editurii. Este pentru prima dată când trimit un manuscris fără să sugerez vreo imagine. Am lăsat la alegerea lor. Dar așa se întâmplă când hazardul este favorabil cauzei. Conlucrează pentru a ieși ceva frumos. Nu cred că poemele din acest volum puteau fi îmbrăcate mai potrivit.
Am avut o surpriză fantastică atunci când am văzut coperta. De parcă mi-aș fi văzut sufletul în oglindă. Vreo oră am plutit, altă oră am fost contrariată. Când mi-am revenit, parcă aș fi ripostat, parcă nu. M-am simțit vulnerabilă. Incapabilă să înțeleg cum s-a făcut atât de bine conexiunea între conținut și imagine. Am vorbit cu directoarea editurii, Andrea Hedeș, care mi-a confirmat faptul că artistul citește din cărți înainte de realizarea copertelor.
M-am bucurat să constat că am început colaborarea cu o echipă de excepție, care în afară de profesionalism și promptitudine, se pliază pe sensibilitatea autorului. Este foarte important!
Coperta este cartea de vizită a unei cărți.
Fluturele a fost considerat încă din antichitate un simbol al sufletului, metamorfozei, renașterii, speranței… Fluturele de pe copertă poate reprezenta starea eului cuprins de o emoție mare și neașteptată, poate fi emoția însăși, așa cum probabil a perceput-o artistul. Un flash dintr-un poem. Nu am vrut să schimb nimic. Mi-a plăcut asocierea fluturelui cu albastrul celest care, în arta religioasă medievală, reprezintă culoarea Sfântului Duh și a eternității. Ca și cum s-ar fi creat o punte între fragilitatea trupească a omului și veșnicia sufletului, printr-o simplă atingere. Din carte nelipsind trimiterea către divinul în care mi-am ancorat neliniștile, nevoile, neputințele și toate „ne”-urile care bântuie în zilele noastre, starea de om.
„Ce-i liniștea? O rugă, tu și Dumnezeu. Dar în atâta lume trebuie să-ți faci timp să te cauți până te găsești.”
– Ce te-a inspirat în realizarea celor 80 de poeme?
– Un cutremur de suflet este mai puternic decât unul de pământ. Din el n-ai unde fugi, n-ai unde te ascunde” scria cineva, și pe bună dreptate. Ceea ce a trăit omenirea, și eu odată cu ea, de la pandemie încoace, când am simțit mirosul morții atât de aproape de noi, când am trecut prin restricțiile izolării, îngrădirea libertății, apoi izbucnirea acestui război care ne amenință liniștea în fiecare zi; teama de la începuturi, neputința, tristețea, melancolia, compasiunea, iubirea de aproapele, de frumusețe, dorința de armonie, calm și bine, și nu în ultimul rând, emoțiile trăite pe Via Crucis, în pelerinajul meu la Ierusalim, sunt câteva din trăirile care, zdruncinându-mă bine pe interior, m-au îndreptat spre masa de scris. Cu fiecare poem am reconstruit partea dărâmată de spaime și spasme, apoi ancorată bine în cea mai trainică nădejde – Dumnezeu, m-am așezat ca râul în propria matcă. De-acum inima mea plutește ca o arcă a lui Noe purtând în ea tot ce-i este omului mai de preț: liniștea. Ce-i liniștea? O rugă, tu și Dumnezeu. Dar în atâta lume trebuie să-ți faci timp să te cauți până te găsești. După ce ai gustat din preaplinul ei, nu vrei să te mai întorci pe alte cărări.
– Unde putem găsi volumul?
– Editura are în curs de apariție mai multe volume. Are un program editorial încărcat. Se lucrează în ordinea primirii manuscriselor. Al meu este al nouălea volum. Există acel termen de obținere a ISBN-ului, corectura, BT-ul („Bun de tipar”- n.r.) și apoi tipărirea. Nu-i cazul să grăbesc lucrurile, chiar dacă am amânat nejustificat de mult publicarea lui. …Și poate mai amânam cine știe cât, dacă nu primeam un impuls din partea domnului Horia Gârbea – președintele Filialei București – Poezie, din care am onoarea să fac parte. I-am trimis spre publicare pentru revista „Neuma” două poeme, menționând că fac parte dintr-un volum pe care intenționez să-l public în cursul anului. Mi-a spus să-i trimit manuscrisul să-l vadă. În mai puțin de 10 zile am primit pdf-ul cărții realizat într-o primă formă și coperta. Dar, până la finalizarea lui mai sunt câteva etape de parcurs. Deci, mai este de așteptat până poeziile vor primi botezul proaspătului miros de tipografie.
– Așteptăm cu nerăbdare lansarea! Ai planuri, vești despre ea?
– Mă bucură și emoționează entuziasmul tău! Cel mai probabil lansări ale cărților apărute la editura „Neuma” se vor face, ca și până acum, în cadrul Târgurilor de carte „Bookfest” și „Gaudeamus” la București. Nu știu încă. Editura „Neuma” este una dintre acelea care-și respectă autorii și realizează astfel de întâlniri în cadrul târgurilor de carte și a unor evenimente organizate sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Dacă va exista interes ori se ivește vreun prilej favorabil, voi face o lansare și în județ. Dacă nu, cei care își doresc cartea o vor putea achiziționa direct de pe site-ul editurii ori a librăriilor partenere.
– Ne poți dezvălui ce alte minuni mai ai în lucru?
– Minuni! Ce frumos ai spus! Chiar am nevoie de minuni să duc la bun sfârșit un proiect greu, început cu mai bine de un an în urmă. Un amestec de istorie, jurnal, emoție și multă dragoste. Până nu voi încheia acest proiect, nu mă apuc de altceva, deși aș avea la ce lucra. Nu prea îmi place să vorbesc înainte de a se împlini, pentru că nu știm ce ne rezervă viața. Mai bine lăsăm faptele să vorbească… în timp.
A consemnat Ana CIORICI COSTACHE
Foto: pagina de Facebook a poetei Mihaela Aionesei
