Reprezentanţii Partidului Civic Maghiar (PCM) Covasna şi-au exprimat dezacor­dul faţă de poziţia primarului Antal Arpad în ceea ce priveşte aprecierea activităţii fracţiunii PCM din cadrul Consiliului Local.

Bereczki Kinga, consilier local PCM

Primarul a criticat recent activitatea fracţiunii PCM din cadrul Consiliului Local. Acesta susţinea că PCM-ul nu a făcut nimic pentru oraşul Sfântu Gheorghe, ci chiar a pus piedici în dezvoltarea oraşului.

Cum era de aşteptat, afirmaţiile primarului nu au rămas fără replica celor în cauză: ”Ne exprimăm dezacordul faţă de poziţia domnului primar în ceea ce priveşte aprecierea activităţii fracţiunii PCM din cadrul Consiliului Local. Fracţiunea a sprijinit şi va sprijini şi în continuare acele iniţiative care vizează dezvoltarea comunităţii locale, interesele comunităţii”, a spus Bereczki Kinga, consilier local PCM. Aceasta susţine că „pe lângă faptul că toate proiectele de hotărâri care vizează aceste aspecte sunt votate de către fracţiunea PCM, Consiliul Urbanistic este condus de către domnul viceprimar Balint Jozsef – care este totodată membru al fracţiunii, iar în cadrul acestui Consiliu se aduc decizii importante tehnice în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurală a oraşului”.

Bereczki Kinga afirmă că fracţiunea nu este de acord cu iniţiative care sunt considerate împotriva intereselor comunităţii locale, dând şi câteva exemple în acest sens, care „demonstrează că nu este vorba rea-voinţă sau împotrivire” din partea PCM.

”Partidul Civic Maghiar nu a sprijinit creşterea taxei de apă la nivelul oraşului, ulterior confirmându-se toate argumentele aduse de către fracţiune, când a avut loc dezbaterea în cadrul Consiliului Local, pe această temă. A luat cuvântul în favoarea firmei „Urban Locato”, pe care a considerat-o o firmă utilă a oraşului, şi s-a împotrivit desfiinţării financiare a acestei firme. Totodată, şi-a demonstrat sprijinul şi suportul în favoarea Teatrului „Tamasi Aron”, prin asigurarea finanţării potrivite din partea Consiliului, care să asigure şi în continuare nivelul ridicat al acestei instituţii. Nu au fost de acord cu maximalizarea taxelor şi impozitelor locale, ajungând la rezultatul final, de a micşora nivelul impozitelor, de la valoarea iniţială propusă în cadrul Consiliului (…) Totodată, şi-a exprimat dezacordul faţă de luarea de credite iresponsabile care ar avea rezultate negative, fiind o povară a locuitorilor oraşului Sfântu Gheorghe, şi s-a împotrivit comasării grădiniţelor, care ar rezulta de fapt o distrugere a sistemului de învăţământ din judeţul Covasna”, a spus Bereczki Kinga.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail