„Naţionalismul de care mă acuzaţi, nu este nimic altceva decât „limpezirea” şi „stimularea” personalităţii creatoare, a încrederii în propriile puteri şi a conştiinţei de sine a fiecărui neam. Există o „psihologie comunitară” şi o „pedagogie naţională” a cărei eludare este echivalentă cu iresponsabilitatea şi chiar cu asasinatul moral.
*
„Tradiţionalismul”, la care fac adeseori trimitere, trebuie să fie „certificatul nostru de identitate”, sănătate şi echilibru într-o lume a ispitelor dizolvante.
Dacă nu vom reuşi să „creştem” şi să „rodim” din propriile noastre rădăcini, adică în chip firesc şi organic, nu văd cum am putea creşte şi rodi artificial, după reţete de împrumut. Vitalitatea creatoare o găseşti în tine, ea nu se poate căpăta prin maimuţăreală, oricât de ilustre ar fi modelele.
*
„Creştinismul” nu trebuie să devină – vorba lui Dostoievski – simplu material etnografic, sau cum ar fi voit Eminescu, doar ca o pragmatică „poliţie morală”, ci pe de o parte ca un centru viu de forţe eterne, iar pe de altă parte ca o componentă majoră a codului nostru genetic.
*
Dacă am apărut şi am trăit în istorie sub semnul Crucii Lui Hristos, tot prin Cruce ne este dată şi reînvierea ca neam. Să fie religia ceva care nu se mai poartă? Să fie una „naţionalismul istoric” şi una „spiritualismul religios”? Să privim puţin spre Israel, unde putem vedea că „naţionalul” şi „religiosul” nu se exclud şi că, dimpotrivă, din împreunarea lor poate rezulta o capacitate uimitoare de a „rezista” şi de a „prospera” în istorie. Nu credeţi că ni s-ar cădea şi nouă să fim puţin „evrei”, fireşte nu în sensul exclusivismului religios, ci în acela al „unităţii naţionale”, prin credinţă.
*
„Poporul român” are o tradiţie de dreapta, care pleacă din „ideologia conservatoare” a secolului trecut, trece prin marele avânt naţionalist al generaţiei care a înfăptuit România Mare, apoi prin „ortodoxismul interbelic”, căruia i se circumscriu, pe lângă „gândirism”, „şcoala” lui Nae Ionescu şi complexul fenomen legionar, ajungând până la „sinteza” târzie a lui Petre Ţuţea, ultimul mare mărturisitor al „Românismului integral”.
Cum înţeleg eu a fi de dreapta?
Conform cu cele spuse în Evanghelie: „Când va veni Fiul Omului, cu slavă şi mărire, ne va despărţi pe unii de alţii, cum desparte păstorul oile de capre. Caprele de-a stânga, iar oile de-a dreapta. Caprele în „hades”, iar oile în „rai”. Unde credeţi că ar trebui să se situeze adevăratul creştin? Vă rog să vă daţi singuri răspunsul!
Dacă „dreapta” nu va recunoaşte o resurecţie semnificativă, politică şi spirituală, România riscă să se îngroape în nevrednicia moştenită de la lungile decenii de stângism nimicitor. Riscă, la un moment dat, să se pomenească rostind precum Nicolae Iorga: „Eu nu mai sunt eu!” Ori, nu există nenorocire mai cumplită, pentru indivizi, ca şi pentru popoare, decât să-şi piardă propria identitate şi să ajungă să bată, ca „fără de sine”, pe la uşile din dos ale altora…!
Preot Ioan Tămaș Delavâlcele
