Bade Ioane, m-am întrebat și mă întreb, de ce-i vine greu Poporului Român să-i iubească, pe acești martiri!? Răspunsul pe care mi l-au dat este următorul: „Dacă n-avem destulă iubire în noi, nu putem aprecia iubirea altora. Mă revoltă și mă scârbește sufletește atitudinea „mai marilor”, din poporul român, cu privire la martirajul acestor români, care au suferit atât de mult, pe altarul credinței și al patriei. Unde este bunătatea inimii noastre, față de acești eroi ai credinței și neamului?
*
Oare ni s-a împietrit inima și sufletul din noi? E nevoie de mânia Lui Dumnezeu, ca să ajungem să vedem cât de mult am greșit prin necinstirea acestor sfinți martiri și mărturisitori din temnițele comuniste? Ne-am pierdut credința și încrederea în puterea acestor sfinți salvatori ai Neamului nostru? De ce nu-i canonizăm?
*
Biserica Rusă ne-a luat-o înainte. Ea a canonizat mii de persoane care au suferit moarte mucenicească, în închisorile comuniste. Cinste poporului rus! Unul dintre exemple ar fi canonizarea tânărului mucenic Evghenie Rodionov, de naționalitate rusă, martirizat de cecenii musulmani care au invadat teritoriul Rusiei. Acest soldat ortodox rus avea, de la mama lui, o cruciuliță cu lănțișor, pe care o purta tot timpul la el, ca ajutor și binecuvântare. În timpul luptelor a fost luat prizonier de cecenii musulmani, care l-au forțat să-și dea singur cruciulița jos de la gât și să se lepede de credința ortodoxă. Acest tânăr creștin a refuzat categoric lepădarea de credința ortodoxă, iar musulmanii i-au tăiat gâtul, ca să-i scoată lănțișorul cu crucea, pe care o purta cu mare sfințenie. Prin acest martiraj, făcut cu „curaj” și „credință vie”, nu putem ajunge la Dumnezeu.
*
Ca acest Evghenie Rodionov au suferit zeci de milioane de cetățeni, de toate vârstele, în timpul prigoanelor comuniste, din toată lumea: Rusia, Ucraina, Serbia, Basarabia, România, etc. Rugăciunea puternică, credința vie și dragostea de Dumnezeu l-au întărit pe Evghenie în apărarea Rusiei. Patriarhia rusă l-a canonizat, dându-l ca exemplu, în toată lumea, pentru apărarea cu demnitate a credinței ortodoxe. De ce nu se întâmplă și în România acest exemplu de canonizare a „martirilor” și „mărturisitorilor” care au fost omorâți în temnițele comuniste? Și eu aștept, de mult, răspunsul!
Conducători ai neamului, dispuneți ridicarea de „altare” în toate închisorile și lagărele de exterminare ale acestor sfinți martiri, care au fost lăsați în „groapa” uitării și a nepăsării! Nu așteptați să se dezlănțuie mânia Lui Dumnezeu peste noi! Ce justificare veți avea, în fața judecății Lui Hristos? Cercetați locurile sfințite de jertfa acestor martiri, ale căror nume sunt scrise în calendarul Lui Dumnezeu!
*
Există mii de gropi comune, unde încă își mai dorm somnul de veci atâția sfinți martiri, peste care au crescut buruienile nepăsării, față de aceste comori spirituale. A venit vremea să-i punem în racle sfinte și să le așezăm, cu evlavie, numele în cadrul Bisericii. Cu cât va întârzia această canonizare, firească și legală, cu atât mai aproape este mânia Lui Dumnezeu.
Dă-ne, Doamne, Înțelepciune!
Preot Ioan Tămaș Delavâlcele
