Ziua Drapelului Național al României va fi marcată duminică la Sfântu Gheorghe, de Asociația „Calea Neamului”,  prin înălțarea spre cer a unui drapel tricolor cu lungimea de trei metri, care va fi ridicat de 300 baloane tricolore propulsate de heliu.

Informația a fost comunicată pe pagina sa de socializare de către președintele Asociației „Calea Neamului”, medical Mihai Tîrnoveanu, care îi invită pe localnici să participle în număr cât mai mare la sărbătoarea Drapelului Național al României.

„Evenimentul va avea loc la ora 18, în Piața Libertății, centrul orașului Sfântu-Gheorghe, pe fundalul sonor al Imnului Național.

Vă rugăm să distribuiți sau să trimiteți orice contribuție în contul Asociației Calea Neamului RO62BRDE080SV52855930800, fondurile fiind folosite pentru plata celor 300 de baloane tricolore cu heliu și a Steagului Tricolor.

Oameni buni, acțiunea aceasta este cu siguranță o premieră pentru Covasna și Harghita, cred că si pentru întreaga țară. Vă invit cu mare drag pe toți să participați, să fim împreună atunci când simbolul național va fi la mare înălțime. Nu va fi simplu, dar cu ajutorul lui Dumnezeu vom trece peste neprevăzut, vânt, ploaie sau primărie.

Ridicăm împreună Steagul, acolo unde este cel mai greu, cel mai sus!

Doamne ajută!”, arată sursa citată.

 

Maria Crețu-Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail