Cu ceva timp în urmă, în organizarea Asociației GRIT, la Covasna s-a desfășurat un concurs adresat copiilor și tinerilor covăsneni, aceștia trebuind să meargă la bunicii lor, la bătrânii satului, să stea de vorbă cu ei. Am pornit de la premisa că aproape fiecare familie din Voinești a avut un strămoș care a luptat în război. Multe familii și-au dat tributul lor de jertfă, numele celor care nu s-au mai întors acasă fiind scrise pe placa omagială de pe Monumentul Ostașului Român din Voinești, întru veșnică cinstire și pomenire. În familiile voineștenilor există povestirile celor care au luptat, amintiri de pe front, care s-au transmis, prin viu grai, din generație în generație. Aceste amintiri, aceste povești dureroase, uneori tragice, am vrut să le scoatem la lumină, să le facem cunoscute: aspecte din timpul războiului, curajul de care au dat dovada pe câmpul de luptă soldaţii români, dar şi lipsurile materiale din perioada războiului şi de după, suferinţele celor care şi-au pierdut rudele, cunoştinţele. Și am vrut să-i implicăm pe tineri în această misiune- ei trebuie să știe cum s-a făurit această țară, să afle despre eroii, uneori neștiuți, ai comunității lor.
Organizatorii concursului au avut surpriza ca unul din participanți, elevul Tudor Olteanu, să le aducă mărturiile străbunicului său, supraviețuitor al celui de-al Doilea Război Mondial, scrise chiar de acesta în anul 1946. Și nu oricum, ci în versuri!
Cu permisiunea familiei, astăzi îl aduc în fața dumneavoastră pe Gheorghe Smădu, fiul lui Neculai și al Mariei Smădu. Voineștean care și-a făcut datoria față de Țară. Care a traversat, pe jos, jumătate de Europă și a contribuit la facerea istoriei. Și care, peste timp, ne vorbește. Ne arată cum a fost văzut războiul de către oamenii simpli. Nu, războiul nu este un lucru frumos.
Din armată- realitate
Am plecat în armată în ziua de 20.05.1944, la Regimentul 38 Infanterie, Divizia 10 Brăila. Am fost instruiți trei luni în comuna Potcoava, județul Ialomița. Am plecat pe front înspre răsărit, am mers pe jos din jud. Ialomița până în jud. Constanța. Am trecut Dunărea pe la Brăila, am stat două zile în comuna Niculițel, de unde am făcut stânga-mprejur, marș forțat înapoi la Dunăre, că rușii au intrat în România.
Am trecut Dunărea pe la Vadu Oii și în marș pe jos, am traversat județele Constanța, Tulcea, Ialomița, ne-am oprit în Prahova. Aici am stat în gardă două luni, pe urmă am plecat pe front spre Ungaria la 23.12.1944 și am intrat în acțiune la 23.01.1945. Am fost rănit în Munții Tatra în martie 1945, în orașul Senograd, Slovacia, în piciorul drept, la genunchi. Am ieșit din spital în luna mai și am plecat iar pe front, la datorie, făcând Sfintele Sărbători de Paști în orașul Crumplina, Slovacia. Dar am fost mulțumiți că am primit la masă două ouă roșii, două feluri de mâncare, pâine și cozonac.
În ziua de 07.05.1945, am plecat pe jos spre orașul Peștiana, trecând prin orașele Srebnița, Nitra, Leopoldov. La Peștiana ne-am îmbarcat în tren, am trecut prin Trnovo, Bratislava, mergând zile și nopți, chiar săptămâni, și, după o călătorie lungă, frumoasă, dar cam amețitoare la stomac, am ajuns la Brno, în Cehoslovacia.
Acolo am stat într-o comună, la 20 de km de Brno, la un regiment 2 de gardă, unde am dus-o destul de bine, la o fabrică de zahăr care era bombardată. Într-o zi, am plecat cu plutonul la monumentul lui Napoleon, am văzut acolo arme vechi și un frumos izvor, din care am băut și eu apă. După două săptămâni, am plecat la unități, regimentul l-am găsit la Petrovice într-un bivuac, într-o pădure de brazi.
După o lună am plecat spre țară cu autopicioarele, trecând prin orașele Cescovice, Ugrovice și altele, am trecut Tisa pe la Tiso, după aceea am trecut Cehoslovacia de-a lungul și Ungaria de-a curmezișul. Am trecut granița în România la 18 iulie 1945, la ora 10, când ne-a întâmpinat primul om român care ne-a zis ”Bine ați venit!” Îl chema Gheorghe Buciuman. Era în Satu Mare, jud. Bihor.
Am trecut prin Oradea defilând și am petrecut la Guberdin 14 zile în carantină. Apoi am plecat spre Cluj, unde am defilat cântând- cineva a tras în coloană dintr-un coș de casă, a rănit destul de grav doi soldați și un subofițer.
De acolo am plecat spre Târgu Mureș; ne ducea cu zăhărelul din gară în gară, că îmbarcăm aici, că îmbarcăm acolo, cu minciuni ne-au dus pe jos de lângă Viena până la Sfânta Ana de Mureș, o lună și 22 de zile. Aici am făcut grevă, nu a mai vrut niciun soldat să se scoale de pe marginea șanțului. Așa ne-au cantonat în școala din Sfânta Ana de Mureș, unde am făcut și un frumos bal.
De acolo am plecat în gară la Târgu Mureș, într-un vagon, ne-au adus la Brăila și ne-au cantonat în școala din Chercea. După două săptămâni, ne-au desființat Div
izia 10 și ne-au vărsat în Divizia Tudor Vladimirescu, în București, pe Cotroceni, de unde, în toamna lui 1946 m-am eliberat.
Pentru eliberarea Ungariei au murit 42 de mii de soldați români, numai în orașul Budapesta au murit 11 mii de soldați români, iar pentru eliberarea Cehoslovaciei au murit 32 mii de soldați români.
De pe front-ianuarie 1945
Foaie verde măr domnesc
Ascultați, vă povestesc
Întâmplări adevărate
De pe front, măi frate.
Foaie verde și-un harac
În gardă cât am stat
Am stat zile cu plăcere
Dar, iată, altele de durere.
Am stat o lună, două,
Ne-am îmbrăcat în haină nouă
La companie ne-au adunat
Și la gară am plecat.
Prin zăpadă, înghețați
Am ajuns la Dințești frați
Vreo zece zile am stat
Și ce bine ne-am distrat.
Pe decembrie douăzeci și trei
Am plecat în gara Băicoi
La tren ne-am îmbarcat
Și spre Ungaria am plecat.
După o săptămână de plimbat
În Szeged am debarcat
Am să vă povestesc, frate,
Necazuri mari, adevărate.
Foaie verde ca aluna
Am plecat pe linia întâia
Era ianuarie douăzeci și trei
Urcai muntele, vrei, nu vrei.
Foaie verde, măr domnesc,
Stau în tranșee și mă gândesc,
La căsuța părintească
Și la vatra strămoșească.
Dar odată ne-am trezit
De un tun ce-a bubuit
Ofițerii: ”Măi, băieți,
De atac vă pregătiți!”
Am plecat la atac, măi, frate,
Din tufă în tufă, ca un șarpe
Dar nemții afurisiți,
Cu brandurile ne-au risipit.
După o oră de bombardat
Brandurile au încetat
Și-am mers și-am înaintat
Până am ajuns într-un sat.
Am atacat o cazemată
Ca să ocupăm o cotă
Dar nemții afurisiți,
Cu tancurile ne-au risipit.
Foaie verde, cinci bancnote
Am ocupat vreo zece cote
Când să ocupăm un orășel
Senograd cel frumușel.
La marginea lui am ajuns,
Nemții cu tunurile pe noi s-au pus
Băteau la metru pătrat,
Că puțini au mai ajuns.
Dar un glonț afurisit
În piciorul drept m-a lovit.
Pe loc am leșinat,
Pe un șanț am scăpat.
Foaie verde, mărgărit,
Când am văzut că sunt rănit,
Am plecat eu, binișor,
La primul post de ajutor.
Sanitarii m-au pansat
Și în sat eu am plecat.
Foaie verde și-o alună,
Am găsit o gazdă bună.
Doar ce am intrat în casă
Și m-a invitat la masă.
Apoi pe un pat m-am culcat,
Dimineață m-am sculat.
N-am putut dormi deloc,
Mă mișcam din loc în loc
Și mă gândeam la noroc,
Că m-a scăpat Dumnezeu din foc.
Dintre gloanțe perforante
Și din arme automate
Dintre branduri și ghiulele
Și pistoale mitraliere.
A doua zi ne-au îmbarcat
La ambulanță ne-au evacuat
Aici m-aupus pe o masă
Și m-au operat la rană.
O noapte aici am stat
Tot pe paie răsturnat
A doua zi, pe la amiază
De aici ne evacuează.
Sosiră trei camioane
Să ne ducă la companie
Camioanele ne săltau
Rănile rău mă dureau.
Vântul ne sufla cam greu
Și de sus ploua mereu.
Am sosit pe înnoptat
Și să vezi unde ne-au băgat.
Într-o casă potrivită
Dar era chiar părăsită
Ne băgară într-o odaie
Dar pe jos erau tot paie.
Aici am stat vreo zece zile
Și credeam să fie mai bine.
Stam în paie, ca la porci
Și ne blestemam soarta toți.
Apoi, frate, să vezi frig
Ne făceam în pat cârlig
De rău ce ne trata,
Toată lumea blestema.
Hrana noastră erau cartofii
Dintr-un cartof făceau 6 porții.
O felie de cartof,
Restul, apă fără rost.
Și zece boabe de păsat
Dar, vă spun, cam nesărat.
Într-o seară vine sironul
De răsună tot salonul.
Pe noi să ne evacueze,
Spitalul să-l îndepărteze.
Repede ne-am echipat
Și la gară am plecat.
Printre răniți eram și eu.
Dar pe urmă îmi păruse
Că pe mine mă ștersese
Și pe altul îl pusese,
Care a avut capturi
Ca să dea la sanitari.
N-a mai trecut două zile,
Iată altă mașină că vine.
Sosiră cinci camioane
Să ne ducă la 8 companie.
Aici am debarcat
La salonul patru am intrat.
Aici credeam să fie mai bine,
Dar era vai de lume.
Dimineața două linguri de ceai,
Parcă-s leacuri de guturai.
La douăsprezece, fasolică,
Dar nefiartă, măi, frățică…
Seara, zeamă de păsat
Și-un cartof amestecat.
După patr zile grele,
Vine lăsatul de sec, vere.
În martie, optsprezece,
Când toată lumea bea și petrece.
Ne-au servit cu fasolică
Zeamă lungă, măi, frățică.
Fiartă mai era,
Dar niciun gust nu avea.
A doua zi ne-au îmbarcat
În căruțe și-am plecat.
Căruțele zdruncinau,
Rănile rău mă dureau.
După o zi de zdruncineli
Am ajuns în Izbereni.
Aici am debarcat,
La recuperare am intrat.
(…)
Marțea și duminica
Nemai da și ciulama.
Ciulama de cocă fiartă
Să-i fie pomana întreagă.
Acelui care a comandat
Centrul de recuperat.
Noi concediu i-am cerut,
Dar nu ne-a aprobat.
Că era în supărare,
C-a avut moșie mare
Și partidul comunist
A-mpărțit-o la răniți.
La răniți, la înrobiți
Și la copilași lipsiți.
N-a mai trecut două zile,
Mă scrie colonelul și pe mine.
În mai, ziua doi, 1945
Să plec pe front înapoi.
În patru mai am debarcat
Într-un orășel cehoslovac.
Am stat câteva zile
Am făcut Paștele cu bine.
După Paști, la șapte zile
Ne dau fișele în primire.
Și o pâine și jumătate
Și un ou stricat, măi, frate.
Asta-i hrana ce ne-a dat
Pe trei zile și-am plecat.
180 km pe jos ne-am dus
La Peștiana am ajuns
La tren ne-au îmbarcat
Și spre Brno am plecat.
Cu trenul pufăind,
Înainte mereu mergând.
Foaie verde, iarbă deasă,
Cehoslovacia e țară frumoasă.
Cu dealuri și sate
Și orașe aranjate.
După o săptămână de umblat
În Brno am debarcat.
Și de acolo am plecat
Într-un sat am cantonat
Lângă o fabrică bombardată
De zahăr era încărcată.
Două săptămâni am stat,
De zahăr ne-am săturat.
Într-o zi, am plecat, un pluton
La monumentul lui Napoleon.
Unde era el îngropat,
Un mormânt frumos săpat
Și-un izvor cu apă rece
Ce curgea pe îndelete.
Arme vechi să fi văzut,
Din timpuri ce au trecut.
Apoi în marș, toți, grăbiți
Ne-am întors în sat.
La mașini ne-au îmbarcat,
La unități am plecat.
Regimentul meu dorit
În Petrovice l-am găsit.
Într-un bivuac era așezat,
În corturi frumos aranjat.
A trecut o lună amară,
Veni ordin să plecăm în țară.
Foaie verde, alomnie
Jucam toți de bucurie.
Într-o zi ne-am încolonat
Pe șosea și am plecat.
Cu muzica înainte cântând
Voioși spre țară mergând,
Am trecut prin orășele,
Am fost întâmpinați cu floricele.
Eram obosiți, măi, frate,
Că mergeam zi și noapte.
Am trecut Cehoslovacia de-a lungu’
Și Ungaria de-a curmezișu’
Într-o lună și jumate
Am ajuns în Ardeal, măi, frate.
Prin Oradea am defilat,
Multă lume a aplaudat.
Ne-au ieșit înainte cu mâncări,
Strigând ”trăiți, luptători!”
Apoi, prin Cluj defilând
Am tot mers mereu cântând.
Când era defilarea-n floare
Juma’ convoiul la tribuna mare,
Cântatul odată a încetat
De-o mitralieră ce a curățat.
Din convoiul mare, victorios,
Trei soldați au căzut jos
Și urlau a disperare
”Mamă, mamă…”, strigau tare.
Au murit nevinovați
În țara lor, măi, frați!
O patrulă au găsit sus
Într-un coș de casă ascuns.
Apoi lângă Mureș am cantonat
Și un bal frumos am dat.
După două zile, frate,
Trenul șuiera de plecare.
Că din Cehoslovacia în țară,
Ne-au adus cu zăhărelul, din gară în gară…
Că îmbarcăm ici, că colea
Până am ajuns la Sfânta Ana.
La Târgu Mureș am plecat,
Și la tren ne-am îmbarcat.
Spre sânul țării am plecat,
Multe orașe am străbătut.
Până la locul destinat
În Brăila am debarcat.
În Chercea am cantonat,
La o școală am intrat.
Dar eu, fiind de pe aproape,
Fug în baltă, măi, frate.
După o zi m-am înapoiat
Și două palme mi-am luat.
Că unul cam slab de minte
Mă pârâse mai-nainte,
Că era supărat avan
Că n-am dus apă la cazan.
Dar ofițerul m-a iertat,
Fiindcă brânză a mâncat.
Să-ți spun ceva, măi, frate:
Brânza din multe te scoate!
După zece zile ne-au vărsat,
Că Divizia s-a desființat,
La un regiment de panduri,
În București, pe Cotroceni.
Și-am făcut armată, frate,
Trei ani și jumătate.
Și acum muncesc din greu
Să-mi fac viitorul meu.
Măi, frați, ce ați ascultat
Asta-i tot adevărat!
Este tot ce-am petrecut.
Și dacă D-voastră v-a plăcut,
Vă mulțumesc c-ați ascultat!
Iată și eu am terminat.
(scrisă dintr-un caiet vechi din 1946)
Prof. Florentina Teacă
