Asociaţia Sportivă „Ciucaş” Întorsura Buzăului, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (Sf. Gheorghe) şi Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului vă invită să participaţi, în data de 20.01.2019, la evenimentul cultural-sportiv „Cupa Unirii la Fotbal-tenis”, Ediţia a IV-a, adresat echipelor de amantori din cadrul instituţiilor, asociaţiilor şi firmelor din judeţul Covasna, programat în Sala de Sport „Valeriu Bularca” şi Sala de Sport a Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din oraşul Întorsura Buzăului, începând cu ora 10,00.
Potrivit reprezentanților Comitetului de organizare- Constantin Iagăr, Dan Buzea și Bogdan Stroie- competiţia este organizată în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Covasna, Asociaţia Culturală „Cetatea Dacică- Valea Zânelor” din Covasna şi Primăria Întorsura Buzăului, şi promovează tenisul de picior în rândul tinerilor şi adulţilor, ca activitate sportivă de petrecere a timpului liber cu beneficii asupra sănătăţii, indiferent de vârstă.
Evenimentul „Cupa Unirii la Fotbal-tenis” cuprinde următoarele acţiuni:
– Turneul de fotbal-tenis pe echipe, adresat amatorilor;
– Expoziţia foto-documentară „Marile bătălii ale Primului Război Mondial din trecătorile Carpaţilor de Curbură- Teledetecţie şi arheologie aeriană”, dedicată „CENTENARULUI – România 1918-2018/ Sărbătorim împreună” şi proiecţia filmului documentar „Tabla Buţii 1916”- după o poveste adevărată din Tranşeele Primului Război Mondial;
– Campania „Uniţi pentru viaţă!”, de sensibilizare a adulţilor, în special a părinţilor cu privire la importanţa protejării copiilor şi a familiei de efectele consumului de tutun, alcool, marihuana şi noi substanţe cu proprietăţi psihoactive (cunoscute sub denumirea de „etnobotanice”).
Turneul de fotbal-tenis se va desfăşura în data de 20 ianuarie 2019 după următorul program: – 9:30-12.30: Desfăşurarea meciurilor din faza grupelor (Sălile de sport „Valeriu Bularca” şi a Liceului Teoretic „Mircea Eliade”); -13:00-14.00: Jocuri în faza semifinalelor (Sălile de sport „Valeriu Bularca” şi a Liceului Teoretic „Mircea Eliade”); – 14:30-16.00: Jocuri în faza finalelor (Sala de Sport „Valeriu Bularca”); – 16:30: Festivitatea de premiere (Sala de Sport „Valeriu Bularca”).
Începând cu ora 17:00, cei prezenți vor putea urmări proiecţia filmului documentar „Tabla Buţii 1916”- după o poveste adevărată din Tranşeele Primului Război Mondial, și vor putea viziona
expoziţia foto-documentară „Marile bătălii ale Primului Război Mondial din trecătorile Carpaţilor de Curbură- Teledetecţie şi arheologie aeriană”, în Sala de Sport „Valeriu Bularca” din Întorsura Buzăului, pe tot parcursul zilei.
Potrivit organizatorilor, campania „Uniţi pentru viaţă” se va desfăşura pe întreaga perioadă a evenimentului.
M.D.C