În cursul dimineţii de marţi, Serviciul Rutier a fost sesizat printr-un apel telefonic la 112 despre faptul că pe DN12, în localitatea Malnaş s-a produs un accident rutier cu victimă.

Poliţiştii au stabilit la faţa locului că B.ISTVAN, de 44 ani, din localitatea Lemnia, judeţul Covasna, posesor al permisului de conducere categoriile B,C,E din anul 1993, în timp ce se deplasa pe DN 12 km pe direcţia Bixad – Sf. Gheorghe cu un autotractor care tracta o semiremorcă, nu a redus viteza într-o curbă la stânga, la intrarea în localitatea Malnaş, a pierdut controlul asupra direcţiei, a părăsit partea carosabilă, a lovit imobilul numărul162, situat pe partea dreaptă.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Judeţean din Sf. Gheorghe pentru diagnostic şi tratament. Testat cu aparatul alcool-test, rezultatul a fost negativ. Totuşi, acestuia i-a fost recoltată şi o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

(sursa: IPJ COVASNA)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail