. . Se întâmplă în România zilelor noastre, când ar trebui să ne considerăm un popor civilizat, dar faptele dovedesc că mai avem mult până să atingem adevăratul sens al cuvântului „civilizat”, căci chiar şi „corupţia”, care „ucide” este un semn de necivilizaşie, dar mai sunt încă multe alte „semne” pe care le vedem zilnic la semenii noştri. Stai şi te cutremuri auzind că un tată îşi lasă fiica să moară, neacceptând transfuzia de sânge pe motiv că nu-i permite religia. Acest individ deci se autonumeşte „credincios”, pentru că are credinţă. Credinţă în ce?! Probabil în propria ignoranţă care îl duce la starea de „fanatism religios”. Sensul de bază al cuvântului „credinţă” este „faptul de a crede, în adevărul unui lucru, convingere”, însă acest părinte în adevărul cărui lucru crede, încât îşi lasă fiica să moară?! Al doilea sens al cuvântului credinţă este „faptul de a fi credincios; convingere despre existenţa lui Dumnezeu, mărturisire a acestei credinţe prin respectarea prescripţiilor bisericeşti, religie”. De aici deducem că individul face parte din altă religie decât cea ortodoxă ori catolică, probabil din una sectantă, în care „credinciosul” interpretează prescripţiile bisericeşti în mod eronat, dovedindu-şi astfel ignoranţa, o ignoranţă egală cu „prostia” (dar nu în sensurile învechite ale acestui cuvânt: curăţenie sufletească, puritate, sinceritate, naturaleţe; modestie, simplitate) ci în a treia categorie de sensuri: neştiinţă, ignoranţă, nepricepere. De fapt, aici este vorba de neştiinţă, de ignoranţă, de prostia de a ignora legile vieţii, determinat fiind de o îndoctrinare religioasă nepotrivită unui om civilizat. Perpetuarea în această stare duce la „fanatism”, ceea ce înseamnă: „ataşament pătimaş pentru o religie, pentru o convingere etc., însoţit de o totală intoleranţă faţă de opiniile altora”. Fanatismul duce la gesturi şi manifestări extreme care pun în pericol vieţile semenilor noştri. Printre ştirile şocante din ultima vreme una devine cutremurătoare: Libanul este în stare de doliu după moartea a 43 de persoane în urma a două explozii provocate de fanaticii religioşi. Şi ca şi cum aceasta n-ar fi fost suficient, iată că o altă ştire şi mai catastrofală vine din Franţa, unde fanaticii barbari au provocat moartea a peste 120 de oameni şi rănirea a altor peste 300. Aceasta dovedeşte că omenirea, chiar dacă condamnă cruzimea Evului Mediu, încă n-a ieşit total din epoca fanatismului, lumea împărţindu-se în două: lumea civilizată şi lumea barbară, între care se dă o luptă continuă pentru supremaţie.
Cine este cu adevărat vinovat de toate acestea?! Fără îndoială, unii lideri religioşi ai lumii, care pierzând sensul adevărat al religiei, de far luminos călăuzitor prin întunericul neştiinţei, rătăcesc ei înşişi prin mlaştina întunecată a instinctelor primare şi, mânaţi de ambiţii deşarte şi interese obscure, subjugă masele de oameni îndobitocindu-i şi ţinându-i în ignoranţă ori transformându-i în fanatici gata să distrugă legile vieţii. A se înţelege aici că nu ne referim la adevăraţii lideri religioşi, cu iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni şi care îi ajută şi îi îndrumă pe oameni spre fapte bune şi credinţă adevărată.
Este trist, foarte trist faptul că şi în România zilelor noastre, ignoranţa şi fanatismul încă n-au dispărut şi efectele acestor manifestări distrug sufletele şi curmă vieţi. Este trist faptul că prin multe din satele româneşti mai dăinuie superstiţiile şi credinţele în fantasmagorii, că nu de puţine ori oamenii ezită să meargă la doctor, fiind mai convinşi că „leacurile băbeşti” le vor aduce alinarea durerilor sau salvarea şi abia „în ceasul al doisprezecelea”, când „nu mai e nimic de făcut”, acceptă adevărul crud, pe care ar dori să-l schimbe dar e prea târziu, aşa cum s-a întâmplat cu acel ignorant şi nefericit tată, care în ultimul moment a fost de acord cu propunerea medicilor pentru transfuzia de sânge, însă timpul care s-a scurs nu l-a mai iertat. Poate că regretele de mai târziu îl vor face să-şi dea seama de propria incultură.
Din fericire, există în ţara noastră şi mulţi oameni conştienţi, apărători ai vieţii, care vor şti să facă legi potrivite, prin care să oblige ignoranţii şi fanaticii să-şi schimbe modul de a gândi şi să accepte că acest lucru este spre binele lor. Şi totuşi ce ne facem cu cei care-i îndrumă pe oameni în mod greşit?! Oare aceştia nu trebuie să plătească?!
Să sperăm că într-o zi, dintr-un anume viitor, vom fi cu toţii civilizaţi şi credinţa va avea o altă conotaţie…
Mihai Trifoi
