Prin bunăvoința cercetătorului bucureștean Alin Spânu, colaborator statornic al instituțiilor de cultură românești din sud-estul Transilvaniei, ne-a parvenit micromonografia intitulată Sfântu Gheorghe. Din trecut și până astăzi, redactată de învățătorul Gheorghe Briotă, în anul 1947.Autorul lucrării de față, învățătorul Gheorghe Briotă (împreună cu familia sa) este bine cunoscut de către generațiile mai vârsnice din municipiul Sfântu Gheorghe și din județul Covasna. Deoarece după pensionare a fost colaborator al ziarului Cuvântul nou, l-am rugat pe bunul nostru prieten, cunoscutul publicist Dumitru Manolăchescu, să creioneze un portret despre Omul Gheorghe Briotă, așa cum l-a cunoscut, în anii când au trudit împreună la Cuvântul nou, ziarul în limba română cu cea mai lungă apariție din județul Covasna.. Lucrarea se compune din două părți distincte: în prima parte, invitând cititorul să viziteze împreună orașul, autorul face o descriere a localității, începând de la gara CFR și terminând cu împrejurimile acestuia; așa cum era localitatea în anul 1947, iar partea a doua, cea referitoare la trecut, este practic o traducere în limba română a unor importante pasaje din volumul Haromszek Varmegye (Comitatul Treiscaune), coordonator Potsa Josef (prefectul comitatului Treiscaune), lucrare apărută la Tipografia „Tokai” în anul 1899, în cadrul manifestărilor organizate pentru marcarea a o mie de ani de la așezarea ungurilor în Câmpia Panoniei – cu menționarea sursei din care s-a făcut traducerea. Ne aflăm, așadar, în fața unor pagini monografice, redactate în anul 1947, care ne redau, pe de o parte, o „frescă” a orașului Sfântu Gheorghe, de acum mai bine de 70 de ani, iar, pe de altă parte, mai ales pentru cititorul român necunoscător al limbii maghiare, o scurtă incursiune în istoria orașului, din cele mai vechi timpuri.
Dr. Ioan LĂCĂTUȘU
În secolul al XVII-lea, satul Sf. Gheorghe avea primar separat. Sigiliul s-a păstrat până astăzi. S-a întâmplat ca primarul orașului și satului să fie aceeași persoană. Cei din oraș se plângeau deseori contra satului, orășenii, puțini la număr, plăteau dări prea mari. De abia la 1848 s-a contopit cu orașul de bună voie, și oficial la 1850. A mai rămas un ordin în limba maghiară, semnat de principele Bethleem Gavril, în 3 septembrie 1625, în interesul orașelor din „trei scaune” către căpitanul Boldi Kelemen și Daniel Mihail. Potrivit acestui ordin, orașele Sf. Gheorghe, Ilieni, Tg. Secuiesc și Brețcu, din scaunele Sepsi și Kezdi, vor fi conduse de oameni puși anume. Averile bisericii, școala și biserica au trecut în patrimoniul bisericii reformate. În 1662, biserica unitariană s-a contopit cu biserica reformată. Biserica unitariană de astăzi s-a înființat mai recent.
Sf. Gheorghe s-a dezvoltat din punct de vedere intelectual și material și și-a sporit numărul locuitorilor. Din puținele date se deduce c-ar fi fost 1500 – 2000 locuitori. Despre viața internă a orașului, despre școală, industrie, comerț sau starea socială nu se știe nimic din lipsa datelor. Potrivit privilegiilor, consiliul orașului consta din judecător, secretar și 10 senatori, care prezentau sentințe chiar și la crime. În chestiuni importante se făcea apel la principe, la procesele referitoare la raporturile juridice. Apelul sentințelor date de consiliu se făcea la consiliul scaunului. Cei din satul Sf. Gheorghe nu beneficiau de privilegiile orașului, ei erau subordonați scaunului și pe lângă că făceau dări, făceau și armata. Campania din Polonia a lui Gheorghe Rakoczi II a avut repercursiuni grele pentru Ardeal, deci și pentru Sf. Gheorghe. La 20 septembrie 1658, hatmanul Tătarilor, pașa de la Silistra și doi voievozi valahi au intrat cu 20.000 de oameni prin trecătoarea Buzău, au invadat Țara Bârsei și Trei Scaune, făcând jaf și omor. Au prădat comunele din apropiere și apoi Sf. Gheorghe. Ei au dat foc caselor – cele mai multe de lemn – au asediat cetatea din jurul bisericii reformate și au măcelărit populația găsită acolo, ori i-au luat prizonieri. A urmat cearta pentru domnie. Pretendenții apelau când la Nemți, când la Turci, care trimeteau armata. La 1661, a intrat în Ardeal, chiar și la Sf. Gheorghe, pașa Ali, cu o armată mare turco-tătară, jefuind peste tot. În luptele duse în jurul bisericii reformate au fost luați 900 de prizonieri. În trei ani, orașul a fost prădat de două ori. Cu această ocazie se crede că s-a distrus arhiva orașului și a bisericii reformate. În secolul al XVII-lea târgul se ținea în fața casei parohiale reformate (Piața Calvin), târgul de vite se ținea în piața dinaintea moșiei Daczo. La sfârșitul secolului al XVII-lea, târgul de vite s-a mutat la terenul viran dintre Sf. Gheorghe și Simeria. (Astăzi, aici este Piața Libertății, centrul orașului, de formă pătrată, cu un parc înființat de prefectul Potsa Iosif).
La sfârșitul secolului, autoritățile militare dominau într-o mare măsură consiliul orașului neputând decide nimic fără aprobarea și știrea lor. La 1782, Iosif al II-lea a întărit dreptul de a ține târg și a dat voie să se țină târg săptămânal – lunea (ceea ce a rămas și până azi). În acest timp se înființează parohia greco-orientală ortodoxă, în orașul Sf. Gheorghe, ai cărei credincioși erau iobagii moșierilor din satul Sf. Gheorghe, cea mai mare parte a lor erau valahi. În mediul absolut unguresc, ei s-au maghiarizat în așa fel încât nici astăzi nu știe nimeni limba română și preotul este nevoit a le vorbi ungurește (op. cit., p. 180). La 1802, orașul a fost zguduit de un cutremur puternic, provocând pagube enorme pe tot cuprinsul județului. Bolțile bisericii reformate s-au prăbușit în mare parte, turla s-a crăpat aproape până la pământ, o parte a gardului cetății s-a dărâmat, suferind stricăciuni și clădirile din piatră și cărămidă din oraș. Turla a fost renovată pe la 1829. La începutul acestui secol, meseriașii orașului au început a se organiza în bresle. Cea mai veche scrisoare de breaslă e din 1809, primită de cismari, de la guvern; tăbăcarii la 1829, iar croitorii au primit privilegii pentru formarea breslelor, la 1836. Numărul locuitorilor se ridica la 2000 de suflete. Industria, comerțul și instituțiile culturale erau într-o stare primitivă. Clădirile ca la sat, case cu țiglă erau foarte puține. Chiar și primăria era instalată într-o căsuță de lemn. Străzile nepietruite, neîngrijite, înguste, noroi mare pe timp ploios. Pe străzi nu era lumină electrică. Poliția era necunoscută de tot.
Școala a fost înființată la 1778 în spirit militar nemțesc, cu limba de predare germană și școala primară reformată, unde la băieți preda preotul ajutor, iar la fete dascălul și clopotarul. Prin așezările omenești a început să crească și numărul locuitorilor de religie catolică. La 1830, au înființat parohie de sine stătătoare și s-a clădit biserica catolică din Piața Libertății, cu ajutorul moral și material al regimentului de cavalerie secui. La 1832 s-a ridicat pe dealul din partea de vest a pieții prefectura, cu cheltuiala nobilimii din Trei Scaune. Această clădire, deși de modă veche, a fost cândva o podoabă a orașului. Acest local are și o însemnătate istorică, că aici se țineau adunările scaunelor. De la ridicarea clădirilor cu etaj și de la ridicarea prefecturii se poate socoti Sf. Gheorghe cu adevărat oraș. De atunci a început să aibă aspect de oraș și s-au ridicat clădiri în jurul pieții. La 1848 începe o eră nouă, caracterizată prin idealism și iubire de țară. Odată cu prăbușirea vechii Ungarii a încetat sistemul de a avea armată de grăniceri secui, care sistem era nedrept și forțat. În istoricul orașului sunt însemnați anii 1848 și 1849, pentru că a sosit libertatea mult dorită. La 5 iulie 1849, Rușii au intrat în Sf. Gheorghe. Rezistența opusă de regimentul de Honvezi a fost zadarnică, că numărul mare i-a copleșit. Orașul a fost ocupat de ruși. După ce au prădat orașul, s-au retras la Brașov și au cerut regiunii Trei Scaune și Ciuc să-și depună armele în 14 zile. La 20 iulie, Rușii au ocupat din nou Sf. Gheorghe. La 26 august 1849 secuii au depus armele la Jibou. Sf. Gheorghe a ajuns sub protectorat militar, începând zilele triste pentru populație, care plătea contribuția de război. La 1852-1854 s-a ridicat spitalul orașului și în 1854-1856 clădirea primăriei, unde s-a deschis primul restaurant, hotel, un cazinou și o sală festivă. În acest timp s-a înființat gimnaziul reformat, care s-a transformat apoi în colegiu, iar în septembrie 1859 s-a deschis clasa I de gimnaziu și școala primară preluată de la biserica reformată. Adevăratul întemeietor al liceului este contele Miko Emeric, care a dăruit o importantă sumă de bani pentru construirea localului. În 1889 s-a deschis clasa a V-a, iar în 1892/1893 era liceul complet.
Odată cu restabilirea constituției Ungariei, orașul a început să se dezvolte. Populația orașului s-a dublat, industria și comerțul au luat un mare avânt. Au început să se construiască clădiri noi, străzile au început să fie pavate, s-au mărit veniturile orașului și s-au înființat școli. Prin legea din 1870 s-a pornit o mare mișcare pentru instrucția poporului. Biserica reformată, văzând că nu are posibilități materiale și că e nevoie de școli, a propus ca școala confesională reformată veche, precum și școlile romano-catolice și ortodoxe, înființate în jurul anilor 1850, să fie unificate ca școală comunală. S-a hotărât unanim ridicarea acestei școli. La 1870, Primăria orașului a zidit localul necesar școlii. La 11 octombrie 1874 ia ființă școala superioară de fete, care s-a transformat în 1878 în școala civilă de fete, subvenționată de stat. La 1878, desființându-se școala superioară militară, în locul ei se înființează școala superioară populară, iar în 1879 școala civilă de băieți de stat. La 1875 s-a înființat școala de ucenici industriali. La 1882 ia ființă tipografia „Tokai”, care editează primul ziar în limba maghiară. Sf. Gheorghe în 1890 avea 5665 locuitori, iar astăzi (1947 –n.n.) numără aproape 16.000 locuitori. La 1891 s-a pus în circulație linia ferată Brașov – Tg. Secuiesc – Brețcu și la 1897, Brașov –Ciuc. Datorită acestei linii ferate, pe lângă c-au luat un mare avânt industria și comerțul în orașul Sf. Gheorghe și în județ, li s-a dat posibilitatea oamenilor dornici de a-și căuta sănătatea să cerceteze băile vindecătoare și mofeta miraculoasă de la Sugaș, la 8 km. de la Sf. Gheorghe. Chiar pe teritoriul orașului, pe strada Eminescu, se găsesc izvoare cu sulf, care sunt întrebuințate ca băi calde. Ape sulfurate se mai găsesc și la Simeria, lângă drumul ce duce spre Vâlcele. Cea mai multă apă minerală e la Șugaș, situat într-o vale în mijlocul pădurilor orașului în lanțul munților Baraoltului, la picioarele muntelui Gorgo, înalt de 1020 m. Are ape minerale cu sulf, cu fier, asemănătoare cu apele din Vâlcele. Se găsesc șapte feluri de ape, patru se întrebuințează la băut și pentru boli de ochi, restul la băi reci sau calde, bune pentru reumatism. Șugașul are și o grotă, unde emană bioxid de carbon eficace pentru vindecarea reumatismului.
Dar venit la Sf. Gheorghe este momentul de a face o plimbare și la Vâlcele, departe de oraș la 15 km. Drumul șerpuiește urcând și coborând printr-o frumoasă pădure de brad și fag. Venit de la Sf. Gheorghe intri în sat și apoi în stațiune. Vâlcelele stau în ordine; o frumoasă alee, cu un parc, este locul de întâlnire al vizitatorilor în orele de cură și apoi de distracție. Apele sale minerale, ca și băile calde sau reci, sunt renumite pentru bolile de stomac, piele și reumatism. Vâlcelele atrag în fiecare an mii de vizitatori, care-și caută sănătatea, plecând satisfăcuți de rezultatul curei.
Sf. Gheorghe de astăzi nu este mai prejos de Sf. Gheorghe de altă dată. Orașul s-a dezvoltat, a crescut, a înflorit. Industriile sale sunt în plin progres, comerțul său s-a dezvoltat și el. Orașul are un liceu mixt român, un liceu de băieți și unul de fete reformat, o școală normală romano-catolică, un gimnaziu reformat de fete. El are diferite așezăminte culturale, în fruntea cărora stă „Astra”. Sf.Gheorghe, ca toate orașele țării, își are personalitatea lui, cu viața lui specifică. Sf. Gheorghe face toate eforturile pentru a ajunge printre primele orașe din provincie.
Sf. Gheorghe, 1947
Gheorghe Briotă
