În interviul de azi, ne-am centrat atenția asupra celui mai premiat fotograf din zona Întorsurii. Corespondent vizual arhicunoscut, Marius Stoica își desfășoară activitatea în județul Covasna, dar a reușit, prin distincțiile sale, să își extindă granițele în puncte centrale ale țării – București, Brașov etc..
Astăzi, Marius a ales să împărtășească cu noi secretele succesului său: care este istoricul lui în materie de fotografie, unde găsește inspirația și, îndeosebi, cum a ajuns în top 100 cei mai buni fotografi la nivel mondial 2018.
Cine ești, cum te recomanzi?
Ahh… Cine sunt? E o întrebare grea. Sunt Marius Stoica. Fac fotografie de mai bine de 10 ani. Am început să fac po-ze acum 10 ani. (râde)
Am început să fac fotografie la evenimente. În trecut, aveam și un job, dar, la un moment dat, am ales doar fotografia. Am optat pentru fotografia de eveniment pentru că îmi place să fotografiez oameni. Nu mă văd cu aparatul de gât pe undeva, pe dealuri.
Caut ca oamenii să găsească în cel mai mic detaliu reflexia zilei în care eu am făcut fotografiile. Să vadă exact ceea ce au trăit ei în ziua aia. Vreau ca, atunci când un om se uită la o fotografie făcută de mine, să rămână mai mult de 30 de secunde cu privirea asupra ei. Să încerce să vadă povestea din spatele fotografiei.
Când văd miri care se uită la un album de-al meu câteva secunde, apoi se uită din nou și iar se uită și zâmbesc, apoi îi văd că lăcrimează, știu că am reușit. Despre asta e vorba. Cam ăsta e stilul meu.
Unde cauți emoția?
Emoția nu o găsești oriunde. O mai caut în biserică. Acolo, emoția e peste tot: în jurul mirilor, în jurul nașilor, în jurul părinților, mai ales, dacă ai șansa să prinzi un preot care să spună cuvintele potrivite. În momentele de genul poți culege imagini care să spună povestea lor.
Cheia este să ai răbdare și să fii foarte atent la detalii. Ies mereu foarte obosit de la biserică fiindcă mă concentrez mult.
La sală, în schimb, trebuie să cauți cadre, să vânezi îmbrățișări, zâmbete. Nu prea mai depinde de tine, ci de ei, de starea lor, de locație. Există fotografi care fac ședințe foto chiar în ziua nunții, la restaurant. Sincer, eu prefer să nu îi obosesc pe miri. În ziua nunții, nu au răbdare și sunt mai inhibați, cu gândul în altă parte. Atunci, aleg să fac ședința foto în altă zi. Mai ales că, după wed, ne cunoaștem mai bine. Relația dintre noi e îmbunătățită după nuntă. Devine mult mai ușor să mă distrez cu ei, să îi activez și să îi fac să zâmbească, să fie ei.
E destul de greu. Foarte mulți nu reușesc. Oricum, eu încă am emoții. La nunți, nu, la nunți nu mai am emoții. Înainte aveam. Când știam că vine sâmbăta, mă întrebam cum vor ieși cadrele și cum o să fie. Mă agitam destul de mult. De 2-3 ani, am început să elimin asta. Nu mai am deloc, nici măcar 1%. Am încredere în mine acum.
Ai început din Întorsura, dar ai cam acaparat piața.
Dacă am acaparat-o în Întorsura?
În restul țării. În Întorsura, nu mai spun!
Da. Încerc asta de un timp. Nu a fost deloc ușor. Dacă spuneam că acum 10 ani am început să fac fotografie, până atunci am făcut videografie. Am avut ani la rând în care și filmam, și fotografiam, în același timp. Pe atunci, funcționa. Clienții spuneau și ei că funcționa. La un moment dat, nu am mai reușit să fac lucrul ăsta pentru că era, în primul rând, obositor și, în al doilea rând, nu reușeam să le fac pe ambele la fel de bine. Întotdeauna o parte avea de pierdut.
Ulterior, am renunțat la a face videografie. Mi-a plăcut mai mult fotografia, dar nu m-am născut cu vreo dragoste pentru fotografie. Nu m-am născut cu asta.
Vizual, videografia nu are un impact atât de mare. Fotografia poate exprima un întreg dans, un întreg film. Așa văd eu lucrurile.
Atunci când mi-am dat seama că îmi place foarte mult fotografia, am lăsat tot și am început să fac fotografii la nunți. Am început, evident, la Întorsura. La un moment dat, acum 4 ani, am realizat că, dacă tot îmi place atât de mult fotografia, ar fi bine să o dezvolt. Tot timpul îmi doream mai mult de la fiecare nuntă. Îmi doream să văd niște imagini diferite. Să fiu mai atent la ce se întâmplă în jurul meu. Și, din momentul în care am început să fiu mai atent la ce se întâmplă în jurul meu tot timpul, am devenit mulțumit de mine. Tot atunci cred că au devenit și clienții mulțumiți de ceea ce fac.
Am căpătat încredere în mine și am început să particip la concursuri dedicate fotografiilor de nuntă. Am făcut asta pentru că voiam să văd dacă o fotografie pe care eu o consider mișto, pe care mireasa o vede frumoasă, este apreciată și de alții. Am vrut să aflu niște răspunsuri și am început să particip la niște concursuri. Nu am câștigat nimic vreo 3 ani la rând. Trimiteam tot timpul, ca și acum. Eram foarte activ.
Declicul a fost în 2017-2018. Până atunci, m-am extins pe toate platformele posibile, una dintre ele fiind Fearless.
Fearless este cea mai importantă comunitate de fotografi profesioniști din întreaga lume. Acolo, trimiți o dată la trei luni câte 7 imagini. Erau în jur de 6000 de fotografi, iar acum cred că sunt aproximativ 8000.
O dată la 3 luni, se adună un juriu, probabil 6 fotografi, care sunt cei mai buni fotografi de wed din lume. Ei aleg din 15.000 de fotografii trimise cele mai bune 100-120. Aceste fotografii alese sunt the best of the best, sunt cunoscute de toate celelalte comunități de fotografi din lume, chiar și de ziare, publicații mari, precum Times.
Nu am sperat niciodată că o să iau un award. Mi-am zis că e imposibil. Ce imagine pot să scot la Întorsura Buzăului? Am vrut, totuși, să încerc. Primul award l-am câștigat acum un an. Aveam nuntă la Brașov. Mireasa plângea în biserică, iar el se ștergea la ochi. Am urmărit cadrul ăla 5 minute. Am văzut că a început ea să plângă și am stat undeva la 20 de metri distanță și trăgeam. Trăgeam continuu. El nu se uita la ea și eu trăgeam și așteptam să se uite. Aveam o imagine în minte, o imagine pe care mi-o doream. Dacă reușești să transpui imaginea pe care o ai în minte direct pe cardul tău, atunci, ai câștigat. Eu am așteptat, am stat și am reușit să prind cadrul respectiv.
Cu acea imagine am câștigat primul award. Am făcut-o alb-negru, ceea ce îmi place mie foarte mult. Când am văzut că am câștigat, am urlat în casă, eram singur. Au mai urmat încă 3 premii, după . În total, am câștigat 4 anul trecut, ceea ce m-a dus în top 100 mondial 2018. Acest lucru mă presează să fac acum la fel. Să câștig încă 4 pentru a rămâne top 100 și în 2019. Să știi că ai fost deja premiat, te motivează, te ajută, îți dă încredere în tine să știi că sigur îl iei și pe următorul.
Premiul ăsta mi-a dat multă încredere. Mi-am zis că nu e posibil ca eu, de la Întorsura, din mii de fotografii care merg cu trei asistenți și iau 4000 de euro la o nuntă, să fac asta. Cum să reușesc eu să fac asta? Dar a fost foarte ușor. Cele 4 premii Fearless m-au aruncat într-un top 100 mondial și un top 10 România. Acum, tind să ies din zona asta și să iau piața externă, din afara Întorsurii și nu numai.
(…)
Am momente în care revin la o nuntă și mă uit din nou peste imagini pentru că există posibilitatea ca, în ziua în care am făcut selecția, să fi fost obosit. Poate nu am fost atent. Așa am făcut cu una dintre imaginile de award, cea cu copilul care miroase buchetul de flori al miresei.
Postprocesarea e foarte importantă. Poți să ai cadre extraordinare, dar să nu le vezi, să nu îți dai seama de valoarea lor. Trebuie să fii și foarte atent cum editezi. Prin editare, poți să strici. Eu încerc să duc privirea celui care se uită la fotografie acolo unde e povestea, unde e esența ei. Din acest motiv, nu sunt de acord să îmi editeze altcineva fotografiile. Eu fac tot, de la A la Z. Este posibil ca cel care ți le editează să nu vadă ce ai văzut tu. Suntem diferiți, nu poate fi același stil. Poți pierde imagini minunate dacă lași pe altcineva să editeze.
Observ că, în România, pe piața evenimentelor, oamenii nu prea știu ce plătesc. Ei consideră că plătesc fotograful doar pentru momentul respectiv și nu conștientizează că trebuie plătită aparatura, experiența fotografului pe care îl aleg.
Aici e complicat. Eu încerc, pe lângă fotografie, să mai fac ceva. Încerc să mai educ și clientul. Adică, încerc să îi arăt care e diferența dintre o imagine bună și una proastă. Din păcate, 70% din clienți văd alte lucruri ca fiind mai importante decât fotografia sau videografia. Își spun că niște poze, acolo, nu pot fi atât de importante, că tot poze sunt. Știu că e un clișeu să spui că singurul lucru cu care rămâi de la o nuntă sunt amintirile, dar e adevărat. Și, până la urmă, nu cred că există ceva mai important decât amintirile tale. Din păcate, de multe ori, nunta se face doar ca să fie făcută. Probabil, 50% dintre oameni se căsătoresc doar pentru că așa trebuie. Acei clienți nu își vor alege un fotograf bun pentru că nu prea are importanța necesară pentru ei.
Tu, practic, oferi perspective multiple din ziua nunții.
Da. Încerci să spui povestea nunții cu adevărat. Clienții mă aleg pentru că fac ceva diferit. Evident, e bine să faci acel diferit să fie făcut cum trebuie. Când încerci să faci ceva diferit, ieși în evidență, sub orice formă, indiferent de ce job ai sau în ce domeniu lucrezi. Într-un fel sau altul, tot ieși în evidență. Ori rău, ori bine. Dacă ieși bine, ai de câștigat. E foarte simplu. La fel, e bine să riști. Imaginile, fotografiile, pot fi și altfel, pot să aibă altă intensitate, pot avea mai multă poveste decât o poză cu pișcotul.
Am o întrebare demnă de un talk-show: câte nunți ai pe vară?
Oh, multe. Prea multe! 36. Dacă m-ar auzi colegii mei fotografi, ar zice că sunt nebun. Și chiar sunt. Mi-am dat seama că e prea mult.
Mergi singur? Nu ai un asistent?
Nu, fără asistent. Merg singur. Am atât de multe nunți pentru că… mi-e greu să refuz. Nu pot să îi spun clientului că, deși sunt liber, prefer să merg la un grătar. Face parte din ceea ce fac. Eu abia aștept să vină weekend-ul pentru a merge la nunți, indiferent de oraș.
Când m-am decis să fac această serie de interviuri cu Corespondenții vizuali din Întorsura Buzăului, l-am întrebat pe Andrei Stroie cine este cel mai bun fotograf de aici și mi-a răspuns “Marius Stoica.”.
Îi mulțumesc lui Andrei!
Știu că există anumite prejudecăți pe care oamenii le au vizavi de fotografii de eveniment și, totuși cineva susține că tu ești cel mai bun fotograf de aici. Observ că ești modest și foarte exact în ceea ce vorbești, dar vreau să îmi spui de ce crezi că mi s-a zis asta?
Cred că e importantă interacțiunea mea cu el. Nu știu de ce a zis asta. Nu cred că e pentru că am luat premii. Mi-e greu să răspund eu la această întrebare… Pentru că îi plac imaginile pe care le fac, simplu. Poate pentru că e mândru că sunt întorsurean și că am reușit să ies cumva la suprafață din această zonă. Cred că este, într-o doză mai mare sau mai mică, mândru cu mine, că sunt întorsurean. Tot așa, eu sunt mândru de Cosmin Lăutar, care e la București. Când văd cât de activ e online și unde a ajuns, la ce nivel, dintre atâtea mii de fotografi câte există în țara asta, sunt la fel de mândru. Același lucru aș putea să îl spun eu despre Cosmin, dacă aș fi întrebat care este cel mai bun fotograf din zonă. Suntem o zonă de 10.000 de persoane și, uite că am reușit câțiva și sper că vom face cât mai mulți asta, sub orice formă, nu neapărat fotografie.
Există performanță în fotografie fără studii universitare?
Evident că da. Nu are nicio legătură. Nu am făcut arhitectură, nu am făcut nimic de genul ăsta. Eu am făcut facultatea de științe economice, marketing.
Apropo de fotografie, nu e un talent înnăscut. Eu nu pot să spun că sunt talentat. Am devenit, am oarecare aptitudini fotografice pe care le-am căpătat din experiență. Nu m-am născut un fotograf, așa cum nu se naște nimeni pilot de Formula 1. Nici nu îmi doream asta acum zece ani. S-a întâmplat. Am urmat un drum pe care l-am simțit și pe care sunt foarte fericit că l-am urmat. Fac ceea ce îmi place și ceea ce iubesc. Poate din acest motiv îmi ies foarte ușor cadrele, poate tocmai de asta am imagini frumoase cu oamenii. Pentru că îmi place ceea ce fac și mi-e foarte ușor să o fac. Cred că asta e cel mai important: atâta timp cât îți place ceea ce faci, iese minunat. Nu are cum să iasă altfel. Nu aș fi de acord să îmi spună cineva că sunt cel mai talentat. E vorba despre cu totul altceva, de a-ți place ție cu adevărat ceea ce faci. Mai mult, trebuie să evoluezi în permanență. Să ai așteptări de la tine tot timpul, să nu ai așteptări nefondate, să încerci la fiecare eveniment sau la fiecare ședință foto să faci niște cadre de care să rămâi tu surprins. Să vrei tot mai mult de la tine. Eu fac fotografii pentru mine, să fiu eu mulțumit de mine, în primul rând. În primul rând, pentru mine, apoi, pentru clienți.
Crezi că județul Covasna este potrivit pentru ca fotografii să se desfășoare doar aici?
Cred că te limitezi atunci când faci un lucru într-un singur loc, indiferent dacă zona este București, Brașov sau Întorsura. Indiferent cât de mare sau mică e zona. Important este să testezi cât mai multe locuri și cât mai multe tipologii de oameni. Asta îți ajută experiența. Trebuie să ieși din zona aia de comoditate, zona de confort.
Am învățat, din experiența pe care o am, că trebuie să ieși din zona asta, să încerci lucruri noi, să cunoști oameni noi, să vezi alte lucruri, să încerci să le schimbi, să te dezvolți. Și nu ai cum să faci asta într-un singur loc. Niciodată. Indiferent cât de bun ai fi. La un moment dat, te plafonezi.
Care este cea mai mare dorință a ta în materie de fotografie?
Acum câțiva ani, îmi doream să câștig niște premii care să mă ajute să merg înainte, care să îmi dea energie, încredere. Asta s-a întâmplat. Acum, îmi doresc să am wed-uri în afara țării. Vreau să testez alte piețe. Vreau să văd cum m-aș descurca în altă parte. Mi-aș dori o nuntă indiană. Sunt pline de culoare, sunt the best of the best. Îmi doresc să ajung să fac fotografii oriunde în lume. Sper să și reușesc.
Sunt convinsă că vei reuși să împlinești acest vis, la fel cum ai făcut și până acum. Noi îți urăm mult succes și sperăm că talentul cu care nu consideri că te-ai născut să ajungă, fotografic vorbind, în ochii tuturor românilor.
Îți mulțumim că ai ales să ne faci mândri de lucrările tale și că ai dus fotografiile plaiurilor întorsurene atât de departe în lume!
Adelina GHERASIM
