Elevii din Covasna, aflați în an terminal și care au rezultate deosebite la învățătură, cât și la activități extracurriculare, mai au la dispoziție două săptămâni pentru înscrierea în cursa pentru Premiul de excelență al orașului.
Premiul de excelență al orașului Covasna a fost instituit în urmă cu câțiva ani, prin hotărâre de Consiliu Local. Înscrierile sunt adresate elevilor aflați în ultimul an de studiu la Liceul „Kőrösi Csoma Sándor” din orașul – stațiune.
Dosarele vor trebui să cuprindă următoarele documente: copie a Buletinului de Identitate /Cărții de Identitate; scrisoare de intenție; Curriculum Vitae; adeverință pentru mediile anuale de la unitatea de învățământ unde candidatul își desfășoară activitatea; copie după diplome (obținute la concursuri sau olimpiade); copie după certificate de participare (la concursuri sau olimpiade); recomandări din partea organizațiilor; alte documente care atestă activitățile extrașcolare (membru trupă de teatru, cor, etc.), au anunțat reprezentanții Primăriei, care au atenționat că data limită pentru înscriere este 15 aprilie 2019.
Dosarele se vor depune la Primăria Oraşului Covasna, camera 6, secretariat.
Premiile vor fi acordate pe baza unui punctaj, realizat ținând cont de: 1. Suma celor trei medii generale obținute în fiecare an din primii trei ani de liceu (clasa a IX-a, a X-a și a XI-a); 2. Performanțe exprimate prin obținerea de premii la concursuri și / sau olimpiade internaționale – premiul I- 50 de puncte; premiul II – 40 de puncte; premiul III- 30 de puncte; mențiune – 20 de puncte; participare – 10 puncte; 3. Performanțe exprimate prin obținerea de premii la concursuri și/ sau olimpiade naționale – premiul I- 30 de puncte; premiul II – 20 de puncte; premiul III – 10 puncte; mențiune – 5 puncte; participare – 3 puncte; 4. Performanțe exprimate prin obținerea de premii la concursuri și / sau olimpiade județene – premiul I – 10 puncte; premiul II – 7 puncte; premiul III – 4 puncte; mențiune – 2 puncte; 5. Calități organizatorice – 5 puncte / fiecare participare în organizarea unui proiect/ eveniment în cadrul ONG – urilor sau Consiliilor Elevilor; 6. Activități extrașcolare – 5 puncte/ activitate (membru trupă de teatru și / sau cor), etc, se arată în regulamentul de obținere a Premiului de Excelență.
Ana Ciorici COSTACHE