Un monument dedicat domnitorului Mihai Viteazul a fost dezvelit vineri seara, în curtea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Nicolae Titulescu” din Braşov, marcând, astfel, începutul seriei de evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri care vor fi organizate de jandarmii braşoveni în acest an.

„Aşa cum am promis anul trecut, în anul Centenarului Marii Uniri, Jandarmeria Braşov şi-a propus să facă o serie de activităţi, printre care cea mai importantă este dezvelirea bustului lui Mihai Viteazul, care s-a petrecut azi. Bustul domnitorului Mihai Viteazul întregeşte, practic, acest colţ de spiritualitate pe care l-am început cu ceva timp în urmă în incinta Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov. Avem bisericuţă, avem troiţă, avem drapelul tricolor de dimensiuni impresionante – cel mai mare drapel din unităţile din Transilvania – şi era necesar să avem şi un monument care să simbolizeze patriotismul nostru şi să simbolizeze unitatea neamului românesc. Practic, Jandarmeria, prin dezvelirea acestui bust, arată tuturor că face parte din societate şi că este întotdeauna în slujba acesteia”, a declarat şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi „Nicolae Titulescu” Braşov, colonelul Cristian-Elly Paliştan.

Monumentul, format dintr-un soclu pe care este aşezat bustul lui Mihai Viteazul, are o înălţime de trei metri şi a fost realizat de artistul plastic braşovean Vasile Prisecaru. La baza monumentului a fost aşezată o rămăşiţă pământească a marelui voievod, descoperită la Mănăstirea Plăviceni din judeţul Teleorman, fiind donată Jandarmeriei Braşov prin bunăvoinţa Preasfinţitului părinte Galaction, episcopul Teleormanului, a afirmat sursa citată.

Cu ocazia dezvelirii monumentului domnitorului Mihai Viteazul au fost aduse la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Nicolae Titulescu”, pentru prima dată, moaştele Sfântului Apostol Andrei, protectorul României şi al primilor martiri Epictet şi Astion. Raclele cu moaştele celor trei sfinţi au fost întâmpinate de garda de onoare a Jandarmeriei Braşov, de un grup al Junilor Braşoveni şi de fanfara Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă”. A urmat o slujbă susţinută de un sobor de 12 preoţi, după care a fost sfinţit monumentul lui Mihai Viteazul.

Peste 100 de persoane au participat la ceremonialul militar şi religios organizat cu acest prilej.

Raclele cu moaştele celor trei sfinţi, au rămas în bisericuţa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Nicolae Titulescu” până sâmbătă, după care au fost duse în localitatea Cristian.

AGERPRES

www.agerpres.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail