Acasă Știri Pagina 500
Exerciţiu tactic al forţelor ISU şi demonstraţii cu drone la Lacul Sfânta Ana
. . Un amplu exerciţiu tactic, coordonat de Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna şi Harghita, va avea loc săptămâna aceasta la graniţa dintre cele două judeţe, în zona Lacului Sfânta Ana, la finalul căruia vor fi făcute demonstraţii de căutare şi salvare cu ajutorul dronelor. Comandantul ISU Covasna, col. Gyorgy Alfons a declarat […]
Actorii TAM au făcut cunoscute problemele teatrului la nivel înalt: „Am vrut să ştie toată lumea, de la primul om din oraş, la ultimul”
„Mi-e dor de voi și vă sărut!”
Asociația Caritas a deschis ieri, la Sfântu Gheorghe, un birou pentru tineret
Proiect de conştientizare a sănătăţii în mediul rural, venit din Olanda, în Covasna
Două şcoli amendate de Protecţia Consumatorului pentru nereguli în derularea programului „Cornul şi laptele”
Rata șomajului din județ, în scădere
Faţa şi reversul
Începând cu 3 iulie 2015, covăsnenii vor putea ajunge din Brașov pe Litoral cu „trenul vacanței”, operate de Regiotrans
Deputații și senatorii condamnați definitiv pentru corupție nu beneficiază de pensie specială
Duvăz: Regimul de interdicții și incompatibilități pune parlamentarul în situația de a nu avea posibilitatea să aibă activități comerciale
Tabere de pictură „Hobby Art” pentru adulți
CENTRUL DE CULTURĂ ARCUŞ A CERUT ÎN INSTANŢĂ SUSPENDAREA EVACUĂRII SILITE
Accident grav în apropiere de Sfântu Gheorghe
Acţiune pe linie de circulaţie la sfârşit de săptămână
COLȚ JURIDIC: Cum atac o amendă contravențională în 2015 (inclusiv roviniete)
Urgențe medicale în intervalul 8-15 iunie
Aur, argint şi bronz la Campionatele Mondiale de Lupte pe plajă pentru CSM Sfântu Gheorghe
Acţiunea Români pentru Români în inima României, în Duminica Sfinţilor Români
Contestaţia de procedură a concursului organizat pentru ocuparea postului de manager al TAM a fost respinsă
Tabăra de comunicare interetnică prin poveşti
„Să ne păstrăm trecutul, pentru a ne crea viitorul!”
CCI Covasna: Secțiunea „Pensiuni” are succes. O secțiune dedicată turismului ar putea fi înființată în curând
Cursuri gratuite de formare profesională
Au început înscrierile la Evaluarea Națională
Proiect pentru combaterea excluziunii sociale a copiilor şi tinerilor din Mureş, Harghita şi Covasna
Bacalaureat 2015: 559 de candidați au obținut calificativul ”experimentat” la proba orală limba română
TEATRUL „ANDREI MUREȘANU” DIN SFÂNTU GHEORGHE LA BURSA DE SPECTACOLE DE LA SIBIU
15 iunie – Zi comemorativă Eminescu
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive