Acasă Interviu Pagina 7
„Cred că rezultatele foarte bune, pe de-o parte, și umilințele cele mai usturătoare pe de altă parte, te motivează cel mai tare să înaintezi, să studiezi!” Interviu cu elevul Tudor Goicea, olimpic la istorie, autor de poezii
Tudor Goicea este elev în clasa a X-a, la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe. Studiază la un profil real și iubește literatura și istoria. Și-a valorificat cele două pasiuni, compunând poezii cu iz patriotic, dar și participând la olimpiade și concursuri de profil, la care a și avut rezultate valoroase. Anul acesta, […]
„Țara are nevoie de oameni care au inițiativă, care vor și se zbat să facă lucruri bune” Interviu cu una dintre legendele vii ale fotbalului românesc, fostul internaţional român, Miodrag Belodedici.
„Consider că la valoarea pe care o are, apa de Vâlcele este o bucățică de patrimoniu național !” Interviu cu directorul fabricii de îmbuteliere a apei minerale „Vâlcele”, Silviu Manole
O meserie ce îți asigură libertatea imaginației
Interviu cu conducerea IPJ Covasna, comisar șef de poliție Marius – Daniel Ivașcu: „Atâta timp cât reacționăm în sensul de a schimba ceva, de a îmbunătăți ceva, automat și societatea se schimbă”
Interviu cu profesorul de limba și literatura română, Baubec Izzet: „Elevilor le transmit să (…) citească mai mult, deoarece lectura îi va ajuta să intre în lumi profunde și mult mai plăcute decât cele pe care le oferă un joc pe calculator sau pe telefon, mult mai plăcute decât convorbirile de pe rețelele de socializare”
Două proiecte pentru fonduri europene, câștigate de la începutul anului, la Ozun
30 de ani de teatru românesc în Sfântu Gheorghe De vorbă cu profesorul Petre Străchinaru: „Înfiinţarea teatrului românesc (…) a venit dintr-o necesitate firească”
Interviu cu Norbert Szebeni, președintele filialei județene a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România
„Din punctul meu de vedere, actoria reprezintă 1% talent și 99% muncă.” Interviu cu Anna Maria Popa, directorul Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe
De la turism până la infrastructură – Interviu cu Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna
Fundația „Mihai Viteazul” a pregătit programul pentru anul 2017
Iconarii covăsneni Matei și Maria Kornelia Schinteie au expus în Australia: „Am fost la un capăt de lume, și nu ne-am dus singuri, ne-am dus cu sfinții noștri, ne-am dus cu tricolorul românesc și am găsit acolo suflete românești foarte frumoase”
Interviu cu prof. Sebestyén Lázár Enikő, director al Liceul de Artă „Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe „Încercăm să facem lucruri deosebite pentru învăţământul artistic preuniversitar din zona noastră”
Col. Cristian-Elly Paliştan: “Sunt mândru că-s român; şi… jandarm!”
Florin Jianu: Aș vrea să impunem antreprenoriatul ca temă de țară în președinția României la Consiliul Uniunii Europene
„Vor exista în fiecare generaţie oameni extraordinari, care trebuie încurajaţi să performeze.” Interviu cu președintele Asociației de Tineret ECOU, Alexandru Ujvarosi.
Dialog cu poeta Mihaela Aionesei „Întotdeauna am considerat viaţa un câmp de luptă”
Doi preoți nou – veniți la Catedrala din Sfântu Gheorghe
Din barca de canotaj, la ținuta militară
„Să fii voluntar este un lucru demn de apreciat, un lucru nobil”. Interviu cu fondatorul „Asociației Salvatore” din Sfântu Gheorghe, Buna Hunor
INTERVIU C.Muller (vicepreședinte Banca Mondială): România trebuie să continue cu un management macroeconomic bun, altfel va fi dificil să îmbunătățească standardul de viață al populației
Medeea Marinescu: Eu aș coborî puțin imaginea actorului de pe un piedestal de neatins
„Este important să ne cunoaștem și să ne prețuim rădăcinile!”
„Eu nu sunt primar pentru 700 de locuitori care m-au votat, sunt primar pentru 3200 de locuitori” De la Poliție la Primărie: Interviu cu Ilie Nicolae, noul primar al comunei Boroșneu Mare
Ansamblul de dansuri populare „Oltul”: „Vom duce mai departe tradiția și dansurile populare, deoarece este păcat că aceste neprețuite valori să se piardă”
Oameni de lângă noi: Un fiu al satului Iarăș deține opt brevete de invenție și o bogată activitate științifică
INTERVIU Judecătoarea Camelia Folea, „doamna cu pantofi albaștri”: Cei nemulțumiți de justiție să încerce măcar să aibă încredere
Alergiile: ce le provoacă și cum ne ferim de ele. – Interviu cu dr. Albert Kinga
Proiect finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, prin Serviciul Dezvoltare Comunitară.
Anunț de angajare
angajează:
Te așteptăm în echipa noastră.
Pentru mai multe detalii așteptăm CV-ul tău la adresa: [email protected] sau la numărul 0758.178.594
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar