Acasă CULTURĂ Pagina 27
Balului Costumului Popular va fi organizat la Sfântu Gheorghe, la începutul lunii octombrie
După doi ani de zile în care Balul Costumului Popular nu a putut fi organizat de Fundația „Mihai Viteazul”, la Sfântu Gheorghe, din cauza resticțiilor impuse în pandemie, cei care îndrăgesc dansul popular sunt așteptați să ia parte la cea de a VI-a ediție care va fi organizată la începutul lunii octombrie. […]
Capodopera „Rigoletto” inaugurează noua Stagiune a Operei brașovene
Zilele Europene ale Patrimoniului la Prima Școală Românească din Sfântu Gheorghe – monument istoric, punct muzeal al Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni
Astăzi încep lucrările celei de a XIX-a ediții a „Universității de Vară Izvoru Mureșului”
„Povestea Leului Ra”, spectacolul-concert al Teatrului „Andrei Mureșanu, ajunge la Brașov
Dublă lansare de carte la Izvoru Mureşului: „Marele Absent”, de Cezar Haiura şi volumul colectiv „Albastru ILEGAL”
Odisse muzicală- concert cameral extraordinar susținut de pianiștii Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu, la Sfântu Gheorghe
Zilele Europene ale Patrimoniului, la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni
Recital de vioară și pian, astăzi, la Sfântu Gheorghe
Trupa 3 SUD EST și Ansamblul de dansuri „Florile Zagonului”, pe scena Festivalului Kürtőskalács de la Sfântu Gheorghe
Concert dedicat Sărbătorii Nașterii Fecioarei Maria
A doua ediţie a festivalului de film dedicat femeilor regizor – la finele lunii septembrie, la Sfântu Gheorghe
Studio M participă la trei festivaluri internaţionale, în Armenia, Maroc şi Portugalia
Ansamblul „Mlădițe românești” din Întorsura Buzăului a câștigat TROFEUL „DUMITRU TUDOR- REFU”, la Festivalul Național al Ansamblurilor Folclorice și Formațiilor de Călușari
Un nou semn de cinstire adus limbii române. Apariția volumului „Profesioniștii noștri 32. Poetul Ionel Simota la 50 de ani”
Programul Cinema Arta, pentru perioada 2 – 8 septembrie
Astăzi încep Zilele Orașului Covasna
Ioan-Aurel Pop: Limba română – cea mai importantă creaţie spirituală a poporului; se studiază cu program redus
Program normal la Biblioteca județeneană din Sfântu Gheorghe
„Orchestre Français des Jeunes” concertează la Filarmonica Brașov
Expoziție de carte veche „Mărturii despre facea limbii române”, la Sfântu Gheorghe
Concertele lirice în aer liber continuă și la început de septembrie…
21 de concurenţi la Festivalul-concurs DbutanT; ediţia din acest an este dedicată scenografilor debutanţi
Peste 600 de reprezentanţi ai celor 20 de minorităţi naţionale din România, aşteptaţi la Festivalul Intercultural ProEtnica-Sighişoara
Poezie, muzică folk şi cultură interetnică
Ansamblul „Mlădițe românești” din Întorsura Buzăului a câștigat Locul I la Festivalului Internațional de Folclor pentru copii și tineret „Lină Chiralină” de la Brăila
Mureş: Tabăra Internaţională Artistică „Legături, Liaisons, Connections”, exprimare prin artă deasupra barierelor limbii
Pictură cu Mihai Viteazul în mărime naturală şi stemele Regatului României, descoperite în clădirea UMFST Târgu Mureș
9 august 2022: Ziua Internațională a Iubitorilor de Cărți. 10 romane pe care trebuie să le citești măcar o dată în viață
Proiect finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, prin Serviciul de Dezvoltare Comunitară.
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar