Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin, derulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş în regiunea Centru, va ajunge sâmbătă, 28 ianuarie, în localităţile Cernatul de Sus şi Cernatul de Jos.

Potrivit organizatorilor, prin acest program dedicat prevenirii şi depistării precoce a cancerului de col uterin, femeile cu vârste cuprinse între 24 şi 64 de ani pot beneficia gratuit de testare Babeş-Papanicolau şi HPV.

„În cadrul programului de screening, femeilor le sunt recoltate probe pentru testare Babeş Papanicolau, la grupa de vârstă 24-29 de ani, şi testarea HPV, la grupa de vârstă 30-64 de ani, în vederea depistării leziunilor precursorii ale cancerului de col uterin (…) Toate serviciile medicale oferite, respectiv consult de specialitate, testare Babeş- Papanicolau, testare HPV, diagnosticarea precoce a leziunilor displazice ale colului uterin, colposcopie, tratament excizional sau ablativ al leziunilor precanceroase ale colului uterin, suport social şi psihologic, sunt gratuite, fiind finanţate în cadrul proiectului”, se arată într-un comunicat de presă, remis joi AGERPRES.

În localitatea Cernatul de Sus, testarea va avea loc în data de 28 ianuarie, începând cu ora 10,00 în curtea cabinetului medicului de familie, iar la Cernatul de Jos, începând cu ora 14,00 tot în curtea cabinetului medical. Femeile care vin la testare trebuie să prezinte cartea de identitate.

„Cancerul de col uterin afectează tot mai multe femei cu vârsta între 35 şi 55 de ani, când acestea sunt implicate activ în cariera lor şi în îngrijirea familiilor lor. Prin screening, însă, se pot detecta anomaliile precoce care, dacă sunt tratate corect şi la timp, pot fi vindecate. Cu alte cuvinte, 9 din 10 cancere invazive pot fi prevenite prin screening”, a declarat managerul de proiect, dr Cosmina Uzun.

Caravana se desfăşoară în cadrul, derulat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail