Acasă medici de familie
Președintele CNAS: Măsurile de eficientizare a cheltuielilor, prezentate până la finalul lunii – medicamente, concedii medicale, spitalizări
Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan, a declarat marți că până la sfârșitul lunii iunie trebuie să vină în fața noului guvern cu o serie de măsuri de eficientizare a cheltuielilor în sănătate, estimând că ar fi nevoie de un buget de 100 de miliarde de lei. Conform legii, spune el, […]
Lucrările de reabilitare a dispensarului uman din Barcani au fost finalizate, în avans
Medicii de familie solicită sprijinul prefectului pentru stoparea diminuării veniturilor
Colegiul Medicilor: Blocarea angajărilor face imposibilă remedierea crizei resursei umane din sănătate
Peste 1.200 de nominalizări au fost făcute în campania Best of Sepsi
Campanie de screening gratuit pentru depistarea cancerului de col uterin, la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe
Testare gratuită Babeş Papanicolaou şi HPV în localitatea Cernat, mâine
Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin ajunge în localitatea Cernat
Şapte localităţi, cu peste 12.700 de locuitori, nu au medici de familie
Programul de prevenţie şi depistare precoce a cancerului de col uterin al SCJU, în Malnaş şi Bodoc
Numărul testărilor COVID-19 – creştere semnificativă în ultimul an
Centrul de evaluare COVID-19 de la Spitalul Judeţean ar putea deveni funcţional săptămâna viitoare
Guvern: Medicii de familie vor primi 50 lei/persoană testată SARS-CoV-2
Niciun pacient COVID în Spitalul Judeţean de Urgenţă, pentru prima dată de la începutul pandemiei
Niciun caz de COVID-19 în trei sferturi din localităţi; o singură comună cu incidenţa peste 1 la mie
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar