Cu toate că Serviciul de Tele­comunicaţii Speciale realizează campanii de educare, având ca ţintă principală tinerii din şcoli şi turiştii români şi străini aflaţi în ţara noastră, românii sună în continuare, inutil,  la Numărul Unic de Urgenţă 112.

Statistica pe trimestrul II din anul 2011 realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) pentru judeţul Covasna, arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate 73.454 apeluri. Dintre acestea, doar 12,48% au fost apeluri reale, iar 87, 52% au fost false. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), colonel Adrian Fulea, cele mai multe apeluri au fost transferate către Ambulanţă – 62,04%, Poliţie – 33,96%, Pompieri – SMURD – 3,23% şi Jandarmerie – 0,77%.

Cu toate acestea, ca urmare a constatărilor făcute de către autorităţile statului, numai 3 cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112. Majoritatea acestor apeluri provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele pre-pay. Reprezentanţii STS spun că multe persoane sună fără a avea o urgenţă, adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale.

Autorităţile fac apel la cei care sună abuziv, să nu încarce inutil liniile de urgenţă 112, întrucât un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi. Numărul unic pentru apeluri de urgenţă trebuie folosit doar atunci când este necesară intervenţia agenţiilor specializate, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail