Începând din luna iulie 2021, în curtea bisericii din Vâlcele, alături de busturile revoluţionarilor Nicolae Bălcescu şi Avram Iancu și de troița Eroilor Neamului, tronează și bustul regelui dac Burebista.

Inițiativa îi aparține preotului Vasile Antonie Tămaș, fiul regretatului preot Ioan Tămaș Delavâlcele, cel care, la începutul anilor 2000 a ridicat, în curtea bisericii din Vâlcele, troiţa închinată eroilor din Primul şi al Doilea Război Mondial și busturile revoluţionarilor Nicolae Bălcescu şi Avram Iancu.

Burebista, care a domnit între anii 82-44 î. Hr, rege al geto-dacilor și întemeietorul statului dac, a fost un lider politic și militar impresionant al ținuturilor locuite de daci, considerat de către contemporanii săi ca fiind „cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia”, iar ridicarea bustului său reprezintă un omagiu al celor de azi adus regelui dac și, totodată, conștientizarea istoriei noastre multimilenare pe aceste meleaguri.

„În anul Domnului 2021, am ridicat în inima României, în stațiunea Vâlcele din județul Covasna, în fața bisericii ortodoxe din localitate, bustul regelui dac Burebista. Este o dovadă a continuității și a dragostei față de Neam, este o dovadă a iubirii față de glie, este o armonie perfectă între trecut, prezent și viitor. Regele Burebista, atât de cinstit și onorat de către neamul său, este un reper al istoriei noastre multimilenare de pe aceste meleaguri.”, ne-a spus tânărul preot Vasile Antonie Tămaș, cunoscut la nivel național pentru campanile pe care le organizează și pentru implicarea în promovarea românismului.

Alături de Burebista, pr. Vasile Antonie a realizat și un bust al tatălui său, cel mult prea repede trecut în veșnicie, în 2020. Cele două monumente vor fi sfințite în data de 31 iulie, ziua în care va fi oficiată și slujba de pomenire la un an de la moartea preotului Ioan Tămaș.

„Această inițiativă (n.n. a ridicării bustului regelui dac) a fost completată de ridicarea bustului preotului Ioan Tămaș Delavâlcele, personalitate marcantă a vieții bisericești, culturale și sociale din județele Covasna, Harghita și Maramureș. Pe data de 31 iulie, sâmbătă, începând cu ora 10 dimineața, la biserica din Vâlcele se va oficia parastasul de un an de la trecerea în veșnicie a preotului Ioan Tămaș Delavâlcele și se vor sfinți monumentele regelui dac Burebista și al preotului Ioan Tămaș Delavâlcele. Vă așteptăm cu drag, îi așteptăm pe toți prietenii noștri, indiferent de etnie sau religie, să fim împreună la acest eveniment important, dedicat unor personalități din trecut și din prezent care au contribuit major la continuitatea tradițiilor și identității naționale. Vă așteptăm!”, a declarat Vasile Antonie Tămaș.

            Florentina Teacă

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail